ROMÂNIA

Viitorul UE se discută vineri la Berlin: Klaus Iohannis, consultări cu Angela Merkel și cu premierii Belgiei și Luxemburgului

Published

on

Preşedintele României, Klaus Iohannis, merge vineri la Berlin pentru o întâlnire de lucru cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, reuniune la care mai participă și premierul Belgiei, Charles Michel, şi cu premierul Luxemburgului, Xavier Bettel.

FOTO: Administrația Prezidențială

Întâlnirea are loc în contextul procesului de pregătire a reuniunii informale a Consiliului European de la Bratislava, din 16 septembrie, care va avea ca subiect de dezbatere viitorul Uniunii Europene în noul cadru creat după referendumul din Regatul Unit al Marii Britanii, informează un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Reuniunea de la Berlin face parte din seria de contacte pe care Preşedintele României le are cu lideri europeni în cadrul acestui proces de reflecţie privind viitorul Uniunii Europene, încheie sursa citată.

De asemenea, preşedintele Iohannis va aborda această temă în cadrul consultărilor cu preşedintele Franţei, cu prilejul vizitei pe care François Hollande o va efectua în România în cursul săptămânii viitoare, prima unui șef de stat francez după opt ani.

Discuțiile președintelui de la Berlin, dar și întrevederea cu omologul francez, se vor înscrie în cadrul procesului de consultări cu liderii din patru țări fondatoare ale UE (Germania, Belgia, Luxemburg și Franța).

Citiți și România se implică în consolidarea UE: Klaus Iohannis, discuție telefonică cu Donald Tusk și întâlniri cu liderii din patru țări fondatoare ale Uniunii

Cele 27 de state membre ale Uniunii trebuie să rămână unite şi angajate să recâştige încrederea cetăţenilor europeni în proiectul european. Pentru România, consolidarea pe mai departe a Uniunii Europene rămâne un obiectiv strategic”, este mesajul pe care șeful statului l-a transmis în cadrul convorbirii telefonice avute cu Donald Tusk, președintele Consiliului European, la începutul săptămânii.

Summitul UE-27 de la Bratislava va fi prima reuniune a șefilor de stat sau de guvern din UE în 27 după trei ani, dar și prima astfel de reuniune fără Marea Britanie. Devenită instituție principală a Uniunii Europene în 2009, potrivit Tratatului de la Lisabona, Consiliul European se reunește în format informal din 1974 încoace.

.

Click to comment

Trending

Exit mobile version