Săptămâna trecută am avut un nou episod din summitul G2 între cele mai mari puteri ale lumii, Statele Unite și China, la Washington, într-o vizită oficială a lui Xi Jinping. Covorul roșu, deferența și chiar lingușirea lui Xi în obținerea unei relații personale, pe care Donald Trump o consideră specialitatea casei în rezolvarea temelor politice, și-au dovedit efemeritatea, ca și rezultatele finale ale reuniunii, de-a dreptul neconcludente. Întregul summit a fost doar o amânare a deciziilor de greutate, fără deschideri, dar și evitarea confruntării până după instalarea noului Congres, în ianuarie 2027, la timp pentru a realiza cum va arăta relația în următorii doi ani de mandat ai lui Trump. Câștigurile sunt infime pentru fiecare dintre părți, și doar promisiunea participării celuilalt la reuniunile organizate de fiecare în noiembrie și decembrie, poate fi considerată cu adevărat un succes. Pentru că formula unei competiții arbitrate în locul unei confruntări nu a fost formal achiesată de nimeni, chiar dacă Trump a amânat din nou livrările de armament către Taiwan, în timp ce Coreea a fost ignorată ca temă, ca și cum ar fi nerelevantă. Dar cel mai vizibil, în ciuda unei economii tot mai problematice, China a dovedit că se pregătește să preia întâietatea în politica de putere globală, mai ales după ce Statele Unite au ales să renunțe la principalul lor avantaj: aliații.
O vizită marcată de un exces de deferență față de Xi, fără niciun câștig.
Săptămâna trecută, președintele american Donald Trump l-a primit la Casa Albă pe omologul său chinez, Xi Jinping, într-o vizită de stat în care Trump i-a arătat cea mai mare deferență, l-a întâmpinat la aeroport și l-a găzduit împreună cu soțiile la o ceremonie a ceaiului, dar rezultatele au fost departe de a mișca relația înainte sau de a clarifica vreunul dintre multele puncte contencioase între cele două țări. Flateria și bunăvoința excesivă nu au înclinat deloc balanța încrederii și deschiderii lui Xi către vreun rezultat favorabil Americii, din contra, ambele părți par să fi amânat punctele reale de contencios și dispute între primele cele mai mari puteri ale lumii pentru un moment ulterior, care să coincidă cu noua situație de după alegerile mid term pentru Congresul Statelor Unite și să permită ambilor să răspundă invitației în oglindă a celuilalt, la summitul APEC de la Shenzen, din noiembrie, respectiv la summitul G20 de la Miami, în decembrie.
Pe altarul acestei perspective a fost sacrificată și discuția despre comerț, pământuri rare și tarife mai reduse, sau acces la chipuri sofisticate produse de către Statele Unite. Tot aici, acordul comercial anterior a fost doar prelungit cu două luni, în timp ce temele principale și spinoase ale Iranului, Taiwanului, comerțului și inteligenței artificiale au rămas în cea mai mare măsură în aer, cu puține abordări neconvingătoare și fără avansuri majore. Nici în privința confruntării posibile dintre cele două mari puteri, la schimbarea ordinii în privința relevanței puterii globale, nu au existat avansuri remarcabile, în înțelegerea solicitată de Xi Jinping de a evita confruntarea și de a disputa competitiv corect această rivalitate. A fost, astfel, al doilea summit din acest an ale celor doi, înaintea urmtoarelor două care urmează, în care singurul efort vizibil din partea lui Donald Trump a fost să sublinieze bunele relații bilaterale și pe cele personale de primă relevanță, chiar dacă o eventuală asemenea relație nu a compensat deloc și nici nu a ajutat la pași serioși înainte din partea unui Xi Jinping extrem de riguros și raportat la avansurile diplomației sale și pașii precauți și consistenți pe care îi face instituțional, până la maturizarea acordurilor pentru a fi asumate în numele Chinei.
Senzația de căutare și exhibare a unei relații extrem de bune pe plan bilateral alături de Xi Jinping, ca obiectiv în sine al lui Trump, nu numai o ofensivă de șarm, criticată bipartizan în Congres, a rămas doar la nivelul covorului roșu, ceaiului, cinei cu miliardarii din tehnologie și celor mai puternice personalități americane și chineze aflate în delegație. Tentația de a reduce relația de la G7 și G20 la un G2, o discuție în doi, a avantajat China per total, mai ales că Statele Unite au renunțat, astfel, la un important argument utilizat până astăzi, aliații și partenerii, o formulă care, împreună, putea determina greutatea și presiunile necesare asupra Chinei. Acesteia i-a convenit abordarea de această factură care o avantajează în două privințe: înseamnă o recunoaștere directă a statutului său de mare putere, a doua, izolează America de aliații săi și permite un proces de negociere în care Beijingul e mult mai riguros, strict și bine pregătit, și marchează faptul că partea care solicită ceva este Statele Unite, nu China, deci îi dă un avantaj prin faptul că este actorul care crește și amenință poziția hegemonului de moment, în scădere de formă și frânare relativă, față de avântul marcat de Beijing în toate domeniile, cu precădere economic, comercial, tehnologic și de control al resurselor strategice și metalelor rare.
Astfel, pe tema comerțului bilateral, singurul câștig este evitarea confruntării prin extinderea cu două luni a acordului ce expiră în octombrie. În privința Taiwanului, Statele Unite nu au răspuns solicitărilor Chinei de a opri transferurile de armament către Taiwan, au primit cu deschidere solicitarea de a nu sprijini independența insulei și nu au anunțat livrările de 14 miliarde deja pregătite, posibil și din motive proprii, ale nevoii de armament în Iran. Și în privința relației și perspectivei unei reluări a discuțiilor cu liderul Coreii de Nord, Kim Jong un, deși SUA au făcut concesii privind exercițiile cu partenerul său strategic sud coreean, China nu a părut să dea importanță și să medieze sau să fie de acord să susțină o viitoare întâlnire cu Trump și reluarea dialogului strategic și nuclear cu Phenianul, igniorând tema, ascunsă de toată presa chineză atunci când SUA a făcut gestul tăierii exercițiilor în partea lor ofensivă sau contra-ofensivă și marcând lipsa de interes sau apetit în a dezvolta sau susține această perspectivă.
China și Statele Unite au fost de acord cu o reducere a tarifelor reciproce de 30 de miliarde de dolari și cu lansarea dialogului pe inteligență artificială, potrivit agenției Xinhua, care a fost cea care a revelat un element de consens în opt puncte la care părțile ar fi ajuns, fapt absent din comunicarea Washingtonului, chiar dacă acesta a părut cel mai avid să ofere câștiguri presei proprii. E foarte posibil ca acestea să fi constituit prețul vizitei de stat a președintelui chinez la Washington, elemente negociate anterior pe canale diplomatice și care au justificat vizita pentru partea chineză. Declarațiile publice legate de inteligența artificială au marcat suprapunerea conceptuală privind controlul uman și riscurile de utilizare a ei, dar fără niciun acord sau mecanism de siguranță, precum notificarea incidentelor sau limitări ale dezvoltării IA. În privința Taiwanului, e de văzut dacă amânarea livrărilor de armament promise, conform legii în vigoare care obligă Washingtonul să asigure cele necesare statului insular pentru a se apăra, continuă sau va fi consumată până la finalul anului, chiar și după summitul G7, odată ce în privința comerțului și metalelor rare nu există o soluție, doar amânarea discuției pe mai târziu.
Trei teme de dialog fără soluții: Taiwan, comerțul și Iranul
În afara temelor negociate anterior și care s-au regăsit pe lista lui Xi, creând un avantaj substanțial în prezenta balanță a câștigurilor, nici China nu a obținut ce-și dorea, nici Statele Unite nu au făcut vreun pas înainte în principalele sale așteptări. Astfel, lipsa totală de încredere între părți, în ciuda tentației de a dovedi că ar exista o chimie personală care ar putea funcționa pentru aplatizarea asperităților, joacă rolul major atunci când China este convinsă că Statele Unite doresc să o îndiguiască și să o oprească în marșul său spre statutul de superputere. China și-ar fi dorit să obțină, dacă nu un moratoriu ca SUA să nu acționeze împotriva sa, măcar abținerea de a-i sta în față și de a o împiedica în terțe spații. Și în privința relațiilor cu terții, China încearcă să joace rolul de putere conștientă, responsabilă și de continuitate, fiind cea care a profitat cel mai mult de lumea bazată pe reguli, globalizare și liber schimb, spre deosebire de revizionismul împins către politica de forță și aparența de respectare a regulilor venit din partea Rusiei sau cel agresiv din partea Statelor Unite. Și în raport cu Uniunea Europeană, China încearcă să marcheze puncte nefiind preocupată de existența Uniunii Europene, spre deosebire de acțiunea Washingtonului, care ar dori dizolvată piața comună și supra instituționalismul european pentru a lucra mai lesne stat cu stat în parte și a impune fiecăruia propria voință, în stilul său cunoscut de acțiune în forță și prin constrângere.
