Donald Trump prevede un acord important privind Ucraina, care ar putea implica „întreaga Europă”

Președintele SUA, Donald Trump, și-a reiterat promisiunea privind un „acord important” cu privire la Ucraina, după ce joi a avut o întâlnire cu Kirill Dmitriev, trimisul președintelui rus Vladimir Putin, informează Politico Europe.

Dmitriev, care conduce fondul suveran rus sancționat de SUA, a participat la un eveniment organizat la Casa Albă de prima doamnă Melania Trump, ocazie cu care aceasta a ținut un discurs despre încetarea temporară a focului din Oleshky, la negocierea căreia a contribuit. Deși la eveniment au fost prezenți oficiali ruși și ucraineni, Trump le-a spus jurnaliștilor joi seara că s-a întâlnit doar cu Dmitriev.

„Nu vă pot spune despre ce am discutat. Dar vă spun doar atât: va fi un acord important. Va implica mai mult decât Ucraina, și aș putea spune chiar că ar putea implica întreaga Europă.”, a afirmat el.

„Toată lumea va fi încântată”, a adăugat președintele SUA.

Vineri, ginerele lui Trump și trimisul diplomatic Jared Kushner a declarat că președintele a discutat cu mai mulți lideri europeni despre necesitatea „unei arhitecturi de securitate europeană mai cuprinzătoare, care să contribuie la crearea condițiilor pentru o pace durabilă”. Rusia a lansat o invazie pe scară largă în Ucraina în februarie 2022 și se pregătește să bombardeze Kievul din nou în această iarnă, în cadrul acestui conflict istovitor.

„Obiectivul nostru este să elaborăm măsuri practice care să răspundă preocupărilor de securitate ale tuturor părților, să reducă riscul unor conflicte viitoare și să creeze un mediu de securitate mai stabil și mai previzibil”, a scris Kushner pe rețelele sociale.

Declarațiile lui Kushner și ale lui Trump vin înaintea negocierilor de pace de la Abu Dhabi, în 10-11 noiembrie. Acestea vor avea loc între reprezentanții ruși și ucraineni și vor fi mediate de SUA.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare