Sursă oficială: Reforma SEAE ar putea spori influența diplomației UE în luarea deciziilor. Integrarea în Comisie depinde de cât de pregătite sunt statele membre să accepte schimbarea

*Corespondență Bruxelles

Reforma Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) ar putea oferi diplomației UE mai multă influență și responsabilitate în procesul decizional, a declarat o sursă oficială, răspunzând unei întrebări adresate de caleaeuropeană.ro. O eventuală integrare a serviciului în Comisia Europeană ar depinde de disponibilitatea statelor membre de a accepta această schimbare.

Discuția despre reorganizare reflectă și tensiunile dintre administrațiile naționale și structurile europene în privința exercitării puterii, a explicat sursa. State precum Franța și Germania, de exemplu, au propriile sisteme administrative, în care transferul unor atribuții la nivel european poate fi perceput ca o pierdere de influență.

„Acesta este un joc de putere între administrații”, a afirmat interlocutorul.

La aproximativ 15-16 ani de la crearea SEAE, sursa consideră necesară o evaluare a modului în care este organizată diplomația europeană și a limitelor în care aceasta participă la luarea deciziilor. În această discuție intră și regula unanimității în politica externă, precum și disponibilitatea statelor membre de a acorda mai multă încredere structurilor comune.

Rezultatul reformei rămâne incert, acesta putând întări sau slăbi serviciul diplomatic, în funcție de schimbările convenite. Obiectivul declarat al reorganizării trebuie să fie însă consolidarea capacității de acțiune a Uniunii, a subliniat sursa.

„Dacă Uniunea vrea să rămână concentrată și puternică, vor fi necesare schimbări în propriul serviciu diplomatic pentru a-l întări, nu pentru a-l slăbi”, a declarat interlocutorul.

În privința unei eventuale integrări a SEAE în structura Comisiei, sursa a precizat că decizia aparține statelor membre și depinde de disponibilitatea acestora de a încredința instituției un asemenea rol.

Potrivit explicației oferite, la crearea serviciului diplomatic, capitalele nu au fost pregătite să plaseze această structură integral în cadrul Executivului european. Soluția aleasă a fost una hibridă, care să lege dimensiunea interguvernamentală a politicii externe de responsabilitățile Comisiei în relațiile externe ale UE.

Citiți și:

State UE, în frunte cu Franța și Germania, discută “dezmembrarea” serviciului diplomatic al Uniunii. Kaja Kallas ar putea pierde din atribuții în favoarea Comisiei și statelor membre

Comisia Europeană ia în considerare înființarea unui departament cu atribuții extinse pentru relații externe

Comisia Europeană pregătește preluarea unor atribuții ale serviciului diplomatic al UE. România susține limitarea utilizării veto-ului în politica externă (FT)

Kaja Kallas apără rolul serviciului diplomatic al UE în plin “război de amploare” în Europa, după propunerile de restructurare sau absorbție a acestuia

Dezbaterea privind reorganizarea diplomației europene s-a intensificat în acest an. În iunie, un document francez propunea trei variante: concentrarea politicii externe a UE în Comisie; transferarea funcțiilor serviciului diplomatic către Consiliul UE; sau întărirea rolului Înaltului Reprezentant în cadrul unei restructurări instituționale mai ample.

Ulterior, în concluziile Consiliului de Miniștri franco-german din 17 iulie, Parisul și Berlinul au cerut reformarea organizării interne a UE pentru răspunsuri mai ferme, mai rapide și mai bine coordonate pe scena internațională. Cele două capitale au propus ca reuniunea Consiliului European din octombrie să solicite președinției Consiliului inițierea lucrărilor privind rolul și organizarea Înaltului Reprezentant, Comisiei și SEAE, cu prezentarea unui raport către liderii europeni până la sfârșitul lui 2026.

În septembrie, presa franceză a prezentat un scenariu franco-german care ar consolida autoritatea Înaltului Reprezentant asupra comisarilor și direcțiilor generale responsabile de relațiile externe. SEAE s-ar concentra pe strategia de politică externă și gestionarea misiunilor și operațiunilor militare europene, iar alte servicii ar fi transferate într-o direcție generală pentru relații externe a Comisiei. Relatările descriau această variantă drept o propunere care ar putea intra în vigoare după alegerile europene din 2029.

SEAE a devenit operațional la 1 ianuarie 2011, în urma schimbărilor introduse prin Tratatul de la Lisabona, care a reunit funcția de Înalt Reprezentant cu cea de vicepreședinte al Comisiei Europene. Serviciul a preluat personal și structuri din Comisie și din Secretariatul General al Consiliului, alături de diplomați din statele membre, dar a fost constituit ca organism autonom, distinct de cele două instituții.

Criticile care alimentează actuala dezbatere vizează suprapunerea rolurilor SEAE și ale Comisiei, dublarea unor activități și dificultățile de coordonare a răspunsurilor europene la crize. Reuters relata la începutul verii că diplomați europeni identifică aceste suprapuneri drept una dintre sursele disfuncționalităților sistemului. Kaja Kallas a recunoscut, într-un mesaj adresat personalului, că acesta ar putea funcționa mai bine și cu mai puține duplicări la Bruxelles.

Problema privește și separarea dintre coordonarea diplomatică și controlul asupra instrumentelor economice și financiare ale acțiunii externe. Înaltul Reprezentant trebuie să asigure coerența politicii externe europene, însă comerțul, ajutorul pentru dezvoltare și asistența umanitară sunt gestionate de Comisie. Prin urmare, funcția de vicepreședinte al Comisiei nu îi conferă automat autoritate asupra comisarilor responsabili de aceste domenii. Propunerile de reformă urmăresc astfel o mai bună coordonare între diplomație și instrumentele prin care Uniunea își poate exercita influența internațională.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare