Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a reliefat importanța sectorului IT pentru economia românească, informează Agerpres.
Prezent la evenimentul International Summit & Gala Award 2024, organizat de Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), oficialul român a adus în atenția celor prezenți faptul că acest domeniu reprezintă 8% din Produsul Intern Brut (PIB) al României, fiind una dintre industriile cu cea mai mare valoare adăugată din ţara noastră.
”Când vorbim despre AI şi tehnologii, vorbim despre viitor şi, în acest moment, nu suntem doar într-un cursă locală sau regională, ci într-o cursă globală. În opinia mea, ar trebui să fim concentraţi pe ceea ce putem face împreună, pentru că, în acelaşi timp, facem parte din Uniunea Europeană şi ar trebui să împărtăşim bunele practici între noi. În acest moment, în România sectorul IT înseamnă peste 8% din PIB, fiind una dintre industriile cu cea mai mare valoare adăugată din ţara noastră (…) În ultimii cinci ani, creşterea anuală a fost de 2,5% şi acum întreaga industrie aduce aproape 9 miliarde de euro, în fiecare an”, a punctat Bogdan Ivan.
El a punctat importanța unei cooperări deschise între mediul privat și cel public pentru digitalizarea României.
”În prezent, nu avem o administraţie digitală în România, pentru că încă avem aceeaşi arhitectură ca acum 50 de ani şi pentru asta avem peste 6 miliarde de euro. Aş dori să le mulţumesc celor de la ANIS şi celorlalţi specialişti pentru cooperarea foarte bună în ceea ce priveşte cloud-ul guvernamental. Vom avea lansarea achiziţiei publice pentru aplicaţia unică a statului cu toate cele peste 30 de servicii servicii publice până la sfârşitul anului 2024”, a continuat ministrul.
În contextul unui an electoral intens, atât în România, cât și la nivel global, Bogdan Ivan a atras atenția asupra pericolului dezinformării.
”Avem un an foarte important, cu patru tururi de scrutin, şi avem nevoie de un instrument foarte important pentru a acţiona în timp real pentru a contraataca dezinformarea, deoarece avem peste două miliarde de oameni care vor alege liderii în 2024 la nivel mondial”, a mai spus oficialul român.
Potrivit obiectivelor digitale ale UE, până în 2030 ar trebui să fie angajați în UE cel puțin 20 de milioane de specialiști în TIC, cu o participare echilibrată între bărbați și femei.
Dintre țările UE, ponderea specialiștilor TIC salariați a fost cea mai mare în Suedia (9%), Luxemburg și Finlanda (ambele cu 8%). Cele mai mici ponderi au fost observate în Grecia (2%) și România (3%).
Dacă se analizează ponderea femeilor în domeniul TIC, se observă că, în ciuda unei ușoare creșteri a ponderii specialiștilor TIC de sex feminin în ultimul deceniu, bărbații specialiști în TIC sunt în mare măsură mai numeroși decât femeile (81% bărbați față de 19% femei în 2023).
Cele mai mari procente de femei care lucrează în domeniul TIC au fost observate în Bulgaria (29%), Estonia (27%) și România (26%), în timp ce cele mai mici procente au fost înregistrate în Cehia (12%) și Malta (14%).
Cât privește combaterea dezinformării, Uniunea Europeană a recurs deja la acțiuni în această direcție, cele mai recente fiind campania ”Is this trUE?”, organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România, și recomandările înaintate de executivul european la adresa marilor platforme online și motoarelor de căutare.





