Comisia Europeană a anunțat miercuri o serie de măsuri pentru a combate riscurile generate de importurile de valoare redusă vândute prin comercianți și piețe online din afara Uniunii Europene, decizii care fac parte dintr-un pachet mai larg de instrumente care vizează domenii precum controalele vamale, protecția consumatorilor și aplicarea legislației digitale și pe care presa le consideră demersuri prin care UE își propune să transforme platformele online de tip Temu, Shein sau Amazon în actori răspunzători pentru produsele periculoase sau ilegale pe care le comercializează.
Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, aceste acțiuni fac parte din strategia “Setul instrumente cuprinzătoare a UE pentru un comerț electronic sigur și durabil”.
Conform Comisiei, în 2023, aproximativ 4,6 miliarde de expedieri cu valoare sub 150 de euro au intrat pe piața UE, echivalentul a 12 milioane de colete pe zi, de două ori mai multe decât în anul precedent. Creșterea explozivă a acestor importuri ridică probleme serioase, în special prin pătrunderea produselor periculoase, contrafăcute sau neconforme cu standardele europene.
Pentru a răspunde acestor provocări, Comisia propune următoarele măsuri:
- Reforma vamală, prin eliminarea scutirii de taxe pentru coletele sub 150 de euro și întărirea controalelor printr-o mai bună analiză a riscurilor.
- Controale mai stricte asupra bunurilor importate, cu acțiuni coordonate între autoritățile vamale și cele de supraveghere a pieței.
- Monitorizarea și reglementarea platformelor online, inclusiv prin aplicarea strictă a Regulamentului privind serviciile digitale (DSA).
- Utilizarea inteligenței artificiale și a tehnologiilor digitale pentru a detecta mai rapid produsele nesigure.
- Protecția mediului, prin noi reguli privind ambalajele și gestionarea deșeurilor din comerțul electronic.
Astfel, Comisia Europeană face pale statele membre să colaboreze pentru a crește eficiența acestor măsuri și anunță că va evalua impactul lor într-un raport care va fi publicat în termen de un an.
În funcție de rezultate, vor fi luate în considerare noi propuneri legislative pentru a asigura aplicarea eficientă a normelor UE, arată sursa citată.
Această inițiativă vine pe fondul unei creșteri masive a comerțului online, care, deși aduce beneficii economiei europene, pune presiune asupra autorităților vamale și a pieței unice prin concurența neloială generată de produsele neconforme importate direct de la comercianți din afara UE.
Comerțul electronic aduce numeroase beneficii consumatorilor, întreprinderilor – inclusiv IMM-urilor – și economiei UE în ansamblu, aproximativ 70% dintre europeni achiziționând în mod regulat produse online. Cu toate acestea, comerțul electronic ridică și anumite provocări. Acest lucru este valabil în special atunci când vine vorba de importul de bunuri de comerț electronic care sunt vândute și livrate direct consumatorilor din UE prin intermediul comercianților cu amănuntul și al piețelor online.
Autoritățile vamale se confruntă cu un volum de muncă tot mai mare și apar riscuri legate de siguranța și conformitatea produselor, bunuri ilicite, durabilitate și concurență neloială pentru întreprinderile responsabile. De exemplu, aproximativ jumătate din produsele contrafăcute confiscate la frontierele UE care încălcau drepturile de proprietate intelectuală ale IMM-urilor au fost achiziționate online.
