COMISIA EUROPEANA

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene atrage atenția: Cetățenii se vor întoarce la naționalism dacă nu se simt protejați de Europa

Published

on

Uniunea Europeană trebuie să se adreseze “speranțelor și planurilor de mâine” ale oamenilor dacă Europa dorește să evite această mahmureală a naționalismului, a avertizat vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, informează The Guardian.

În vreme ce liderii europeni se pregătesc să se întâlnească la Roma pentru a celebra 60 de ani de la semnarea tratatului care pune bazele Uniunii Europene, Timmermans a avertizat că Europa riscă să devină o parte din problemă dacă nu reușește să se contecteze cu populația sa într-o manieră mai bună.

Fostul ministru olandez de externe a subliniat că, în cazul în care cetățenii nu se simt protejați de către Europa, atunci “aceasta devine o parte a problemei și nu a soluției”. “Cetățenii se vor întoarce către naționalism”, pe care l-a comparat cu starea generată de consumul excesiv de alcool. “S-ar putea să te simți bine seara, dar dimineața următoare te trezești mahmur“, a spus Timmermans.

Vicepreședintele Comisiei Europene a ținut să facă o distinție între naționalism și patriotism. “Să fim clar înțeleși: naționalistul nu este și patriot. De ce credeți că președintele rus Vladimir Putin își arată sprijinul pentru naționaliștii din Europa? Pentru că aceștia slăbesc Europa. Un adevărat patriot este și european“, a subliniat Timmermans.

Uniunea Europeană nu va putea ocnvinge “oamenii cu tendințe federaliste”, dar este nevoie de soluții reale pentru o bună abordare a “crizei energetice, a celei de mediu, dar și a inegalității din întreaga lume”, fiind necesare și măsuri concrete pentru “a trăi în pace, care să aducă progres și care să genereze locuri de muncă”.

Acesta a criticat politicienii pentru că blamează Bruxelles-ul în momentul în care ceva nu funcționează bine. “A devenit o rutină pentru politicienii naționali să critice Europa. Atunci când ceva merge bine, aceștia își însușesc meritele. Dacă ceva nu funcționează, Europa este cea care e blamată. Acest lucru are impact“, a adăugat Timmermans.

Premierul britanic nu va lua parte la întâlnirea liderilor celor 27 de state, desfășurată la Roma. Theresa May a decis că nu “i se pare potrivit” să celebreze 60 de ani de la înființarea Uniunii, având în vedere că aceasta va demara procedura de negociere privind ieșirea Marii Britanii din UE la finalul lunii.

Click to comment

Trending

Exit mobile version