În privința acordului comercial cu Statele Unite, care păstrează echilibrul fragil între accesul la metale rare al SUA și la chipuri de ultimă generație al Chinei, cu un echilibru fragil la nivelul tarifelor reciproce, prelungirea s-a făcut pe două luni, din noiembrie până în ianuarie, nicidecum pe un an, cum și-ar fi dorit China. Mai mult, noua extindere expune China situației post-alegeri și perspectivei ca abordarea Americii de după mid term să fie mai dură, dar îi permite și lui Donald Trump ca propria coaliției pentru metalele rare, implicând Ucraina, dar și Groenlanda și alte state membre, să ajungă la maturitatea unor investiții și capacități de extragere care să-i dezlege mâinile în negocierile cu China și să lase China fără unul dintre principalele atuuri, controlul virtual a unei mari cantități din producția globală de materii prime pentru chipuri și tehnologii de ultimă oră. Temele aferente au fost nesoluționate, dar amânate, împinse cu două luni mai departe, permițând SUA să vină cu argumente și mai puternice la o viitoare înfruntare pe fond. Mai mult, acțiunea arată că SUA nu este mulțumită de modul și cantitatea în care China își îndeplinește partea sa de înțelegere și nu dorește să ofere alte concesii până când tema nu este soluționată spre satisfacția sa deplină, cu precădere în materie de supraproducție, inundarea pieței globale cu produse ieftine și creșterea consumului intern.
Statele Unite știu un adevăr mai puțin confortabil pentru Xi Jinping, acela că propria sa economie are mari probleme la această oră, probleme care se vor accentua în viitor. Inundarea pieței globale și vânzarea unui mare număr de bunuri în jurul lumii, producerea peste chiar capacitatea de absorbție globală a lumii, nu ajută pe termen mediu și lung, nici nu schimbă opțiunile consumatorilor. Lipsa unui salt spectaculos în consumul intern de bunuri face ca șomajul în rândul tinerilor să rămână substanțial de mare, în ciuda tuturor variantelor de intervenții aplicate de Partidul Comunist. În plus, prețurile la proprietățile imobiliare s-au prăbușit, acolo unde peste 80% din populație deține propriile case, iar acest lucru a avut o influență majoră și asupra averilor individuale ale populației, și asupra capacității de a împrumuta, și în cazul finanțării și capitalizării economiei, la nivelul intreprinderilor mici și mijlocii. În plus, Xi trebuie să-și protejeze producția și exporturile în fața tarifelor impuse de către Statele Unite, precum cele de anul trecut, pentru că în această ecuație, Statele Unite par câștigătoare, în competiția reciprocă, chiar dacă ambele state pierd, în fapt, ca proprii cetățeni, cei care plătesc costurile.
În privința Taiwanului, China a insistat și Xi a spus-o explicit, recunoașterea independenței și vânzările de arme sunt linii roșii pentru Beijing. China este conștientă de legislația americană și de imposibilitatea de a bloca transferurile de armament, pe baza legii ce cuantifică acordul de apărare, dar amenințarea cu responsabilitatea și perspectiva unei ciocniri care poate duce la un conflict au fost întâmpinate, de cealaltă parte, de condiția americană ca orice evoluție să fie făcută prin negociere și nu utilizând forța armată. Mai mult, președintele Trump a fost satisfăcut de cât de mare este interesul lui Xi pentru pachetul de 14 miliarde de dolari în livrări de armament către Taiwan și, deci, de cât de puternică este această situație ca element de negociere. Amânarea livrării, nicidecum abținerea sau tăierea acestor livrări, este motivată însă, în cazul Washingtonului, nicidecum de cererile Chinei sau eventuale promisiuni pe care le-ar face, cât de propriile dificultăți la producerea de armament și consumul în războiul său cu Iranul. Chiar și așa, Beijingul a pus amânarea de până acum la victorii.
Și în privința războiului din Iran nu s-au înregistrat avansuri remarcabile. Aici Statele Unite au fost cele care au solicitat Chinei o intervenție în această privință. Închiderea strâmtorii Hormuz și blocarea porturilor iraniene restrâng substanțial aprovizionarea Chinei cu produse petroliere; în schimb, deschiderea strâmtorii de către partea americană menține tranzitul din partea țărilor din Golf inclusiv către China. Deși nu e deloc fericită de creșterea prețurilor la petrol și gaze, China beneficiază de rezerve masive pe care le-a utilizat în mod substanțial pe două dimensiuni, aprovizionarea propriu-zisă, în condițiile blocării strâmtorii, și prețul, în condițiile efectelor pe care războiul și blocajele le-au avut asupra prețului barilului de petrol. China nu s-a abținut nici să cumpere petrol rusesc ieftin, la un discount inegalabil, iar tema legii Lindsey Graham pare să fi fost abordată tangențial pentru a evita sancțiunile la adresa Chinei ca stat și a marilor companii de stat care fac acest comerț, în condițiile transparenței și evitării utilizării flotei din umbră pentru tranzit. China preferă tranzitul terestru al petrolului prin conducte, dar este expusă tuturor formelor de sancțiuni în noua variantă, în funcție de modul de aplicare a legii ce poartă numele fostului senator republican, prieten al lui Trump. Tot așa cum China a fost rezervată în a sprijini SUA să izoleze Iranul, sau să se implice în orice fel. Dezbaterile rămân asupra datelor pe care China le-ar fi comunicat, eventual, Teheranului, deși despre bazele americane din Golf Rusia pare să fi fost autorul acestor informații.
Bătălia pentru controlul uman al A.I.
La capitolul temelor reale de interes care au fost abordate, inteligența artificială a fost prezentă și relatarea despre aceste discuții a fost făcută amplu de către presă. Deși nu există nicio informație privind agrearea unor măsuri de orice factură de control al dezvoltărilor AI, discuțiile evoluează la nivel tehnic și o comisie comună pare să fi fost convenită. Nu există decizii concrete nici după ce președintele director general al Anthropic, Dario Amodei, a făcut apel pentru încetinirea dezvoltării AI pentru a putea să fie făcută mai sigură, în condițiile în care experții în siguranța cibernetică și globală au avertizat asupra unei probabilități de mai mult de 10% ca A.I. să provoace dispariția oamenilor de pe Pământ. Xi Jinping a vorbit despre importanța de a asigura că I.i. este tot timpul sub control uman. Donald Trump a respins fricile despre extincția umanității din cauza tehnologiei, punând totul pe o mare gogoriță. Părțile nu au ajuns la niciun acord de protejare împotriva utilizării maligne a AI și nici nu au reușit să se pună de acord să impună niște măsuri și limitări de bază în fața avansurilor pe care modelele cele mai evoluate le iau.
Dezvoltările rapide ale cercetărilor chinezești din ultimul an în materie de inteligență artificială par să fi alertat Washingtonul despre posibilitatea reală ca să existe în curând depășirea nivelului deținut de către SUA. “Conducem China în materie de AI și îmi doresc să mențin lucrurile așa. Pentru că cel care câștigă în materie de a.i. câștigă la nivelul tehnologiei globale,” a declarat președintele american, subliniind astfel, indirect, de ce nu dorește să limiteze sau să încetinească cercetarea în domeniu a giganților americani. Miza este enormă pentru competiția tehnologică SUA-China, acolo unde America domină vizibil prin laboratoarele AI de pionierat, prin chipuri avansate utilizate și prin investitori și capital atras în această dezvoltare. Dar sublinierea problemelor legate de această tehnologie vine tocmai atunci când SUA dorește ca diferitele state să aleagă între cele două tipuri de modele.
Deși se află, evident, în spatele dezvoltărilor americane, , în timp ce restrâng substanțial această distanță, modelele chineze preferă, pe zi ce trece, să distribuie tot mai mult un ecosistem care să însemne costuri reduse și accesibilitate. China a creat în iulie Organizația Cooperării Globale pe Artificial Intelligence, WAICO, un rival al Pax Silica, creată de Trump pentru reducerea dependențelor de lanțurile de furnizori care depind de China în materie de metale rare. Dacă peste douăzeci de state și UE au intrat în Pax Silica, Xi are și el 29 de state membre, între care Rusia, Indonezia sau Pakistan, care au optat pentru modelele sale, DeepSeek și Moonshot, care pot fi operate liber, fără a plăti costurile solicitate de către firmele americane Anthropic și OpenAI. Modelele chinezești sunt ceva mai puțin capabile și nu solicită subscripții și plăți costisitoare. Consumatorii nu numai din Sudul Global, ci și dintre cetățenii și companiile americane, preferă variantele mai ieftine chinezești celor scumpe, autohtone. E ca în cazul telefoanelor, acolo unde Apple deține 90% din profituri, deși mult mai puțini oameni utilizează produsele sale, bătălia fiind între profituri și număr. Asta nu înseamnă că nu va exista un moment în care și China va monetiza mai bine propriile produse.
