Raluca Sîmbotin, Leader de Grup Vaccinare în cadrul Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), a evidențiat, într-un interviu pentru CaleaEuropeana.ro, rolul prevenției în dezvoltarea economică și sustenabilitatea fiscală pe termen lung, subliniind necesitatea recunoașterii vaccinării drept investiție strategică în sănătate.
România a transmis, în octombrie 2024, primul său Plan Bugetar-Structural Național pe Termen Mediu (2025-2031), prin care și-a asumat o serie de reforme și investiții prioritare pentru consolidarea fiscală și dezvoltarea economică pe termen lung. De ce ar trebui inclusă vaccinarea în această strategie? Ar trebui privită ca o cheltuială anuală sau ca o investiție pe termen lung și care este, de fapt, costul nevaccinării?
Din perspectiva noastră, vaccinarea ar trebui inclusă explicit într-o strategie care urmărește sustenabilitatea economică a României. Sănătatea și economia sunt direct conectate: o populație mai sănătoasă înseamnă mai puține spitalizări, mai puține concedii medicale și o participare mai bună la activitatea economică.
De multe ori, discuția se concentrează asupra costului vaccinului, dar vorbim prea puțin despre costul bolii prevenibile. Costul unui program de vaccinare este vizibil imediat în buget. Costul nevaccinării este mai greu de observat, pentru că apare sub forma spitalizărilor, complicațiilor, pierderilor de productivitate și a presiunii suplimentare asupra sistemului de sănătate și asupra familiilor.
De aceea, noi privim vaccinarea ca pe o investiție în oameni, în capacitatea lor de a rămâne sănătoși și activi și, implicit, în dezvoltarea economică a țării.
Analize internaționale arată că programele de vaccinare a adulților pot genera beneficii economice și sociale de până la 19 ori mai mari decât investiția inițială atunci când sunt luate în calcul efectele dincolo de sistemul de sănătate. Deși nu este o estimare specifică României, această analiză ilustrează valoarea prevenției.
În același timp, credem că România are astăzi o oportunitate reală de a integra această perspectivă în politicile publice. Noul Cadru de Guvernanță Economică Europeană încurajează statele să privească anumite cheltuieli prin prisma impactului lor asupra productivității și sustenabilității pe termen lung. Din acest punct de vedere, vaccinarea merită să fie recunoscută ca o investiție strategică, nu doar ca o cheltuială de sănătate. Un moment important va fi raportarea anuală de progres pe care România o va transmite Comisiei Europene. Considerăm că aceasta poate fi o oportunitate pentru a evidenția contribuția imunizării la obiective economice și sociale mai largi și pentru a transmite un mesaj clar: prevenția nu este doar o temă de sănătate publică, ci și o componentă a dezvoltării economice și a sustenabilității fiscale pe termen lung.
Vaccinarea înseamnă ani sănătoși de viață câștigați. România are un program național de vaccinare, care poate fi uneori greoi, iar dacă îți propui o schemă de imunizare completă, care să cuprindă și vaccinurile opționale, devine și un proces foarte costisitor. Se vorbește suficient în spațiul public despre costul nevaccinării versus beneficiile imunizării? S-ar putea transforma acel „opțional” în acces real pentru oricine își dorește imunizare completă? Există state europene care au reușit să transforme vaccinurile opționale în vaccinuri rambursate sau incluse în schema gratuită? Ce ar putea prelua și țara noastră din aceste modele?
Nu credem că vorbim suficient despre costul nevaccinării și, mai ales, nu vorbim suficient despre beneficiile prevenției.
De asemenea, este important să privim vaccinarea din perspectiva nevoilor de sănătate ale fiecărei persoane și a recomandărilor medicale existente pentru diferite grupe de vârstă și categorii de risc. În practică, accesul la vaccinare poate fi influențat de nivelul de informare, de recomandarea primită din partea profesioniștilor din sănătate și de mecanismele de finanțare disponibile.
Din perspectiva noastră, accesul real înseamnă mult mai mult decât existența unui vaccin sau chiar a unui mecanism de compensare. Înseamnă ca persoana eligibilă să poată ajunge ușor de la recomandare la administrare, fără bariere administrative sau logistice inutile.
România a făcut progrese importante în ultimii ani. Avem astăzi mecanisme de compensare pentru anumite vaccinuri recomandate unor categorii de populație și avem infrastructură digitală care poate susține programele de imunizare. Credem însă că următoarea etapă trebuie să fie transformarea accesului teoretic în acces efectiv. Altfel spus, simpla existență a unui drept nu garantează și utilizarea lui.
Din ce am observat în multe state europene, rezultatele apar atunci când rambursarea este însoțită de măsuri concrete de implementare: recomandări clare din partea profesioniștilor din sănătate, trasee simple pentru pacient, extinderea punctelor de vaccinare și o comunicare consecventă. Exemple precum Franța sau Austria arată că accesul poate fi îmbunătățit atunci când vaccinarea este adusă mai aproape de oameni și integrată în practica curentă de îngrijire.
Nu credem că România trebuie să copieze un model anume, ci să preia principiile care funcționează: o abordare de imunizare pe tot parcursul vieții (cu un calendar național de imunizare pe tot parcursul vieții, care să ofere un reper unic pentru populație și profesioniști), finanțare predictibilă, extinderea punctelor de vaccinare, inclusiv prin farmaciile comunitare și prin implicarea specialităților medicale care îngrijesc pacienți cu risc, utilizarea inteligentă a datelor și eliminarea obstacolelor dintre recomandarea medicală și vaccinare.
În esență, obiectivul nu este doar să avem vaccinuri disponibile, ci să ne asigurăm că persoanele care au nevoie de ele pot beneficia efectiv de protecția pe care acestea o oferă. Aceasta este diferența dintre accesul teoretic și accesul real și, totodată, una dintre cele mai eficiente modalități prin care un sistem de sănătate poate investi în prevenție și în ani de viață sănătoși pentru populație.
„Povara economică a supraponderalității și obezității în Europa” este cel mai recent studiu comandat de EFPIA, care măsoară ceea ce pierde economia din cauza efectelor asociate cu BMI-ul crescut. Pentru România, raportul estimează o povară economică anuală de aproximativ 0,7% din PIB. Bolile cardiovasculare reprezintă principalul cost direct asociat BMI-ului crescut: 2,4 miliarde de lei din totalul de 5 miliarde de lei (bani cheltuiți în sistemul medical pentru boli și probleme asociate BMI-ului). Aceste date arată că bolile prevenibile și factorii de risc nu produc doar consecințe medicale, ci și costuri economice majore. În cazul pacienților cardiovasculari, prevenția trebuie să includă inclusiv reducerea riscului generat de infecțiile respiratorii.
De ce vaccinarea și bolile cardiovasculare sunt încă abordate separat în România și cât de important este ca vaccinarea să facă parte din traseul pacientului cu boli cardiovasculare?
În România, vaccinarea și bolile cardiovasculare au fost abordate mult timp în circuite separate: bolile cronice într-o zonă, bolile infecțioase în alta, iar vaccinarea mai ales ca intervenție sezonieră sau asociată copilăriei. Din perspectiva pacientului, însă, aceste domenii sunt strâns legate.
Infecțiile respiratorii pot declanșa evenimente cardiovasculare acute și pot agrava afecțiuni preexistente. O infecție gripală confirmată este asociată cu o creștere de aproximativ șase ori a riscului de infarct miocardic acut în prima săptămână după infecție. Vaccinarea antigripală este asociată, în literatura de specialitate, cu o reducere de 34% a riscului de evenimente cardiovasculare adverse majore.
În cazul pacienților spitalizați cu pneumonie pneumococică, pot apărea complicații precum insuficiența cardiacă, aritmiile sau infarctul miocardic. Și alte infecții respiratorii, inclusiv infecția cu virusul sincițial respirator, pot produce complicații cardiace la adulții vulnerabili. De aceea, pentru un pacient cardiovascular, prevenirea unei infecții respiratorii poate însemna prevenirea unui eveniment cardiovascular major, a unei decompensări sau a unei spitalizări. Vaccinarea trebuie privită ca parte a managementului riscului cardiovascular, nu ca o intervenție separată sau exclusiv sezonieră.
Această abordare este susținută de consensul clinic al Societății Europene de Cardiologie din 2025, care descrie vaccinarea drept o nouă formă de prevenție cardiovasculară. La nivel european, Safe Hearts Plan include vaccinarea împotriva infecțiilor respiratorii în pilonul de prevenție cardiovasculară și creează cadrul pentru o abordare integrată, inclusiv prin identificarea populațiilor-țintă, creșterea acoperirii vaccinale și îmbunătățirea monitorizării.
România are astăzi oportunitatea de a integra această perspectivă în implementarea Strategiei Naționale pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare. Din punctul nostru de vedere, evaluarea statusului vaccinal ar trebui să devină o componentă firească a îngrijirii persoanelor cu boli cronice, la fel cum discutăm despre tensiune arterială, colesterol sau aderența la tratament.
Din experiența noastră, recomandarea profesionistului din sănătate rămâne unul dintre cei mai importanți factori care influențează decizia de vaccinare. De aceea, fiecare consultație relevantă, fiecare evaluare de risc și fiecare externare după un eveniment cardiovascular ar putea reprezenta și o oportunitate de a discuta despre prevenție prin vaccinare.
Nu am putea avea o singură campanie de informare, care să cuprindă ambele componente: vaccinare și screening?
Da, credem că o astfel de abordare este posibilă și chiar necesară. În fond, vaccinarea și screeningul au roluri complementare: prevenirea bolii sau depistarea ei cât mai devreme, atunci când poate fi tratată mai eficient.
Din experiența noastră, oamenii nu privesc sănătatea pe categorii separate. Nu se gândesc la „prevenție primară” sau „prevenție secundară”, ci la ce pot face concret pentru a rămâne sănătoși. De aceea, mesajele integrate sunt adesea mai ușor de înțeles și de urmat decât campaniile care comunică separat fiecare intervenție.
Un exemplu foarte bun este cancerul de col uterin. Aici avem la dispoziție două instrumente complementare: vaccinarea împotriva HPV, care poate preveni cauza principală a bolii, și screeningul, care permite depistarea precoce a leziunilor și a cazurilor incipiente de cancer. Obiectivul de eliminare a cancerului de col uterin poate fi atins doar prin utilizarea ambelor instrumente, nu prin alegerea unuia în detrimentul celuilalt.
Aceeași logică poate fi aplicată și în cazul bolilor cronice. De exemplu, o campanie dedicată prevenției ar putea include simultan informații despre evaluarea riscului cardiovascular, depistarea precoce a diabetului și importanța vaccinării persoanelor cu afecțiuni cronice. Persoanele care trăiesc cu diabet sau boli cardiovasculare sunt mai vulnerabile la complicațiile unor infecții respiratorii, iar o abordare integrată ar permite transmiterea unui mesaj mai simplu și mai relevant pentru populație: verifică-ți periodic starea de sănătate, identifică riscurile din timp și utilizează măsurile de prevenție recomandate.
România poate construi campanii integrate care să conecteze vaccinarea, screeningul și educația pentru sănătate. Mesajele trebuie adaptate în funcție de vârstă și risc, dar principiul poate fi unul comun: prevenția este mai eficientă și mai puțin costisitoare decât tratarea bolii după apariția acesteia.
România alocă imunizării sub 0,5% din bugetul pentru sănătate, în timp ce accesul populației la vaccinurile noi poate dura între 2 și 6 de ani de la autorizare. Este un decalaj similar celui analizat în raportul W.A.I.T pentru medicamentele inovatoare, unde România se numără printre țările cu cel mai lung timp de așteptare din Europa. Care sunt prioritățile ARPIM pentru îmbunătățirea accesului la vaccinare în România și ce măsuri concrete ar trebui adoptate în perioada următoare?
Obiectivul nostru principal este unul foarte simplu: creșterea acoperirii vaccinale. România a făcut pași importanți în ultimii ani în ceea ce privește accesul la vaccinare, inclusiv prin dezvoltarea mecanismelor de compensare pentru anumite categorii de adulți. Din perspectiva Grupului de Lucru pentru Vaccinuri, următoarea etapă este să transformăm aceste progrese în rezultate măsurabile la nivelul populației.
Vedem trei priorități majore.
- Prima este consolidarea accesului. Asta înseamnă finanțare predictibilă, actualizarea periodică a listei cu vaccinuri compensate și un traseu cât mai simplu pentru pacient, de la recomandare la administrare. Din experiența noastră, disponibilitatea unui vaccin nu este suficientă dacă accesul rămâne complicat sau fragmentat.
- A doua prioritate este dezvoltarea unei abordări de imunizare pe tot parcursul vieții. România are astăzi oportunitatea de a trece de la o abordare concentrată în principal asupra copilăriei la un model care să răspundă nevoilor fiecărei etape de viață. În contextul îmbătrânirii populației și al creșterii prevalenței bolilor cronice, vaccinarea trebuie să devină o componentă firească a prevenției și a îngrijirii persoanelor cu risc.
- A treia prioritate este consolidarea încrederii și utilizarea mai bună a datelor. Avem instrumente importante, precum Registrul Electronic Național de Vaccinări, iar următorul pas este să folosim aceste informații pentru a identifica zonele și grupurile cu acoperire scăzută și pentru a orienta mai eficient intervențiile. În același timp, populația are nevoie de informații clare și ușor de înțeles, iar profesioniștii din sănătate trebuie sprijiniți pentru a putea face recomandări consecvente.
Ce rol ar trebui să aibă inovația în strategia de sănătate publică și cum ar trebui să colaboreze autoritățile, comunitatea medicală și industria pentru ca aceasta să ajungă mai rapid la pacienți?
În ceea ce privește inovația, credem că este important să depășim ideea că aceasta înseamnă exclusiv apariția unui nou vaccin. Inovația înseamnă și capacitatea sistemului de a transforma rapid progresul științific în beneficii reale pentru populație. Vorbim despre acces la cele mai noi mijloace de prevenție, dar și despre registre moderne, sisteme digitale de monitorizare, instrumente de reamintire, utilizarea inteligentă a datelor și integrarea vaccinării în traseele de îngrijire ale pacienților cu boli cronice.
Pe termen lung, credem că o colaborare eficientă între autorități, comunitatea medicală și industrie ar putea fi construită pe dialog timpuriu, transparență și obiective comune de sănătate publică. Autoritățile ar continua să stabilească prioritățile și mecanismele de finanțare, comunitatea medicală ar avea rolul de a formula recomandările clinice, iar industria ar putea contribui cu expertiză științifică, date și exemple de bune practici din alte state europene.
În final, credem că discuția despre vaccinare trebuie să depășească tema accesului la un produs și să se concentreze asupra rezultatelor pe care dorim să le obținem. Vaccinarea înseamnă mai puțină boală, mai puține spitalizări, mai mulți ani de viață sănătoasă și o societate mai productivă. De aceea, o vedem nu doar ca pe o intervenție medicală, ci ca pe o investiție în sănătatea și viitorul României.
