„Este esențial să punem la dispoziția Ucrainei toate mijloacele necesare pentru a se apăra”, afirmă Macron după întâlnirea cu Zelenski

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat joi, după o întâlnire cu Volodimir Zelenski, că Ucraina trebuie să primească toate mijloacele necesare pentru a se apăra și a-și proteja populația civilă și infrastructura.

„Am reafirmat în această seară, în fața președintelui Zelenski, hotărârea noastră de a fi alături de Ucraina și de poporul ucrainean. Întrucât Rusia alege să escaladeze conflictul, deoarece se află într-un impas pe front, este esențial să punem, în mod colectiv, la dispoziția Ucrainei toate mijloacele necesare pentru a se apăra și pentru a-și proteja populația civilă și infrastructura”, a scris Macron, pe X.

De asemenea, Emmanuel Macron a reafirmat angajamentul Franței de a continua să sprijine Ucraina în eforturile sale de a obține o pace solidă și durabilă.

„Franța își va asuma în continuare responsabilitățile”, a conchis Macron.

La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a discutat cu Emmanuel Macron despre modalitățile de a contracara escaladarea Rusiei, inclusiv prin consolidarea aviației de luptă și accelerarea dezvoltării apărării antibalistice europene, astfel încât sistemul FREYJA să devină operațional până la sfârșitul anului.

„Apreciem faptul că Franța depune toate eforturile posibile pentru a găsi modalități de a răspunde escaladării din partea Rusiei. În timpul întâlnirii noastre, Rusia a lansat un nou atac josnic cu drone asupra infrastructurii energetice ucrainene din Luțk. Orașul se confruntă cu întreruperi de curent. Din păcate, acest tip de teroare fățișă și josnică are loc aproape constant în aceste zile. Rusia a ignorat în mod ostentativ propunerea președintelui american privind un armistițiu energetic. Iar acum profită de problemele legate de funcționarea sistemului Starlink pentru a provoca distrugeri maxime asupra tuturor elementelor”, a scris Zelenski, pe X.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare