Recentele incidente navale care au opus Franţa şi Turcia în Marea Mediterană, obiect al unor dispute în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, constituie “una dintre cele mai frumoase demonstraţii” a faptului că NATO este “în moarte cerebrală”, a declarat, luni, președintele francez Emmanuel Macron, în ceea ce reprezintă o revenire a liderului de la Elysee asupra afirmațiilor similare pe care le-a făcut în luna noiembrie a anului trecut, înainte de summitul aniversar la 70 de ani de NATO.
“Vă trimit la declaraţiile mele de la sfârşitul anului trecut cu privire la moartea cerebrală a NATO”, a afirmat Macron la finalul unei întrevederi cu omologul său tunisian Kais Saied la Palatul Elysee, informează AFP.
“Consider că este una dintre cele mai frumoase demonstraţii posibile”, a adăugat el, apreciind situaţia drept “intolerabilă”.
Europenii au obţinut săptămâna trecută deschiderea unei anchete de către NATO asupra “agresivităţii” Turciei, Ankara fiind acuzată că se opune controlului de către navele Alianţei Nord-Atlantice a vaselor suspectate că încalcă embargoul ONU asupra armelor în Libia, informează Agerpres.
Două incidente în cursul tentativelor de control asupra unui cargo suspect în Mediterana în 10 iunie se află la originea demersului. Incidentul cel mai serios s-a produs cu o navă franceză angajată într-o misiune a NATO. Nave turceşti ar fi ameninţat că deschid focul, potrivit Parisului.
“Atâta vreme cât vom continua, membri ai NATO, europeni, părţi interesate în acest subiect, să fim slabi în demersurile noastre sau lipsiţi de claritate, vom lăsa puterile necooperante să-şi facă jocul”, a apreciat Macron. “Nu vreau ca în şase luni, un an, doi ani, să constatăm că Libia este în situaţia Siriei de astăzi”, a adăugat şeful statului francez.
Florence Parly, ministrul francez al apărării, a relatat incidentele la o reuniune a miniştrilor apărării din cadrul NATO săptămâna trecută. Opt ţări europene i-au susţinut cererea.
Secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, a evocat un simplu “dezacord între aliaţi”, anunţând ulterior deschiderea unei anchete pentru “a clarifica tot ceea ce s-a petrecut”.
Într-un interviu pentru The Economist, publicat la 6 noiembrie, Macron a afirmat că ”asistăm la moartea cerebrală a NATO” și a pus la îndoială ”eficacitatea” Articolul 5 din Tratatul NATO, clauza care prevede apărarea colectivă a tuturor membrilor Alianței, explicându-şi opinia prin dezangajarea SUA şi comportamentul Turciei.
Atunci, preşedintele francez şi-a exprimat regretul pentru tăcerea NATO, organizaţie din care face parte şi Turcia, faţă de ofensivele militare turce împotriva miliţiilor kurde în Siria, aliate ale Occidentului în lupta antijihadistă în Siria. La momentul respectiv, președintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a criticat virulent pe omologul său francez Emmanuel Macron pentru remarca acestuia că NATO ar fi ”în moarte cerebrală”, afirmând că această apreciere reflectă o înţelegere ”bolnavă şi superficială” şi recomandându-i acestuia să verifice dacă nu cumva el însuşi este ”în moarte cerebrală”.
Alianța Nord-Atlantică a lansat anul acesta, în baza unei decizii luate de liderii statelor membre la Londra, un proces de reflecție privind viitorul NATO, iar în acest sens secretarul general Jens Stoltenberg a numit un grup de zece personalități care să-l asiste în înfăptuirea acestui proces.