Corespondență din Bruxelles
Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene vor reveni la masa negocierilor pe 26 noiembrie, în cadrul unui summit extraordinar convocat de președintele Consiliului European, António Costa, pentru a pregăti un acord privind bugetul multianual al UE pentru perioada 2028-2034.
Obiectivul este încheierea negocierilor până la sfârșitul anului 2026, deși divergențele dintre statele membre persistă, iar apropierea alegerilor prezidențiale și parlamentare din 2027 în mai multe țări europene riscă să complice tratativele.
În concluziile summitului de la Bruxelles, liderii europeni l-au invitat pe António Costa să continue negocierile în vederea unui acord în timp util.
„Un acord înainte de sfârșitul anului 2026 ar permite adoptarea actelor legislative în 2027, ceea ce este necesar pentru a garanta că finanțarea UE ajunge la beneficiari fără întrerupere începând din ianuarie 2028”, se arată în document.
Costa a avertizat, în discursul său către lideri, că depășirea termenului-limită ar putea întârzia plățile europene către fermieri și cercetători după 1 ianuarie 2028, când ar urma să intre în vigoare noul buget.
În lipsa unui acord în decembrie, negocierile s-ar putea prelungi până în mai sau chiar în octombrie 2027, pe fondul calendarului electoral european, potrivit unor diplomați informați despre discuții și citați de Politico Europe.
Pentru a apropia pozițiile statelor membre, președintele Consiliului European este așteptat să prezinte noi cifre privind bugetul înaintea reuniunii din 26 noiembrie. Discuțiile pornesc de la propunerea președinției irlandeze a Consiliului UE, care prevede reduceri de 159 de miliarde de euro față de proiectul Comisiei Europene, în valoare de aproape 2.000 de miliarde de euro.
Macron avertizează că din ianuarie “nu va mai exista spațiu politic” pentru un acord. Merz cere reduceri la politica de coeziune, fapt respins de Italia, Spania sau România
Ambiția lui Costa a primit un impus după ce președintele francez Emmanuel Macron a susținut obiectivul încheierii negocierilor până la sfârșitul anului, avertizându-i pe ceilalți lideri că nu va mai avea un mandat politic pentru a semna un acord în apropierea alegerilor prezidențiale din Franța, programate în aprilie 2027. „Începând din ianuarie, nu va mai exista spațiu politic” pentru încheierea unui acord, a punctat liderul de la Elysee către omologii din Consiliu.
În același timp, cancelarul german Friedrich Merz a reiterat necesitatea reducerii bugetului total, pentru a limita contribuțiile naționale, dar a avertizat împotriva unor tăieri majore în domenii precum competitivitatea și securitatea. Merz a indicat politica de coeziune, prin care sunt finanțate regiunile mai puțin dezvoltate, drept una dintre principalele surse posibile de economii, în locul subvențiilor agricole.
Germania, Țările de Jos, Austria, Suedia, Danemarca și Finlanda, state cunoscute drept „frugale” pentru poziția lor în favoarea disciplinei bugetare, consideră că reducerile prevăzute în propunerea irlandeză nu sunt suficiente.
Poziția lui Merz a determinat-o pe Giorgia Meloni, premierul Italiei, să aprecieze că va fi dificil ca liderii europeni să ajungă la un acord până la finalul anului 2026.
Meloni a subliniat că plățile destinate regiunilor mai sărace, nepopulare în rândul statelor din nordul Europei, sunt esențiale pentru stimularea competitivității.
De altfel, Meloni a transmis un mesaj comun și cu președintele Nicușor Dan, în care liderii italian și român au reafirmat angajamentul grupului „Prietenii Coeziunii” de a susține un buget european cu resurse suficiente pentru prioritățile comune, protejarea finanțărilor pentru coeziune și agricultură, contribuții echitabile din partea statelor membre și respingerea reducerilor contribuțiilor naționale.
Noi resurse proprii ale Uniunii, o posibilă soluție pentru finanțare
În încercarea de a depăși divergențele, António Costa s-a angajat să avanseze discuțiile privind introducerea unor noi resurse proprii ale UE, care să contribuie la finanțarea bugetului și să reducă presiunea asupra contribuțiilor naționale.
Printre opțiunile analizate se numără propunerile Parlamentului European privind taxe aplicate companiilor de criptomonede, platformelor de jocuri de noroc online și marilor companii de tehnologie, precum și o idee a Greciei de a direcționa către bugetul UE veniturile obținute din viitoarele licitații naționale pentru spectrul de frecvențe mobile 6G.
Acordul rămâne însă dificil, în condițiile în care statele membre au poziții divergente atât asupra dimensiunii bugetului, cât și asupra priorităților de finanțare. Presiunea pentru un compromis până la sfârșitul anului este amplificată de alegerile programate în 2027 în Franța, Italia, Grecia, Finlanda, Slovacia și Polonia.





