Președintele Nicușor Dan a anunțat duminică, într-o postare pe Facebook, că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, subliniind că autoritățile române analizează în acest moment condițiile în care țara noastră ar putea lua parte la eveniment.
„Am primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie”, a declarat șeful statului.
Nicușor Dan a reiterat poziția României față de inițiativa americană, arătând că Bucureștiul sprijină demersurile Washingtonului în direcția stabilității și păcii internaționale. „Așa cum am mai spus-o, România salută eforturile Administrației SUA de promovare a păcii”, a afirmat președintele.
Șeful statului a precizat că, după primirea invitației luna trecută, autoritățile române au inițiat discuții cu partea americană pentru a clarifica implicațiile juridice ale unei eventuale aderări. „De la primirea invitației de a ne alătura Consiliului de Pace, luna trecută, România a demarat un proces de consultări cu Statele Unite pentru a clarifica în ce măsură anumite prevederi ale Cartei Consiliului de Pace pot fi revizuite sau interpretate astfel încât să fie pe deplin compatibile cu obligațiile internaționale deja asumate de statul român”, a spus Nicușor Dan.
Potrivit președintelui, participarea României la reuniunea din 19 februarie nu este încă decisă și va depinde de rezultatul acestor discuții.
„Decizia privind participarea României la evenimentul din 19 februarie va fi luată în urma discuțiilor cu partenerii americani cu privire la formatul întâlnirii față de țări ca România, care nu sunt membre în acest moment ale Consiliului, dar își doresc să adere în condițiile revizuirii Cartei”, a declarat șeful statului.
Anterior, surse oficiale au declarat pentru CaleaEuropeană.ro că președintele Nicușor Dan ia în calcul posibilitatea participării la reuniunea inaugurală a Consiliului pentru Pace.
Carta fondatoare a Consiliului pentru Pace în Gaza înființat la propunerea președintelui american Donald Trump a fost semnată, pe 22 ianuarie, la Forumul Economic Mondial de la Davos, cu Bulgaria și Ungaria fiind singurele țări din Uniunea Europeană care au semnat documentul.
De asemenea, premierul maghiar Viktor Orban a anunţat sâmbătă că va merge la Washington „în două săptămâni” pentru a participa la reuniunea inaugurală a Consiliului.
Mai multe țări ale UE au declinat oferta lui Trump, în vreme ce Polonia și România au afirmat că au demarat analize interne privind implicațiile acestei decizii asupra obligațiilor internaționale ale celor două țări, respectiv Carta ONU, Tratatul Uniunii Europene și decizii ale UE în materie de politică externă și de securitate comună.
Șeful statului român a declanșat un aprofundat proces de analiză al conținutului și implicațiilor Cartei Consiliului pentru Pace în Gaza, unde România a fost invitată să se alăture de președintele american Donald Trump. În același timp, Nicușor Dan a salutat inițiativa omologului american.
Cel mai recent, Italia a refuzat participarea la acest format, invocând un „obstacol constituțional insurmontabil”. Constituția Italiei nu permite aderarea la o organizație condusă de un singur lider, a subliniat ministrul de externe Antonio Tajani, în timp ce premierul Giorgia Meloni s-a întâlnit la Milano cu vicepreședintele american J.D. Vance în marja ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Cortina d’Ampezzo.
De la Bruxelles, Uniunea Europeană are îndoieli serioase cu privire la o serie de elemente din statutul Consiliului pentru Pace, legate de domeniul său de aplicare, de guvernanță și de compatibilitatea sa cu Carta ONU.