Deci suntem departe de un model sau o concluzie cine câștigă cursa în materie de a.i., profitabilitatea sau cota de piață, dar Xi Jinping a pledat pentru o variantă de control și siguranță, dar fără a găsi acordul potrivit, tot așa cum a propus ca fiecare dintre părți să își promoveze și să-și dezvolte punctele forte, fără a îl bloca pe celălalt, adică competiție și nu confruntare. China se teme că, prin solicitarea impusă terților de a alege și prin psihoza pierderii datelor personale, SUA poate bloca dezvoltarea modelelor chinezești și recuperarea decalajului, eventual, după aceea, preluarea avansului în fața SUA în materie. Restricțiile venite din partea SUA și îndiguirea Chinei sunt resimțite de propriile companii. China a propus ca “cele două părți să continue dialogul legat de a.i., schimbul de vederi despre riscuri și beneficii, și să reușească împreună să prevină utilizarea nepotrivită și abuzul de a.i.”, a mai susținut Xi în cadrul discuțiilor.
Ceea ce nu a reușit acest summit a fost exact zona deciziilor comune, respectiv nu există progres dincolo de dialogul formal și canalul de comunicare bilateral, propunerile făcute de ambii lideri, Există în continuare o neîncredere majoră și viziuni diferite despre a.i., ca și percepția mizei majore pe care o reprezintă acest salt tehnologic. Restricțiile de acces la cele mai avansate chipuri din cauza controlului la exporturi al Statelor Unite, împreună cu piața de capital mult mai redusă a Chinei, au dus la crearea acelor modele cu acces deschis ca modalitate de a putea intra în competiția cu modelele evoluate și cu proprietari stricți și drepturi de proprietate mari pe care le-au creat marile firme americane. Iar efectele acestei abordări chineze au fost un salt al propriilor modele într-un an de la 15% la 54% din piață deja, cu DeepSeek în prim-planul modelelor chinezești. Airbnb, DoorDash și Shopify, firme majore americane, au preferat modelele chinezești, care vin cu costuri mai reduse și cu o mai mare flexibilitate la utilizare. Acestor companii li se adaugă cele de telefonie și telecomunicații, precum Huawei, ZTE și altele care oferă sprijin, tehnologie, servicii care se dezvoltă în jurul AI și care merg foarte bine. Modelele chinezești par, pentru tot mai mulți, suficiente și utile, ieftine și flexibile, în fața unor modele americane care costă de 10 ori mai mult și au un avans de, să zicem, șase luni înaintea celor oferite de chinezi.
Bătălia reală pentru putere și control global: G2 și capcana lui Tucidide
Deși președintele chinez Xi Jinping a reușit să gestioneze nu numai relația bilaterală între cele două state, ci și pe Donald Trump, unul dintre cei mai impredictibili lideri de stat actuali, el a reușit chiar să-l facă pe Trump să considere că este cazul să-l copleșească cu exces de politețe și deschidere, în încercarea de a-l câștiga ca prieten personal. Chimia creată poate fi reală, dar câștigul obținut de către Xi Jinping în fața exuberantei sale gazde a fost pe măsură: recunoașterea statutului de Mare Putere pentru China, în paritate cu Statele Unite. Cum Trump a făcut greșeala să decupeze scena și să renunțe la proprii aliați, avantajul lui Xi în această materie s-a dovedit mult mai important. Ambii lideri au fost de acord să consemneze cele convenite anterior vizitei de stat și să pună deoparte, pe parcursul actualei vizite, toate sursele de iritare și confruntare între China și Statele Unite.
