Ilie Bolojan anunță două programe de 650 milioane de euro, prin care instituțiile publice vor putea produce și stoca energie pentru consumul propriu

Premierul Ilie Bolojan a semnat marți ordinele pentru două programe din Fondul pentru Modernizare, în valoare totală de 650 de milioane de euro, prin care instituțiile publice vor putea produce și stoca energie pentru consumul propriu.

„Primul program, în valoare de 500 de milioane de euro, este destinat instalării de panouri fotovoltaice cu baterii de stocare. Proiectele pot include și pompe de căldură, iar energia produsă va fi folosită pentru consumul propriu. Bateriile sunt obligatorii și vor fi dimensionate pentru 2-4 ore de funcționare”, a spus Bolojan.

Potrivit premierului, al doilea program, în valoare de 150 de milioane de euro, se adresează instituțiilor publice care au deja instalații de producere a energiei din surse regenerabile și le permite să instaleze baterii în spatele contorului, pentru stocarea energiei produse și utilizarea acesteia pentru consumul propriu.

„De aceste programe pot beneficia primăriile și consiliile județene, spitalele publice, universitățile de stat, centrele sociale și alte instituții publice, iar finanțarea poate acoperi până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita a 10 milioane de euro pentru un beneficiar”, a adăugat acesta.

Premierul a anunțat că apelurile se deschid vineri, 11 septembrie, iar cererile vor fi depuse prin AFIR până la 6 noiembrie 2026 sau până la epuizarea bugetului, în ordinea depunerii.

De asemenea, evaluarea proiectelor se va desfășura în perioada 9 noiembrie 2026 – 12 februarie 2027, iar investițiile trebuie finalizate și puse în funcțiune până la 31 decembrie 2029.

„Prin aceste investiții, instituțiile publice își vor putea reduce facturile la energie și vor putea folosi mai eficient energia produsă din surse regenerabile, reducând în același timp presiunea asupra rețelei în perioadele de consum ridicat”, a conchis Ilie Bolojan.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare