Cancelarul german Friedrich Merz a reafirmat miercuri că va conduce o coaliție a statelor membre care contribuie net la bugetul Uniunii Europene și care se opun actualei propuneri pentru cadrul financiar multianual 2028–2034. Într-un discurs susținut miercuri în Bundestag, înaintea summitului Consiliului European, Merz a cerut reducerea bugetului cu sute de miliarde de euro, s-a pronunțat împotriva datoriei comune europene și a criticat nivelul birocrației asociate structurii financiare a UE.
Germania va acționa împreună cu Țările de Jos, Suedia și Austria, state care, cumulat, asigură peste 60% din contribuțiile la bugetul european. Merz a avertizat că, în lipsa unui acord asupra cererilor lor, Uniunea ar putea continua să funcționeze prin prelungirea actualului cadru financiar, potrivit Deutsche Welle.
„Cifra nu reprezintă o bază pentru un acord”, a declarat cancelarul german despre proiectul înaintat de președinția irlandeză a Consiliului UE. Propunerea include deja o reducere de 8% față de proiectul anterior al Comisiei Europene, echivalentă cu aproximativ 159 de miliarde de euro, ceea ce aduce valoarea totală a bugetului la circa 1.826 de miliarde de euro.
Merz a pledat pentru redirecționarea cheltuielilor europene către domeniile pe care le consideră decisive pentru viitorul Uniunii.
„Investițiile trebuie direcționate acolo unde se va decide viitorul Europei: în securitate și competitivitate”, a afirmat cancelarul, lăsând în plan secund priorități precum politica de coeziune și politica agricolă comună (PAC).
În același discurs, șeful guvernului german a susținut că Europa trebuie să adopte o poziție mai fermă în relațiile comerciale internaționale, făcând referire la propuneri comune cu președintele francez Emmanuel Macron.
„Va exista un răspuns european robust la nedreptățile tot mai mari din comerțul mondial și la practicile comerciale ale altor state care distorsionează piața”, a declarat Merz.
„Nu vom mai sta cu mâinile în sân în timp ce alte țări ne afectează economiile prin subvenții masive, monede subevaluate artificial, supracapacitate și prețuri agresive”, a adăugat cancelarul, avertizând că UE va răspunde prin contramăsuri proporționale.
În paralel, Merz a respins criticile potrivit cărora sprijinul financiar și militar acordat Ucrainei ar afecta cheltuielile sociale și educaționale ale Germaniei.
„Niciun euro care ajunge în Ucraina nu lipsește din cheltuielile sociale și educaționale ale țării noastre”, a afirmat el, justificând continuarea sprijinului prin intensificarea amenințării ruse.
„Vedem că disponibilitatea Rusiei de a escalada conflictul este în creștere în raport cu Ucraina, cu vecinii noștri din Europa de Est, dar și cu propria noastră țară”, a declarat cancelarul.
În ceea ce privește negocierile bugetare europene, poziția Germaniei riscă să complice obținerea unui acord asupra viitorului cadru financiar multianual, care stabilește prioritățile și resursele Uniunii pentru perioada 2028–2034.
Liderii celor 27 de state membre ale UE, inclusiv președintele Nicușor Dan, se întrunesc joi și vineri pentru Consiliul European de toamnă, un summit cu mai multe mize, îndeosebi negocierile privind bugetul multianual al UE pentru perioada 2028-2034.
Tratativele se desfășoară după ce președinția irlandeză a Consiliului UE a transmis un document revizuit de negociere (Negotiating Box) pentru următorul buget pe termen lung al Uniunii Europene, Cadrul Financiar Multianual (CFM) pentru perioada 2028–2034. Propunerea președinției irlandeze reflectă un buget de 1.620 de miliarde de euro la prețurile din 2025, în creștere cu 30% față de actualul Cadru Financiar Multianual, dar cu 8% mai mic, respectiv 141 de miliarde de euro, decât propunerea inițială a Comisiei Europene.
În replică, țările „frugale”, în frunte cu Germania, și-au manifestat nemulțumirea față de propunerea președinției irlandeze privind bugetul multianual al UE. De asemenea, cele patru grupuri proeuropene din Parlamentul European – PPE, S&D, Renew Europe și Verzii -, care formează împreună majoritatea legislativului european, au respins propunerea pentru viitorul buget al Uniunii Europene înaintată de Președinția irlandeză a Consiliului UE
În pregătirea reprezentării României la acest summit, președintele Nicușor Dan a avut zilele trecute o ședință cu membri ai Guvernului. Potrivit șefului statului, România susține adoptarea unui buget european ambițios, care să mențină finanțările pentru politica de coeziune și politica agricolă comună, care să finanțeze capacitățile europene de apărare și care să sprijine recâștigarea competitivității.
Negocierile privind bugetul multianual “vor intra într-o fază decisivă”, a afirmat vineri președintele Consiliului European, Antonio Costa, în scrisoarea tradițională în care i-a invitat pe cei 27 de șefi de state sau de guverne la summitul european de toamnă. “Următoarea noastră reuniune trebuie, prin urmare, să ne apropie de consolidarea elementelor-cheie necesare pentru a ajunge la un acord final până la sfârșitul anului”.
De altfel, Antonio Costa și Nicușor Dan au avut în săptămâna trecută o discuție telefonică în urma căreia șeful statului român a precizat că România își dorește un buget ambițios, chiar dacă va fi nevoie de resurse suplimentare la nivel de Uniune care să sprijine axa de competitivitate și apărare.
Mai mult, liderii din grupul de “Prieteni ai Coeziunii” au adresat o scrisoare comună prim-ministrului Irlandei, Micheál Martin, în calitatea sa de Președinte al Consiliului Uniunii Europene, prin care pledează pentru păstrarea agriculturii și coeziunii ca priorități centrale în viitorul buget european, în paralel cu asigurarea unor resurse adecvate pentru noile provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană.
Demersul a fost inițiat de președintele român Nicușor Dan și de prim-ministrul italian Giorgia Meloni, în calitate de co-lideri ai acestui format, înainte de următoarele etape de negociere a Cadrului Financiar Multianual 2028-2034, respectiv summitul Consiliului European de la finalul acestei săptămâni.