Vizita de trei zile nu a fost inutilă, dar ea a conținut doar 90 de minute de întâlnire bilaterală, și de discuții, care au atins temele în dezbatere, fără a crea avansuri substanțiale, părțile fiind mai preocupate de o amânare și împingere a discuțiilor serioase pe temele de divergență, pentru a nu crea contextul pentru a respinge viitoarele două întâlniri, apoi pentru Trump pentru a-i da spațiu să avanseze în materie de acces alternativ la metale rare și materiale critice iar pentru Xi, să aștepte pregătirea deplină, la nivelele de lucru, a acordurilor pe care doar să le convină și să le semneze, potrivit uzanțelor. Deși erau așteptări importante în materie de competiție tehnologică, comerț și Taiwan că vor exista anumite înțelegeri sau un nivel de acord, rezultatul a fost unul care marchează fie absența abordării în substanță a acestor teme, fie lipsa de apetit de a face concesii substanțiale, de ambele părți. Neîncrederea reciprocă rămâne definitorie între cei doi actori majori.
Xi Jinping a pus punctul pe i, atunci când a definit, la sosire, faptul că obiectivul principal al celor două state este acela de a evita Capcana lui Tucidide, o referire directă la confruntarea și chiar războiul de la schimbarea hegemonului, a puterii dominante într-un sistem, între statul care crește și preia controlul global, impunându-i regulile, și cel care a dominat sistemul și se pregătește să iasă din prim plan, dar nu o face deloc pașnic și acceptându-și postura, ci își încheie evoluția cu un război menit fie să amâne deznodământul, fie să-l schimbe ca efect al conflagrației produse. “Ar trebui să fie o cursă de a ne ajunge din urmă unul pe celălalt, pe diferitele teme, nu o luptă în care unul pierde și unul câștigă,” a spus Xi, insistând pe faptul că ambele state se află într-o interdependență și interconexiune majoră și că trebuie să opteze pentru o competiție sănătoasă, ținută în limitele corectitudinii și care să nu cadă în confruntare și în război. Printr-o asemenea declarație, Xi a marcat teritoriul, obligând la recunoașterea formatului G2 și a posturii Chinei în raport cu Statele Unite, dar a și marcat interesul și ambiția de a depăși Statele Unite și a o înlocui în gestionarea lumii de mâine.
Xi a fost, după obicei, mult mai disciplinat și atent în alegerea cuvintelor în întâlnirile cu Donald Trump, insistând pe nevoia de a menține “stabilitatea strategică,” chiar dacă acest lucru să se realizeze între cele două state prin încercarea de a impune limitări și reguli în relația reciprocă și prin convingerea Statelor Unite să evite confruntarea directă prin respectarea liniilor roșii pe care le-a trasat și le-a făcut cunoscute în timp, respectiv dezbaterea și presiunea vizând respectarea drepturilor omului și temele legate de Taiwan. Modul de abordare are multiple valori de întrebuințare, inclusiv pentru SUA, aflată în plină campanie electorală, dar și în privința Chinei, confruntată cu multe provocări interne, cu precădere vizând situația sa economică și nevoia de a identifica un alt model de dezvoltare adaptat situației actuale, dar și nivelului său de ambiție și dorinței sale de a asuma responsabilități globale pe anumite domenii, evitându-le pe altele.
De asemenea, summitul pare să-i fi dat un câștig relativ Chinei, dar unul calculat anterior, și nu i-a satisfăcut așteptările și dorințele pe deplin, astfel că nici Xi Jinping nu a forțat dincolo de cele convenite, ci s-a rezumat doar să prezinte pe masă și să înșiruie doleanțele și pozițiile sale pentru a evita orice fel de tensionare suplimentară a situației. Reuniunea a subliniat, totodată, menținerea prim planului tehnologic și economic al Statelor Unite și a instrumentelor sale superioare de putere, între care finanțarea, capitalizarea și investiția în cercetare și noi tehnologii, comparativ cu China, chiar dacă tendințele celor doi actori de a-și schimba locurile din clasamentul global par să fie, de asemenea, asumate și știute, doar durata acestui proces și gradul de gestionare pașnică al său fiind încă sub semnul întrebării. Și, în egală măsură, reuniunea a trădat limitele abordării personalizate în politica externă pe care Donald Trump o are și care nu a dus la discuții de substanță și la eventuale acorduri, chiar dacă a existat succesiunea respingătoare pentru mulți congresmeni, a covorului roșu, ceremoniei ceaiului cu consoartele și recepției de gală la cina cu floarea politicii și economiei americane.
