Nicușor Dan: România și Bulgaria vor cere măsuri mai ferme de contracarare a dronelor la nivelul UE și NATO, după atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră

România și Bulgaria vor colabora pentru promovarea unor măsuri mai ferme de contracarare a dronelor la nivelul Uniunii Europene și al NATO, în vederea asigurării siguranței navigației comerciale în Marea Neagră. Anunțul a fost făcut miercuri de președintele Nicușor Dan, după o convorbire telefonică cu omologul său bulgar, Iliana Iotova, privind atacurile recente asupra navelor comerciale din regiune.

„Am avut o convorbire telefonică foarte bună cu președinta Bulgariei, Iliana Iotova, cu privire la recentul atac cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, în largul coastelor Bulgariei, precum și la celelalte incidente care au afectat navigația și infrastructura din apele teritoriale românești”, a scris șeful statului pe pagina sa de X.

 

Președintele a subliniat că atacurile cu drone reprezintă consecințe directe ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei și amenință atât navigația maritimă, cât și aprovizionarea cu produse agricole.

„Aceste atacuri cu drone sunt consecințe directe ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și pun în pericol nu doar navigația maritimă din regiunea noastră, ci și aprovizionarea cu produse agricole esențiale a altor continente”, a afirmat Nicușor Dan.

„Am convenit că România și Bulgaria vor colabora îndeaproape pentru a promova măsuri mai ferme de contracarare a dronelor, la nivelul Uniunii Europene și al NATO, în vederea asigurării siguranței navigației comerciale în Marea Neagră”, a adăugat președintele.

Marți, nava de mărfuri generale Chelsea 3, sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană în Marea Neagră, la aproximativ 15 mile marine de orașul bulgar Biala, a anunțat Biroul de presă al Administrației Regionale din Varna. Premierul bulgar Rumen Radev a declarat că două nave au fost lovite de drone în largul coastei bulgare a Mării Negre, iar una dintre ele s-a scufundat.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare