Premierul Luca Niculescu, discuție telefonică cu omologul elen despre schimbul de expertiză și bune practici în domeniul consolidării fiscale: Experiența Greciei este deosebit de valoroasă pentru România

Premierul Luca Niculescu a avut o discuție telefonică cu omologul elen Kyriakos Mitsotakis, principala temă abordată fiind consolidarea cooperării pentru promovarea proiectelor bilaterale și regionale, cu accent pe conectivitate în domeniile energiei și transporturilor.

„Grecia este un partener-cheie pentru România, atât în plan bilateral, cât și la nivelul Europei de Sud-Est. Țările noastre se bucură de relații bilaterale excelente și mențin o coordonare strânsă în cadrul UE și NATO”, a subliniat Luca Niculescu într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare Facebook.

Cooperarea economică dintre România și Grecia este în continuă creștere, schimburile comerciale bilaterale atingând 3,6 miliarde de euro în 2025, a amintit premierul.

Potrivit acestuia, „investitorii greci au un rol important în economia României, în special în sectoarele energiei, energiei regenerabile, comerțului cu amănuntul, agroalimentar, transporturilor și infrastructurii feroviare.”

Cei doi prim-miniștri au mai discutat și despre consolidarea cooperării dintre ministerele de finanțe din cele două țări și autoritățile fiscale, în vederea schimbului de expertiză și de bune practici, în special în domeniile consolidării fiscale și administrării fiscale.

„Experiența Greciei în aceste domenii este deosebit de valoroasă pentru România”, a evidențiat Luca Niculescu.

Prim-ministrul i-a mulțumit omologului grec pentru sprijinul pe care Atena îl acordă aderării României la OCDE.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare