Trump îl nominalizează pe Darryl Nirenberg ca ambasador în România pentru a consolida legăturile și a susține parteneriatul militar SUA – România

Președintele american Donald Trump a anunțat marți nominalizarea lui Darryl Nirenberg pentru funcția de ambasador al Statelor Unite în România, precizând că acesta “ne va ajuta să consolidăm legăturile noastre cu România”.

Anunțul lui Trump, publicat pe rețeaua sa socială, Truth Social, vine la o zi după ce Ambasada Statelor Unite la București a anunțat ambasadorul Kathleen Kavalec se retrage din cariera diplomatică, iar conducerea misiunii diplomatice americane va fi asigurată de adjunctul șefului misiunii, Michael Dickerson, care va ocupa funcția de Charge d’affaires ad interim.

“Am plăcerea de a anunța că Darryl Nirenberg va fi următorul ambasador al Statelor Unite în România”, a scris Trump, pe rețeaua sa socială.

El a evidențiat experiența profesională a viitorului ambasador.

“Darryl are 40 de ani de experiență în politica externă, inclusiv în calitate de consilier al Comisiei pentru relații externe a Senatului. Un mândru absolvent al Universității Colgate și al Facultății de Drept a Universității George Washington, Darryl a fost, și va continua să fie, un luptător neobosit pentru agenda mea America First”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Donald Trump a precizat că noul ambasador “ne va ajuta să consolidăm legăturile noastre cu România, să susținem parteneriatul nostru militar și să promovăm și să apărăm interesele economice și de securitate ale Americii în străinătate”.

Pentru a deveni noul ambasador al Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg trebuie confirmat de Senatul SUA în urma audierilor sale în Comisia pentru Relații Externe a camerei superioare a Congresului american.

Decizia lui Trump de a numi rapid un ambasador în România a venit și pe fondul faptului că în România existau îngrijorări referitoare la poziția SUA cu privire la alegerile prezidențiale.

Tot marți, Ambasada Statelor Unite la București a transmis primul mesaj din partea SUA cu privire la rezultatele alegerilor prezidențiale din România, subliniind că partea americană așteaptă cu interes să colaboreze cu președintele Nicușor Dan și cu noul guvern al României.

“Așteptăm cu interes să colaborăm cu Nicușor Dan, în calitate de președinte al României, și cu noul guvern, pentru a promova prioritățile noastre comune, precum apărarea, energia și parteneriatele comerciale“, a comunicat Ambasada SUA, într-un mesaj pe Facebook.

Mesajul din partea SUA, similar cu stilul asumat și de Marea Britanie, respectiv la nivel de reprezentanță diplomatică, vine în contextul în care relațiile dintre Washington și București, aflate la nivel de parteneriat strategic, se află într-o situație dificilă după decizia SUA de a retrage România din programul Visa Waiver, dar și după criticile vicepreședintelui american JD Vance privind anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare