Victor Negrescu solicită Comisiei Europene un cadru temporar european de ajutor de stat pentru sprijinirea statelor și companiilor afectate de creșterea prețurilor la combustibili

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a solicitat Comisiei Europene să analizeze și să adopte urgent un cadru temporar european de ajutor de stat pentru sprijinirea statelor și companiilor afectate de creșterea prețurilor la combustibili. 

Eurodeputatul Victor Negrescu a transmis o solicitare oficială vicepreședintei executive a Comisiei Europene, Teresa Ribera Rodríguez.

„Creșterea rapidă și imprevizibilă a prețurilor la combustibili pune o presiune reală pe companiile din întreaga Uniune Europeană, inclusiv din România. Costurile operaționale cresc, investițiile sunt amânate, iar efectele se resimt direct în economie și în viața de zi cu zi a oamenilor”, atrage atenția Victor Negrescu. 

Potrivit acestuia, „energia poate reprezenta între 10% și 20% din costurile unei companii, iar scumpirea combustibililor poate duce la creșteri de până la 15–30% ale costurilor operaționale în sectoarele cele mai afectate precum transportul, agricultura sau industria.”

„Aceste evoluții alimentează inflația și accentuează riscurile sociale, mai ales în economiile mai vulnerabile din Europa Centrală și de Est”, semnalează Victor Negrescu. 

Conform vicepreședintelui Parlamentului European, „un astfel de mecanism ar permite statelor membre să acționeze rapid și coordonat, protejând economia, locurile de muncă și puterea de cumpărare a cetățenilor.”

„Uniunea Europeană a mai demonstrat că poate interveni eficient în situații de criză, inclusiv prin acest instrument. Este momentul să o facă din nou”, a mai spus eurodeputatul. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare