Kaja Kallas apără rolul serviciului diplomatic al UE în plin “război de amploare” în Europa, după propunerile de restructurare sau absorbție a acestuia

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a respins ferm propunerile care vizează restructurarea radicală sau chiar absorbția serviciului diplomatic al UE de către Comisia Europeană, avertizând că instituția pe care o conduce a avut un rol esențial în gestionarea unor crize majore, inclusiv a războiului din Ucraina.

Reacția sa, obținută de Politico Europe, vine după apariția unui document francez care pune sub semnul întrebării actuala arhitectură a politicii externe europene, inclusiv plasarea completă a Serviciului European de Acțiune Externă sub controlul Comisiei Europene.

Într-un e-mail consultat de Politico Europe, Kaja Kallas le-a transmis celor aproximativ 5.000 de angajați ai Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) că instituția „a adus valoare adăugată” Uniunii.

„Aș dori să subliniez cât de multă valoare adăugată am oferit Europei ca echipă, mai ales într-un moment în care pe continent se desfășoară un război de amploare”, a scris Kallas în e-mailul său.

Documentul francez vine pe fondul unor critici de lungă durată formulate atât de capitalele statelor membre, cât și de oficiali europeni, care susțin că diplomația UE este prea lentă, afectată de disfuncționalități instituționale și de o luptă tot mai intensă pentru influență între SEAE și Comisia Europeană condusă de președinta Ursula von der Leyen.

Citiți și State UE, în frunte cu Franța și Germania, discută “dezmembrarea” serviciului diplomatic al Uniunii. Kaja Kallas ar putea pierde din atribuții în favoarea Comisiei și statelor membre

Potrivit unui diplomat european citat de Politico, documentul a fost unul intern, neaprobat de ministrul francez de externe sau de colaboratorii săi și nu reflectă o poziție oficială a Franței. Despre acesta au relatat prima dată Financial Times și Reuters.

Textul prezintă trei opțiuni pentru reformarea SEAE: integrarea completă a acestuia sub autoritatea Comisiei Europene, transferarea principalelor sale atribuții către Consiliul Uniunii Europene — instituția care reprezintă cele 27 de guverne ale statelor membre — sau consolidarea rolului deținut de Kallas.

Problemele din cadrul SEAE au făcut obiectul unor „discuții zilnice” între ambasadorii statelor membre și ar trebui să fie privite ca un „avertisment” pentru Kallas în ceea ce privește modul în care conduce instituția, a declarat un diplomat european familiarizat cu aceste discuții, sub protecția anonimatului, deoarece subiectul este confidențial.

În e-mailul său, Kallas, fost prim-ministru al Estoniei și șefa diplomației UE din 2024, a afirmat că salută o dezbatere privind reforma instituției.

Kaja Kallas a mai precizat că intenționează să discute ideile de reformă în cadrul unei reuniuni informale a miniștrilor de externe ai UE care va avea loc după perioada de vară.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare