Propunerea Președinției irlandeze pentru viitorul CFM: Dublarea fondurilor pentru competitivitate și menținerea alocărilor pentru coeziune și agricultură

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, Președinția irlandeză a Consiliului UE a transmis documentul său revizuit de negociere (Negotiating Box) pentru următorul buget pe termen lung al Uniunii Europene, Cadrul Financiar Multianual (CFM) pentru perioada 2028–2034. Propunerea președinției este: un buget ambițios de 1.620 de miliarde de euro, în creștere cu 30% față de actualul Cadru Financiar Multianual, dar cu 8% mai mic decât propunerea inițială a Comisiei Europene de 141 de miliarde de euro.

„Obiectivul acestei revizuiri este de a prezenta un buget ambițios, modern și flexibil, care să investească în priorități noi și emergente și să protejeze politicile consacrate prin tratatele UE, inclusiv Politica Agricolă Comună (PAC) și politica de coeziune, ținând totodată seama de realitățile bugetare cu care se confruntă toate statele membre”, se arată în comunicatul oficial.

Propunerea revizuită a Președinției irlandeze păstrează structura în patru mari capitole bugetare prezentată de Comisia Europeană în iulie 2025, dar introduce ajustări ale alocărilor financiare, în încercarea de a apropia pozițiile statelor membre asupra viitorului buget al UE:

  • CAPITOLUL I Coeziune, agricultură, pescuit și comunități rurale: sunt menținute alocările naționale pentru coeziune, agricultură și pescuit, fără majorări față de actualul CFM.
  • CAPITOLUL II Competitivitate, prosperitate și securitate: finanțarea programelor dedicate competitivității este dublată față de actualul CFM, fiind prevăzut un pachet de peste 400 de miliarde de euro pentru competitivitatea europeană. Sunt vizate inclusiv cercetarea, inovarea, securitatea și apărarea.
  • CAPITOLUL III Europa globală: sunt propuse reduceri proporționale ale finanțării față de propunerea Comisiei Europene, dar alocările rămân peste nivelul actualului CFM. Este menținută suma de 25 de miliarde de euro pentru asistență umanitară, precum și obiectivul de 90% pentru asistența oficială pentru dezvoltare.
  • CAPITOLUL IV Administrație: cheltuielile administrative sunt propuse la 95 de miliarde de euro, reprezentând o reducere de 8,8% față de propunerea Comisiei Europene, dar o creștere de 12% față de actualul CFM.

„Majoritatea statelor membre au solicitat menținerea alocărilor naționale pentru politicile de coeziune, agricultură și pescuit, în cadrul Planurilor de Parteneriat Naționale și Regionale, astfel cum a propus Președinția cipriotă în iunie 2026. Având în vedere această poziție, precum și faptul că fondurile destinate acestor programe nu au beneficiat de majorări comparativ cu actualul Cadru Financiar Multianual, Președinția irlandeză menține aceste alocări în propunerea sa revizuită”, se mai arată în comunicat.

În următoarea săptămână, statele membre vor analiza propunerea președinției irlandeze a Consiliului UE. Acest proces va culmina cu o discuție în cadrul reuniunii liderilor statelor membre, condusă de președintele Consiliului European, Antonio Costa.

Citiți și: Liderii UE se reunesc la Bruxelles în perioada 15-16 octombrie. Competitivitatea Europei, prețurile la energie și viitorul CFM, printre subiectele principale

Sunt așteptări ca această reuniune din octombrie a liderilor statelor membre să avanseze negocierile privind viitorul buget pe termen lung al Uniunii Europene: „În octombrie, negocierile privind CFM vor intra într-o fază decisivă. Următoarea noastră reuniune trebuie, prin urmare, să ne apropie de consolidarea elementelor-cheie necesare pentru a ajunge la un acord final până la sfârșitul anului. Mă bazez pe leadershipul și spiritul vostru de colaborare”, mai transmite Costa în scrisoare.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare