Uniunea Europeană va aloca 50 de milioane de euro pentru operaționalizarea Centrului european de securitate maritimă la Marea Neagră, iar Comisia Europeană va accelera implementarea proiectului, în baza unui acord cu România și Bulgaria, a anunțat luni, la București, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după o întrevedere cu președintele Nicușor Dan.
„Mă bucur foarte mult să anunț că, în acord cu România și Bulgaria, vom accelera acum activitatea pentru înființarea Centrului de securitate maritimă la Marea Neagră, cu un calendar clar de finalizare și o finanțare dedicată în valoare de 50 de milioane de euro”, a declarat Ursula von der Leyen.
Șefa executivului european a efectuat luni o vizită în România, pentru întrevederi cu președintele Nicușor Dan și cu premierul Luca Niculescu, înainte de a se deplasa marți, la Varna, pentru o întâlnire cu premierul bulgar Rumen Radev. Aceste vizite au loc în vreme ce aliații NATO își intensifică supravegherea asupra Mării Negre, în urma atacurilor asupra navelor comerciale.
Președinta Comisiei Europene a subliniat că ideea înființării acestui centru a fost prezentată pentru prima dată în Strategia UE pentru Marea Neagră, la jumătatea anului 2025, însă situația de securitate din regiune s-a deteriorat mai rapid decât se anticipa.
„În acest context, salut intensificarea cooperării maritime dintre România, Bulgaria și Turcia. Trebuie să acționăm cu maximă urgență în ceea ce privește apărarea și securitatea noastră”, a punctat șefa executivului european. Ursula von der Leyen a evidențiat, totodată, necesitatea restabilirii și protejării libertății de navigație în Marea Neagră, pe care a descris-o drept „o rută comercială vitală pentru Europa, pentru economia Ucrainei și pentru securitatea alimentară globală”.
În contextul atacurilor recente cu drone asupra navelor comerciale din largul coastelor României, soldate cu victime și marinari dispăruți, președinta Comisiei Europene a transmis solidaritatea deplină a Uniunii Europene cu România.
„Doresc, totodată, să exprim deplina solidaritate a Europei cu România. Suntem alături de dumneavoastră”, a afirmat aceasta. Șefa Comisiei Europene a anunțat și o finanțare suplimentară de 10 milioane de euro pentru autoritățile române, destinată operațiunilor de căutare și salvare, pentru consolidarea capacității de răspuns rapid și eficient la incidente similare.
În ceea ce privește consolidarea apărării, Ursula von der Leyen a amintit că România urmează să primească peste 16 miliarde de euro prin programul SAFE și a încurajat autoritățile române să valorifice și a doua rundă de finanțare, în cadrul căreia Comisia Europeană pune la dispoziția statelor membre peste 21 de miliarde de euro.
Ea a salutat, de asemenea, inițiativa comună privind dronele derulată de România și Ucraina, apreciind că acest tip de cooperare consolidează apărarea Ucrainei, securitatea și economia României, precum și întregul flanc estic al Uniunii Europene.
„Acesta este exact tipul de cooperare de care Europa are nevoie”, a subliniat Ursula von der Leyen.
România are obiectivul de a găzdui Centrul UE pentru securitate maritimă la Marea Neagră, o propunere cuprinsă în prima abordare strategică a Uniunii Europene privind regiunea Mării Negre, prezentată recent de Comisia Europeană. Acest lucru a fost afirmat de președintele Nicușor Dan în mai multe rânduri, inclusiv când a primit-o pe președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, contexte în care a deplâns faptul că România nu are totuși strategie națională la Marea Neagră pe care să le-o prezinte partenerilor și aliaților. Astfel, în octombrie anul trecut, România a înaintat omologilor europeni oferta de a găzdui Hub-ul de Securitate Maritimă, un proiect-fanion al Abordării Strategice UE la Marea Neagră.
La 28 mai 2025, a fost publicată Comunicarea comună a Comisiei Europene și a Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate privind Abordarea strategică a UE la Marea Neagră, în contextul impactului regional al războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
Documentul urmărește consolidarea implicării UE în regiune printr-o abordare coerentă și orientată spre rezultate, structurată pe trei direcții principale: întărirea securității și rezilienței (inclusiv securitatea maritimă), promovarea conectivității și dezvoltării economice durabile, protecția mediului și adaptarea la schimbările climatice. Regiunea Mării Negre este reafirmată ca spațiu de importanță strategică pentru securitatea și prosperitatea europeană. Unul dintre proiectele-fanion ale abordării strategice este crearea unui hub de securitate maritimă la Marea Neagră.
Comunicarea privind Abordarea strategică a UE la Marea Neagră pornește de la premisa că regiunea Mării Negre deține o importanță geostrategică deosebită, conectând Europa cu Asia, aceasta fiind întărită de contextul de securitate generat de războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Securitatea în Marea Neagră este văzută, în textul Strategiei, ca element central în asigurarea unui păci juste, durabile și cuprinzătoare.
Strategia vizează acțiunea strategică a Uniunii Europene la Marea Neagră structurată pe trei piloni, respectiv 1) consolidarea securității, stabilității și rezilienței; 2) creșterea sustenabilă prosperitatea; 3) promovarea protecției mediului, creșterii rezilienței și pregătirii în fața schimbărilor climatice, respectiv a protecției civile.
Strategia se remarcă prin avansarea unor propuneri de proiecte-fanion, dublate de acțiuni cheie care interconectează cei trei piloni și care urmează să fie derulate la nivel UE și în colaborare cu statele partenere din regiunea Mării Negre.
În context, se remarcă propunerea de creare a unui Centru European dedicat securității maritime în Marea Neagră, bazat pe contribuția statelor membre UE, dar și a statelor partenere, riverane la Marea Neagră. Centrul va viza o cooperare strânsă în aria securității și siguranței maritime, prin schimb de informații în timp real privind situația de securitate maritimă, monitorizare și interoperabilitate, supravegherea infrastructurii critice, inclusiv a cablurilor submarine, instalațiilor off-shore și operațiunilor de explorare și exploatare a gazelor naturale și a energiei eoliene pe coasta României și Bulgariei, precum și o cooperare întărită în domeniul pazei de coastă și a consolidării securității interne.
De asemenea, un alt proiect-fanion de relevanță majoră este o Agendă de Conectivitate pentru regiunea Mării Negre, care vizează consolidarea legăturii între Europa și Asia Centrală, prin intermediul Caucazului de Sud, în domeniile energetic, digital și al transporturilor.





