Dumitru Chisăliță, cu peste 30 de ani de experiență în domeniul energiei, a primit aviz favorabil pentru funcția de ministru al Energiei în Guvernul Niculescu

Dumitru Chisăliță, propus ca independent pentru funcția de ministru al Energiei în Guvernul Niculescu, a primit luni, 19 octombrie, aviz favorabil în urma audierilor din comisiile parlamentare de specialitate, cu 39 de voturi pentru, 8 împotrivă și 1 abținere.

Dumitru Chisăliță a trecut în revistă principalele măsuri din Programul de guvernare care vizează producția de energie, prețurile, investițiile și protejarea consumatorilor.

Astfel, în viitorul Guvern se propune creșterea producției interne, mai exact, peste 5.000 MW de capacități noi până la sfârșitul anului 2027, pentru reducerea dependenței de importurile scumpe de electricitate. Referitor la gazele din Marea Neagră, se dorește începerea producției la Neptun Deep în primul semestru din 2027.

De asemenea, pentru energia nucleară este propusă retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă și pregătirea finanțării pentru reactoarele 3 și 4.

În Programul de guvernare au fost propuse aproximativ 20 de măsuri care vizează producția de energie, prețurile, investițiile și protejarea consumatorilor. Întregul Program-de-guvernare-Cabinet-Luca-Niculescu poate fi consultat aici.

Potrivit declarațiilor sale din cadrul audierilor parlamentare, Dumitru Chisăliță are o experiență de 32 de ani în sectorul energetic și este cadru didactic la Universitatea Transilvania din Brașov, unde activează de 18 ani. De-a lungul carierei, a ocupat diverse funcții în companii din industria gazelor naturale, inclusiv la Transgaz și Romgaz, de la inginer până la director general și președinte al Consiliului de Administrație. De asemenea, este auditor energetic, expert tehnic judiciar al Ministerului Justiției din 2010 și expert tehnic extrajudiciar în domeniul petrolului și gazelor.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare