Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță că România a încasat astăzi, 9 octombrie, peste 301 milioane de euro din PNRR, fonduri aferente cererii de plată nr. 3, care fuseseră suspendate de Comisia Europeană. Din această sumă, 298,6 milioane de euro reprezintă granturi nerambursabile, iar aproximativ 2,6 milioane de euro reprezintă împrumuturi. Prin această plată, România ajunge la aproximativ 13,27 miliarde de euro încasate prin PNRR.
„Sunt fonduri recuperate în urma eforturilor instituționale și a dialogului cu Comisia Europeană pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România. Din perspectiva Ministerului Finanțelor, aceste încasări au o importanță directă pentru finanțarea deficitului bugetar şi pentru administrarea lichidităților Trezoreriei Statului. Fiecare euro atras din fonduri europene, în special din componenta nerambursabilă, contribuie la diminuarea presiunii asupra finanțării bugetului și la o gestionare mai eficientă a resurselor publice”, a explicat ministrul Alexandru Nazare într-o postare publicată pe pagina oficială de Facebook.
În contextul încheierii PNRR, oficialul a subliniat că accentul trebuie pus acum pe evaluarea investițiilor realizate, a reformelor implementate și a obligațiilor financiare rămase: „Nu este suficient ca o reformă să fie îndeplinită formal pentru a încasa o sumă din PNRR”, a avertizat Nazare.
Totodată, evaluarea situației financiare a PNRR va sta la baza rectificării bugetare din acest an și a pregătirii bugetului pentru 2027. În acest sens, Ministerul Finanțelor a solicitat Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și ordonatorilor de credite actualizarea informațiilor privind fondurile încasate, cheltuielile efectuate, investițiile care necesită finanțare suplimentară și obligațiile rămase de achitat.
Alexandru Nazare a atras atenția și asupra necesității de a orienta utilizarea fondurilor europene către rezultate concrete pentru economie și cetățeni: „Succesul PNRR nu trebuie măsurat exclusiv în miliarde de euro încasate, ci în reforme structurale care produc schimbări reale în viața oamenilor și în investiții care cresc potențialul economic al României”, a concluzionat ministrul Finanțelor.




