Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, a avut vineri o întrevedere cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, în cadrul căreia au fost discutate principalele priorități ale României în domeniul politicilor sociale și al ocupării forței de muncă.
„Este important ca România să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028–2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii. Avem nevoie de programe naționale care să vizeze grupuri precum mamele minore și tinerii, dar și să pregătească forța de muncă pentru schimbările generate de inteligența artificială. Cred că este necesară dezvoltarea unui proiect național pentru tinerii NEETs și se impune o abordare mai activă a politicilor de ocupare, în care ANOFM să pună accent nu doar pe gestionarea șomajului, ci mai ales pe activarea și integrarea persoanelor pe piața muncii”, a declarat Roxana Mînzatu, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
La rândul său, Florin Manole a declarat că „integrarea tinerilor pe piața muncii și accesul la primul loc de muncă sunt priorități pe care vreau să le susținem în următoarea perioadă, prin măsuri concrete și intervenții coordonate ale proiectelor pe care le avem finanțate din fonduri europene.”
„Am discutat cu doamna Roxana Mînzatu, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, despre cum vom pune în valoare proiectele SMART SPO, STEP UP – Primul loc de muncă și SCI 2000, astfel încât acestea să funcționeze complementar, de la identificarea tinerilor și a persoanelor vulnerabile până la consiliere, formare și ocupare. Mă bucur că avem un aliat la Bruxelles și vrem să transformăm această colaborare în oportunități reale pentru România, în special pentru tinerii care au nevoie de sprijin pentru a-și începe parcursul profesional”, a mai spus acesta.
Unul dintre subiectele discutate a fost Strategia națională de combatere a sărăciei, fiind analizat stadiul elaborării documentului, precum și necesitatea includerii unor componente dedicate sărăciei energetice și locuirii.
De asemenea, au fost abordate inițiativele europene privind locurile de muncă de calitate (Quality Jobs Act) și stadiul demersurilor legislative ale României referitoare la transparența salarială, munca pe platforme digitale, dreptul la deconectare și combaterea muncii nedeclarate.
Un alt punct al discuției l-a reprezentat proiectul SCI 2000, cu accent pe accelerarea implementării și pe consolidarea colaborării dintre echipele de intervenție comunitară, partenerii sociali și serviciile publice de ocupare, astfel încât persoanele vulnerabile identificate în comunități să poată beneficia de sprijin pentru integrarea pe piața muncii.
În cadrul întrevederii au fost abordate și stadiul recrutării personalului în cadrul proiectului SMART SPO, destinat consolidării serviciilor oferite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, precum și demersurile privind elaborarea unei strategii naționale de prevenire și combatere a adicțiilor.




