România nu trebuie să cumpere securitate, ci trebuie să producă securitate, a transmis vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, în cadrul France-Romania Security & Defence Day.
Evenimentul a fost organizat de Centrul de Afaceri Dacia și s-a bucurat de prezența reprezentanților instituțiilor și ai industriei de apărare din cele două țări.
„Parteneriatul strategic cu Franța este deja concret, de la prezența militară franceză la Cincu până la proiectele comune în domeniul apărării. Următorul pas trebuie să însemne mai multe investiții și capacități de producție în România, transfer de tehnologie, cercetare și implicarea companiilor românești în lanțurile europene din domeniul apărării. Scopul trebuie să fie câștigarea împreună a unor noi piețe externe”, a evidențiat Negrescu în intervenția sa.
Acesta a dezvăluit că va merge cu acest mesaj în Parlamentul European, care va dezbate în sesiunea din septembrie „provocările la care a fost supusă țara noastră, viitorul industriei europene de apărare și modul în care putem accelera investițiile și achizițiile comune”.
„România trebuie să valorifice aceste oportunități și să atragă o parte cât mai importantă din noile investiții europene”, a mai spus europarlamentarul.
În paralel, acesta a dezvăluit că va continua „demersurile pentru consolidarea securității la Marea Neagră și dezvoltarea hub-ului european de securitate maritimă, cu un rol important pentru Constanța.”
Victor Negrescu a transmis un mesaj de solidaritate cu Dacia și angajații săi.
„Dacia este mai mult decât o uzină, este parte din ADN-ul economic al României. Companiile strategice merită atenția decidenților”, a conchis europarlamentarul.



