Eurodeputatul Vlad Voiculescu (USR, Renew Europe), raportor al Parlamentului European pentru raportul privind implementarea Planului European de Combatere a Cancerului, a vorbit, într-un interviu pentru CaleaEuropeana.ro, despre importanța continuării finanțării sănătății în viitorul cadru financiar multianual, explicând de ce România nu poate recupera decalajele din oncologie doar din resurse naționale. Cum poate interveni Parlamentul European în monitorizarea Planului European de Combatere a Cancerului, care este miza raportului care urmează să primească votul plenului Legislativului și modul în care România poate îmbunătăți accesul pacienților oncologici la expertiză se numără, de asemenea, printre temele abordate în interviu.
- Comisia pentru Sănătate Publică din Parlamentul European a întocmit un raport din proprie inițiativă (INI) care evaluează Planul european de combatere a cancerului, al cărui raportor este eurodeputatul român Vlad Voiculescu. De altfel, raportul a primit deja aviz pozitiv luni, 28 septembrie, după ce a primit 27 de voturi pentru, 8 împotrivă și 5 abțineri.
UE nu are competențe în sănătate, rolul principal revenind autorităților naționale. Cum poate deveni Planul european de combatere a cancerului un instrument real și eficient, nu doar o promisiune?
Este corect că organizarea și finanțarea sistemelor de sănătate țin în primul rând de statele membre. Dar de aici nu rezultă că Uniunea Europeană nu are competențe în sănătate.
Articolul 168 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede explicit că acțiunea Uniunii completează politicile naționale, urmărește prevenirea bolilor și încurajează cooperarea dintre state. Articolele 153 și 169 oferă, la rândul lor, temeiuri de acțiune în domenii care influențează direct sănătatea, precum protecția lucrătorilor și protecția consumatorilor.
În practică, Uniunea reglementează medicamentele și dispozitivele medicale, produsele din tutun și nicotină, datele medicale și asistența medicală transfrontalieră. De asemenea, finanțează cercetarea, programele de prevenție, infrastructura și rețelele europene de expertiză.
Planul european de combatere a cancerului este cel mai amplu cadru european de până acum pentru întregul parcurs al bolii, de la prevenție și screening până la tratament și calitatea vieții. A pornit cu un buget de 4 miliarde de euro și a finanțat deja proiecte, rețele și infrastructuri concrete. Problema reală este continuitatea după 2027 și transformarea finanțării în rezultate măsurabile.
Prin raport cer o finanțare europeană dedicată de cel puțin 2,5 miliarde de euro pentru următoarea perioadă, continuarea proiectelor care funcționează și un calendar clar pentru actele legislative relevante. Cer, de asemenea, un dialog anual cu comisarul european pentru sănătate, bazat pe indicatori publicați pentru fiecare stat membru.
Uniunea nu poate organiza în locul României un program național de screening, dar poate finanța, stabili standarde comune și face vizibile întârzierile. Când rezultatele fiecărui stat sunt publice și discutate în documente oficiale și în Parlamentul European, presiunea pentru acțiune devine reală.
Rezoluția are multe obiective și formulează propuneri concrete, dar Comisia Europeană nu este obligată să le pună în practică. Ce răspuns așteptați din partea Comisiei Europene după votul final din plenul Parlamentului European?
Din punct de vedere juridic, observația este corectă: un raport din proprie inițiativă al Parlamentului European nu este obligatoriu pentru Comisie. Miza lui este însă politică. Am construit un sprijin larg, dincolo de o singură familie politică, pentru ca votul din plen să transmită o poziție clară și greu de ignorat.
Aștept trei angajamente concrete din partea Comisiei.
- Primul este un cadru de monitorizare până în 2027, cu indicatori de realizare, de rezultat și, acolo unde este posibil, de impact, defalcați pe state membre.
- Al doilea este o finanțare dedicată de cel puțin 2,5 miliarde de euro pentru combaterea cancerului în următorul buget multianual.
- Al treilea este un calendar public pentru revizuirea legislației privind produsele din tutun și nicotină și pentru celelalte măsuri legislative restante.
Nu este suficient ca răspunsul Comisiei să salute raportul. Comisia trebuie să spună ce recomandări preia, cine răspunde de aplicarea lor și până când. Parlamentul are apoi instrumente de control: dialogul anual cu comisarul, dezbaterile bugetare și activitatea legislativă. Greutatea raportului va depinde de felul în care folosim aceste instrumente după vot.
Ce înseamnă mai exact centre oncologice integrate de tip Comprehensive Cancer Centre? Ce corespondent au în România și de ce sunt importante pentru pacienți?
Un centru oncologic integrat de tip Comprehensive Cancer Centre, prescurtat CCC, nu înseamnă doar un spital mare și nici o etichetă pusă pe o clădire. Este o instituție sau o rețea organizată în jurul întregului parcurs al pacientului: prevenție, diagnostic, comisii multidisciplinare, chirurgie, radioterapie, tratament sistemic, îngrijiri paliative, monitorizare după tratament, cercetare, formare profesională și colectare sistematică a datelor.
Toate acestea trebuie să funcționeze după standarde comune de calitate. Planul european urmărește ca, până în 2030, 90% dintre pacienții eligibili să aibă acces la astfel de centre. Rețeaua este construită prin acțiunile europene CraNE și EUnetCCC.
În februarie 2026, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca a fost inclus între primele 30 de centre desemnate de EUnetCCC. Este un pas important pentru România. Următorul pas este conectarea altor instituții și rețele regionale la aceleași standarde, fără a presupune că orice spital care tratează cancer este automat un CCC.
Pentru pacient, diferența trebuie să fie foarte concretă: cazul este discutat de o echipă multidisciplinară, diagnosticul și tratamentul urmează protocoale verificate, există acces mai bun la profilare moleculară și studii clinice, iar trimiterea către expertiza potrivită se face fără ca pacientul să fie lăsat să navigheze singur prin sistem. Un astfel de centru trebuie să reducă întârzierile și diferențele de calitate, nu doar să concentreze aparatură.
Cum poate România să atingă obiectivele menționate în rezoluție, în contextul în care are unele dintre cele mai mici investiții în sănătate din Uniunea Europeană?
Tocmai această diferență de capacitate justifică sprijinul european direcționat. România nu poate recupera decalajele din oncologie doar din resurse naționale. Raportul propune ca finanțarea să țină seama de povara bolii, de infrastructura existentă și de capacitatea administrativă a fiecărui stat. Propunem și o facilitate a Băncii Europene de Investiții pentru dezvoltarea centrelor oncologice integrate, cu prioritate pentru regiunile în care lipsurile sunt documentate.
România are la dispoziție și fonduri de coeziune și resurse naționale. Dar banii europeni nu pot înlocui responsabilitatea guvernului. Exemplul PNRR este relevant: în februarie 2023, Guvernul anunța 27 de obiective de investiții în infrastructura spitalicească, iar în iulie 2026 Ministerul Sănătății vorbea despre opt spitale finanțate prin PNRR.
Diferența dintre lista inițială și proiectele care au rămas în program arată cât de mult contează pregătirea, prioritizarea și implementarea la nivel național. În perioada în care PSD a condus Ministerul Sănătății, instituția avea responsabilitatea directă de a pregăti și urmări aceste investiții. A spune acest lucru nu înseamnă să transformăm cancerul într-o dispută de partid, ci să numim responsabilitatea administrativă.
Același principiu trebuie aplicat oricărui guvern: cine primește finanțare trebuie să răspundă public pentru termene și rezultate. Avem și exemple bune. Proiectul ReThinkHPVaccination, finanțat de Uniunea Europeană, a fost conceput pentru a combate dezinformarea și reticența față de vaccinarea anti-HPV în regiuni defavorizate din România. Avem nevoie de mai multe intervenții de acest tip, adaptate problemelor locale și evaluate după rezultate, nu doar după sumele cheltuite.
Pentru că ați fost și ministrul Sănătății, ce considerați că a rămas neterminat în România în materie de screening?
Neterminată a rămas trecerea de la proiecte-pilot la programe naționale organizate pe populație. Proiectele derulate, în mare parte cu fonduri europene, au rămas fragmentate și au acoperit inegal teritoriul. Profilul de țară din 2025 al OCDE și Comisiei Europene confirmă că programele organizate sunt încă la început, iar accesul și continuitatea diferă mult între regiuni. Un program de screening nu se termină în momentul testului. El presupune un registru funcțional al populației eligibile, invitații active, implicarea medicilor de familie, standarde de calitate, raportarea rezultatelor și un traseu garantat pentru persoana cu rezultat pozitiv, de la investigațiile de confirmare până la tratament.
Tocmai componenta de urmărire a pacienților a rămas una dintre cele mai slabe verigi. România are nevoie de finanțare stabilă, nu de proiecte care dispar când se încheie grantul, de registre interoperabile și de indicatori publicați periodic.
Trebuie urmărite participarea, timpul până la diagnostic, stadiul la diagnostic și accesul la tratament. Fără acest lanț complet, putem raporta teste efectuate, dar nu putem spune că avem un program de screening care salvează vieți.
Ați făcut referire la raportul Curții de Conturi Europene, care a semnalat lipsa țintelor măsurabile, suprapuneri între proiecte și incertitudine privind finanțarea după 2027. Cum vă asigurați că aceste probleme nu vor continua și după 2027?
Nu putem elimina aceste riscuri printr-o declarație politică. Trebuie să legăm finanțarea viitoare de un sistem de monitorizare și de control parlamentar. De aceea, raportul cere Comisiei un cadru până în 2027, cu indicatori pentru fiecare acțiune și obiectiv și cu rezultate publicate pentru fiecare stat membru. Dialogul anual cu comisarul pentru sănătate trebuie să pornească de la aceste date, nu de la o enumerare de proiecte.
Trebuie, de asemenea, identificate proiectele care se suprapun, păstrate inițiativele cu valoare adăugată clară și pregătită din timp continuitatea lor financiară. Fiecare proiect european important ar trebui să aibă un plan de sustenabilitate și o responsabilitate națională clară înainte de încheierea grantului. Achiziția unui echipament sau lansarea unei platforme reprezintă o realizare, dar nu este încă un rezultat pentru pacient. Rezultatul înseamnă mai mulți oameni care participă la screening, diagnostice puse mai devreme, timpi mai scurți până la tratament, acces la terapii eficiente și o viață mai lungă și mai bună pentru pacienți. Acestea sunt datele pe care trebuie să le urmărim după 2027.
Pacienții români beneficiază în prezent de 80 de centre de expertiză în boli rare, distribuite în 13 județe, dar numai 10 dintre ele sunt conectate la 11 dintre cele 24 de Rețele europene de referință. Cum pot fi sprijinite celelalte centre să aibă acces la expertiza europeană?
Obiectivul nu trebuie să fie ca toate cele 80 de centre să devină formal membre ale unei rețele europene, indiferent de profil. Aderarea presupune expertiză relevantă, rezultate, standarde de calitate și capacitate de colaborare. Obiectivul corect este ca fiecare pacient cu o boală rară sau cu un cancer rar să poată ajunge la expertiza europeană printr-un traseu național funcțional.
În primul rând, centrele care au potențial trebuie sprijinite să îndeplinească criteriile: finanțare pentru coordonatori, registre, genetică, echipe multidisciplinare, infrastructură digitală și evaluarea calității. România poate folosi inclusiv apelul european din 2026 pentru parteneri afiliați ai rețelelor, dar Ministerul Sănătății trebuie să ofere asistență tehnică și să susțină instituțional candidaturile solide.
În al doilea rând, cele 10 centre deja conectate trebuie să funcționeze ca noduri ale unei rețele naționale. Ele pot oferi mentorat, protocoale, teleexpertiză și acces la discuțiile de caz pentru centrele care nu sunt membre.
În al treilea rând, trebuie clarificate trimiterea transfrontalieră, rambursarea și accesul la testare, astfel încât recomandarea unei rețele europene să poată fi aplicată efectiv. Pentru cancerele rare și pediatrice, această legătură poate schimba diagnosticul și tratamentul. Rețeaua are valoare numai dacă expertiza ajunge la pacient, nu dacă rămâne într-o organigramă.
