România susține adoptarea unui buget european ambițios, care să mențină finanțările pentru politica de coeziune și politica agricolă comună, care să finanțeze capacitățile europene de apărare și care să sprijine recâștigarea competitivității, a transmis vineri Administrația Prezidențială după o ședință de lucru organizată de președintele Nicușor Dan cu membri ai Guvernului, experți din ministere și ambasadoarea României la Uniunea Europeană.
președintele a avut o întâlnire de lucru cu viceprim-ministrul și ministrul interimar al agriculturii și dezvoltării rurale, Tánczos Barna, ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dragoș Pîslaru, ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, și reprezentantul permanent al României pe lângă Uniunea Europeană, Iulia Matei, pe tema Cadrului Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.
Potrivit Palatului Cotroceni, ședința de lucru a avut ca obiectiv coordonarea poziției naționale în perspectiva negocierilor care vor avea loc la nivelul liderilor europeni, având în vedere faptul că viitorul Cadru Financiar Multianual va aloca bugetul pentru perioada 2028-2034, influențând în mod direct perspectivele de dezvoltare economică ale României prin resursele disponibile pentru investiții, infrastructură, agricultură și dezvoltare regională.
“România va susține adoptarea unui buget european ambițios, care să mențină nivelul global al finanțării pentru Politica de coeziune și Politica agricolă comună, două instrumente esențiale pentru reducerea decalajelor de dezvoltare dintre statele membre, precum și pentru modernizarea sectorului agricol, dezvoltarea comunităților rurale și consolidarea securității alimentare”, arată sursa citată.
“În același timp, România va pleda pentru finanțarea consolidării capacității europene de apărare, cu o atenție deosebită acordată Flancului Estic și regiunii strategice a Mării Negre, precum și pentru politicile de recâștigare a competitivității și de reducere a dependențelor strategice în domeniul energetic și al tehnologiilor avansate”, a mai transmis Administrația Prezidențială.
Negocierile privind bugetul multianual “vor intra într-o fază decisivă”, a afirmat vineri președintele Consiliului European, Antonio Costa, în scrisoarea tradițională în care i-a invitat pe cei 27 de șefi de state sau de guverne la summitul european de toamnă. “Următoarea noastră reuniune trebuie, prin urmare, să ne apropie de consolidarea elementelor-cheie necesare pentru a ajunge la un acord final până la sfârșitul anului”.
De altfel, Antonio Costa și Nicușor Dan au avut în această săptămână o discuție telefonică în urma căreia șeful statului român a precizat că România își dorește un buget ambițios, chiar dacă va fi nevoie de resurse suplimentare la nivel de Uniune care să sprijine axa de competitivitate și apărare.
Mai mult, liderii din grupul de “Prieteni ai Coeziunii” au adresat o scrisoare comună prim-ministrului Irlandei, Micheál Martin, în calitatea sa de Președinte al Consiliului Uniunii Europene, prin care pledează pentru păstrarea agriculturii și coeziunii ca priorități centrale în viitorul buget european, în paralel cu asigurarea unor resurse adecvate pentru noile provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană.
Demersul a fost inițiat de președintele român Nicușor Dan și de prim-ministrul italian Giorgia Meloni, în calitate de co-lideri ai acestui format, înainte de următoarele etape de negociere a Cadrului Financiar Multianual 2028-2034, respectiv summitul crucial al Consiliului European care va avea loc la 15-16 octombrie 2026, în pregătirea căruia este așteptat ca Președinția irlandeză să elaboreze un document revizuit de negociere care să stea la baza discuțiilor liderilor.
De asemenea, Nicușor Dan și Giorgia Meloni vor continua coordonarea statelor din Grupul Prietenilor Coeziunii și vor organiza luna aceasta o nouă întâlnire a liderilor grupului, pentru a susține o poziție comună în negocierile privind viitorul buget al UE.
Demersul celor 17 lideri europeni din grupul de state membre prietene ale coeziunii reprezintă o mutare politică a acestora după ce grupul statelor considerate „frugale”, în frunte cu Germania și care sunt contribuabili neți la bugetul UE, au adresat o scrisoare președinției irlandeze a Consiliului UE, intensificându-și eforturile pentru diminuarea anvelopei bugetului pe termen lung al UE post-2027.
Președinția irlandeză este așteptată să prezinte în zilele următoare un nou „negobox” — o defalcare detaliată a bugetului propus, cu cifre actualizate. Liderii vor purta apoi discuții cu privire la conținutul acestuia în cadrul unui summit de două zile care va avea loc la Bruxelles, începând cu 15 octombrie.




