SUA plasează Europa pe locul patru în prioritățile strategice și cer NATO să accelereze mutarea forțelor spre flancul estic

NATO trebuie să își modernizeze infrastructura militară pentru a putea deplasa forțe și echipamente din Europa de Vest către Europa de Est, „unde ne-am aștepta să aibă loc orice conflict viitor”, a declarat luni ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, potrivit Politico Europe.

Declarațiile lui Whitaker au fost făcute în cadrul unui panel la Forumul de Securitate de la Varșovia, în contextul în care Washingtonul își reevaluează prezența militară pe continent.

Ambasadorul a afirmat că Europa ocupă locul al patrulea în ierarhia priorităților strategice ale Washingtonului, după securitatea teritoriului național, emisfera vestică și regiunea Pacificului, citând strategia de securitate națională într-un moment în care aliații europeni așteaptă decizia Statelor Unite cu privire la procesul de revizuire a posturii sale militare pe continent.

El a indicat bazele militare învechite, lanțurile de aprovizionare cu combustibil și acordurile care reglementează staționarea trupelor americane în Europa drept domenii care necesită atenție în cadrul procesului în curs de reevaluare a dispozitivului și infrastructurii militare americane.

Citiți și NATO a dezvăluit, la Varșovia, “teoria victoriei” în cazul unui atac al Rusiei. Cum ar răspunde Alianța: “Suntem pregătiți să blocăm, să oprim și să zdrobim”

Whitaker a subliniat importanța mobilității militare și a „deplasării echipamentelor din vest către est”, menționând discuțiile purtate cu comisarul european pentru apărare, Andrius Kubilius. Oficialii europeni avertizează că Rusia ar putea fi pregătită să atace o țară NATO până la sfârșitul deceniului.

Ambasadorul nu a anunțat nicio decizie privind relocarea sau retragerea forțelor americane. El a transmis însă că Washingtonul își reevaluează angajamentele globale pentru a evita dispersarea excesivă a resurselor militare.

„Superputerile și marile puteri globale s-au confruntat, în general, cu dificultăți atunci când și-au extins excesiv angajamentele”, a declarat Whitaker, adăugând că președintele american Donald Trump își dorește ca aliații să devină „capabili și nu dependenți”.

„Statele Unite nu fac un pas înapoi. Vă cerem doar să faceți voi un pas înainte”, a afirmat el.

Whitaker a criticat, de asemenea, țările care nu își respectă angajamentele privind cheltuielile pentru apărare.

El a spus că a transmis recent un „mesaj foarte ferm” liderilor politici din Cehia. Cheltuielile de apărare ale acestei țări pentru anul în curs se ridică la aproximativ 1,8% din PIB, sub pragul de 2% stabilit în prezent de NATO.

Guvernele europene trebuie să continue să își consolideze forțele armate, a susținut ambasadorul american, avertizând că Europa nu dispune încă de numeroasele capabilități necesare pentru a se apăra.

La rândul său, comisarul european Andrius Kubilius a subliniat necesitatea reducerii dependenței militare a Europei față de Washington, evidențiind eforturile UE de a-și dezvolta propriile sisteme de apărare împotriva dronelor, capacități de comunicații prin satelit și mijloace de supraveghere.

Marcin Przydacz, consilier al președintelui Poloniei, care a participat de asemenea la panel, a îndemnat aliații din Europa de Vest să accelereze cheltuielile pentru apărare, subliniind totodată că NATO, și nu Uniunea Europeană, trebuie să rămână responsabilă pentru apărarea colectivă a Europei.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare