U.E.

Raport al autorităților germane: Migranții au fost implicați în peste 69.000 de infracțiuni sau posibile infracțiuni de la începutul anului

Published

on

Autorităţile germane au anunţat că migranţii ajunşi în ţară au comis sau au intenţionat să comită mai mult 69.000 de infracţiuni în primele trei luni ale anului, însă printre cei depistaţi de poliţişti se află un număr redus de cetăţeni sirieni, transmite RT, citat de Adevărul.

Numărul absolut de infracţiuni comise de sirieni, afgani şi irakieni este mic în comparaţie cu infracţiunile în care au fost implicaţi migranţi din statele nord-africane, georgieni şi sârbi. De asemenea, raportul a subliniat faptul că cei mai mulţi migranţi sunt inocenţi, iar numărul infracţiunilor comise de migranţi a scăzut cu 18% în perioada ianuarie-martie.

Însă, autorităţile nu au precizat câte dintre cele 69.000 de incidente semnalate nu au fost infracţiuni consumate, care este rata criminalităţii pe teritoriul german şi cum se compară infracţiunile comise de migranţi cu cele înfăptuite de cetăţenii germani.

Între timp, 29,2% dintre infracţiunile semnalate au fost jafuri, 28,3% de încălcări ale proprietăţii, iar în 23% dintre cazuri a fost vorba despre provocare de răni, tâlhării şi sechestrări. Numărul agresiunilor sexuale a fost de 1,1% din infracţiunile semnalate. Datele publicate de autorităţile germane au fost culese din cele 16 landuri ale statului.

Mai mult de 1,1 milioane de migranţi au ajuns pe teritoriul german anul trecut, iar 200.000 de solicitanţi de azil au fost înregistraţi de Biroul Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi în primele cinci luni ale anului. 

Citiți și Germania intenționează să aloce echivalentul unei jumătăți din PIB-ul României pentru integrarea refugiaților până în 2020

Publicația Der Spiegel anunța luna trecută că guvernul german intenționează să cheltuiască aproximativ 93,6 miliarde de euro până la sfârșitul anului 2020 pe probleme legate de criza refugiaților, citând un un proiect al ministerului federal de Finanțe.

Calculele ministerului de finanțe includ costuri pentru cazarea și integrarea refugiaților precum și pentru abordarea cauzelor care îi determină pe oameni să fugă din regiunile afectate de crize. Estimările au în vedere 600.000 de migranți care sosesc în acest an, 400.000 anul viitor și 300.000 în fiecare din anii următori, menționează sursa citată, adăugând că se așteaptă ca 55% din refugiații recunoscuți să aibă un loc de muncă după cinci ani.

Citiți și Eurostat: Aproape jumătate din numărul de azilanți sosiți în Europa în 2015 au primit protecție în Germania

Conform Eurostat, mai mult de 330.000 de persoane au primit azil în statele Uniunii Europene în anul 2015, din care aproape jumătate în Germania. Germania, principala țară de destinație în actuala criză a migranților, a acordat anul trecut protecție unui număr de 148.215 persoane, o creștere cu 212% comparativ cu 2014. Peste 100.000 dintre acești solicitanți proveneau din Siria. 

Astfel, în Germania 148.215 persoane au primit protecție dintr-un total de 441.800 de persoane care au aplicat pentru acest statut. Din 441.800 de solicitanți de azil sau alte forme de protecție, 333.350 au primit azil și protecție în întreaga Europă în 2015.

.

Click to comment

Trending

Exit mobile version