U.E.

Încă un stat european refuză să ratifice convenţia privind combaterea violenţei împotriva femeilor

Published

on

Slovacia nu va ratifica Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (Convenţia de la Istanbul), a declarat premierul Robert Fico, conformându-se poziţiei partenerului de coaliţie Partidul Naţional Slovac (SNS) şi a unor grupuri religioase, transmite Reuters, potrivit Digi24.

În urmă cu două săptămâni, şi Bulgaria, care deţine preşedinţia în exerciţiu a Consiliului Uniunii Europene, a retras Convenţia de la ratificarea în parlament, din cauza opoziţiei puternice exprimate de grupuri religioase şi politice.

Guvernul de la Bratislava a semnat în 2011 textul Convenţiei, ce mai trebuia ratificat de parlament. În total, peste 40 de state au semnat acest document.

Convenţia de la Istanbul ”pune în mod inutil sub semnul întrebării diferenţele naturale între bărbaţi şi femei şi le numeşte «stereotipuri»”, chiar dacă urmăreşte scopul nobil al eliminării violenţei împotriva femeilor, a mai explicat Fico.

Convenţia de la Istanbul nu a fost semnată de șapte state UE – Bulgaria, Cehia, Croaţia, Grecia, Irlanda, Marea Britanie şi Ungaria – și nici de Azerbaidjan şi Rusia.

 

.

Click to comment

Trending

Exit mobile version