Zelenski anunță progrese privind inițiativa PURL după discuția cu secretarul general al NATO despre apărarea aeriană a Ucrainei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că a purtat o discuție cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, axată pe consolidarea apărării aeriene și pe coordonarea eforturilor de securitate în contextul provocărilor globale actuale.

Potrivit liderului de la Kiev, principalele teme abordate au vizat protecția spațiului aerian al Ucrainei și implementarea inițiativei PURL.

Cei doi oficiali au discutat despre provocările majore cu care se confruntă în prezent comunitatea internațională, evidențiind necesitatea unei coordonări strânse și a sprijinului reciproc între aliați.

Zelenski anunță progrese privind inițiativa PURL după discuția cu secretarul general al NATO despre apărarea aeriană a Ucrainei

„Este important să ne coordonăm și să ne sprijinim reciproc. Consolidarea apărării aeriene este prioritatea noastră principală, iar viețile oamenilor trebuie protejate”, a transmis Zelenski într-un mesaj pe contul X.

Președintele ucrainean a mai precizat că urmează să fie anunțate noi detalii privind inițiativa PURL, exprimându-și, totodată, recunoștința față de partenerii internaționali care susțin Ucraina în eforturile sale de apărare.

Reamintim că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este așteptat marți la Berlin pentru discuții cu cancelarul german Friedrich Merz.

Mecanismul PURL reprezintă un instrument de politică externă și de securitate de importanță majoră pentru Administrația Statelor Unite ale Americii, în special în contextul abordării promovate de administrația Trump privind împărțirea echitabilă a responsabilităților de securitate între aliați.

⁠Prin PURL, partea americană urmărește implicarea directă și măsurabilă a statelor partenere în sprijinirea Ucrainei și crearea unui cadru coordonat de acțiune care să reflecte principiile de eficiență, predictibilitate și responsabilitate strategică.

Contribuția la PURL va susține, prin întărirea capacităților Ucrainei, obținerea și susținerea păcii durabile în Ucraina. Programul permite alocări comune prin bugetul NATO și este în continuarea inițiativelor aliate ulterioare summitului de la Helsinki, o prioritate reiterată inclusiv în cadrul vizitei secretarului general Mark Rutte în România.

Citiți și: România se alătură mecanismului american PURL pentru sprijinirea apărării Ucrainei cu o contribuție de 50 milioane de euro

Concrete & Design Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.