Lipsa unei cooperări internaționale privind pandemia de coronavirus riscă să aliementeze naționalismul și populismul și să accentueze divizările, a precizat fostul premierul al Regatului Unit, Theresa...
Ambasadorii țărilor membre ale Uniunii Europene, reuniți duminică la Bruxelles, au luat notă de cele trei scrisori trimise de prim-ministrul britanic Boris Johnson și au decis...
În timpul summitul G7 care a avut loc în Franța, președintele american l-a avertizat pe noul premier al Regatului Unit, Boris Johnson, că ”nu este ușor...
Theresa May, cel de-al doilea premier al Marii Britanii, după Margaret Thatcher, a precizat îl ultimul său discurs în calitate de șef al Executivului că un...
Preşedintele american, Donald Trump, a criticat-o luni cu vehemenţă pe Theresa May, vizibil furios din cauza sprijinului exprimat de premierul britanic pentru ambasadorul Regatului Unit la...
Boris Johnson, favorit pentru a-i succeda Theresei May ca prim-ministru britanic, şi-a reiterat poziţia că acordul de Brexit cu Uniunea Europeană poate fi renegociat, declarând că...
Prima fază oficială a cursei pentru înlocuirea Theresei May din poziția de preşedinte al Partidului Conservator şi, implicit, din funcţia de prim-ministru al Regatului Unit începe...
Ministrul britanic al mediului, Michael Gove, unul din principalii candidaţi la succesiunea premierului Theresa May, a recunoscut că a prizat cocaină, exprimându-şi regretul profund pentru că...
Premierul britanic Theresa May va demisiona oficial vineri din funcţia de lider al Partidului Conservator şi, implicit, din cea de prim-ministru, ca urmare a eşecului ei...
Președintele american, Donald Trump, aflat într-o vizită de stat de trei zile în Marea Britanie, prima din acest an, a declarat în cadrul unei întrevederi bilaterale...
Recent Comments