Raport Comisia SANT: 2,5 mld. euro pentru combaterea cancerului în viitorul CFM. Eurodeputații cer acces echitabil la screening, diagnostic și tratament

Comisia pentru Sănătate Publică din Parlamentul European a întocmit un raport din proprie inițiativă (INI) care evaluează Planul european de combatere a cancerului, al cărui raportor este eurodeputatul român Vlad Voiculescu. De altfel, raportul a primit deja aviz pozitiv ieri, 28 septembrie, după ce a primit 27 de voturi pentru, 8 împotrivă și 5 abțineri. Rezoluția urmează să fie votată în sesiunea plenară a Parlamentului European. 

„Cancerul ucide 1,3 milioane de europeni în fiecare an. 40% dintre aceste decese pot fi prevenite. Prin acest raport, solicităm o prevenție mai puternică, o finanțare solidă, responsabilitate din partea tuturor și o monitorizare centrată pe pacient. Planul european de combatere a cancerului ar putea salva până la jumătate de milion de vieți în fiecare an. Avem datoria față de fiecare cetățean al UE să îl punem în aplicare în fiecare stat membru”, a transmis deputatul european Vlad Voiculescu, în urma votului din Comisia SANT.

Eurodeputații solicită ca următorul buget pe termen lung al UE să aloce cel puțin 10,05 miliarde de euro pentru sănătate, dintre care 2,5 miliarde de euro să fie dedicate acțiunilor legate de cancer.

Prevenție: tutun, nicotină, alcool și nutriție

Eurodeputații subliniază că prevenția reprezintă cea mai eficientă strategie din punctul de vedere al costurilor pentru controlul cancerului pe termen lung. Îngrijorați de faptul că persoane nefumătoare încep să utilizeze dispozitive alternative pentru fumat, aceștia solicită actualizarea urgentă a legislației UE privind tutunul, astfel încât aceasta să includă produse precum țigările electronice, produsele din tutun încălzit și pliculețele cu nicotină.

Revizuirea ar trebui să includă, de asemenea, cerințe privind ambalajele standardizate, restricții asupra aromelor care atrag consumatorii tineri, raportarea obligatorie a ingredientelor și interzicerea vânzării online a produselor cu nicotină către minori. În același timp, eurodeputații consideră necesară majorarea nivelului minim al accizelor pentru toate produsele din tutun și cu nicotină.

Eurodeputații solicită și măsuri împotriva consumului nociv de alcool, inclusiv introducerea obligatorie a unor informații privind sănătatea, afișate clar și vizibil pe toate băuturile alcoolice. În opinia lor, este necesară o strategie revizuită a UE privind alcoolul, care să includă o strategie de consum zero de alcool pentru minori, inițiative de sensibilizare și măsuri la nivelul UE pentru reducerea expunerii la publicitatea și promovarea băuturilor alcoolice.

Având în vedere că nutriția reprezintă, de asemenea, un element esențial al prevenirii cancerului, eurodeputații consideră necesară introducerea la nivelul UE a unei etichete nutriționale obligatorii și armonizate pe partea din față a ambalajelor, bazată pe dovezi științifice.

Screening, diagnostic și tratament

Îngrijorați de persistența inegalităților între țările și regiunile UE, eurodeputații din Comisia SANT solicită acces egal la screening, diagnostic și tratament pentru cancer în întreaga Uniune Europeană. Cancerul de sân, cancerul de col uterin și cancerul de prostată ar trebui să rămână priorități în ceea ce privește screeningul.

Având în vedere rezultatele promițătoare ale screeningului asistat de inteligența artificială, eurodeputații consideră că sistemele validate clinic ar trebui integrate în programele naționale de screening pentru cancer.

Parlamentul solicită, de asemenea, sisteme solide de invitare și rechemare a pacienților la screening, precum și asigurarea unui diagnostic ulterior într-un interval adecvat în cazul rezultatelor pozitive. Totodată, eurodeputații vor ca, până în 2030, 90% dintre pacienți să aibă acces la centre naționale comprehensive de cancer. Accesul echitabil la medicamente oncologice ar putea fi îmbunătățit prin achiziții comune voluntare, sugerează eurodeputații.

Calitatea vieții

Acțiunile UE în domeniul cancerului ar trebui să contribuie și la îmbunătățirea calității vieții supraviețuitorilor și pacienților oncologici. Eurodeputații solicită măsuri pentru facilitarea integrării pe piața muncii, a reabilitării și a sprijinului psihosocial, precum și implementarea deplină a normelor privind „Dreptul de a fi uitat”.

Pacienții pediatrici cu cancer ar trebui să beneficieze de un acces mai bun la îngrijiri medicale transfrontaliere, tratamente inovatoare și studii clinice, consideră eurodeputații. De asemenea, reprezentanții pacienților ar trebui să fie incluși în mod sistematic în elaborarea și implementarea politicilor UE în domeniul cancerului.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare