Gheorghe Falcă, despre mizele plenarei de la Strasbourg: Nu vreau ca România să rămână doar piață de desfacere într-o Europă care încearcă să-și reconstruiască puterea industrială

România trebuie să valorifice deciziile europene pentru a-și dezvolta industria, infrastructura și capacitățile tehnologice, a transmis luni eurodeputatul Gheorghe Falcă (PNL/PPE), prezentând principalele teme ale sesiunii plenare a Parlamentului European de la Strasbourg. Acesta a evidențiat implicațiile pentru România ale dosarelor privind materiile prime critice, securitatea la Marea Neagră, transportul feroviar și bugetul UE pentru 2027.

Într-o postare pe Facebook, eurodeputatul a explicat că va urmări aceste dezbateri prin prisma beneficiilor pe care deciziile europene le pot aduce României și cetățenilor săi.

Un prim dosar este cel al modificărilor Regulamentului privind materiile prime critice, pentru care, potrivit lui Falcă, dezbaterea este programată luni, iar votul marți. Acesta a subliniat importanța reducerii dependențelor care vulnerabilizează Europa în industrie, energie, apărare și tehnologiile viitorului.

„Discuția contează, pentru că eu nu vreau ca România să rămână doar piață de desfacere într-o Europă care încearcă să-și reconstruiască puterea industrială”, a afirmat Gheorghe Falcă.

În aceeași logică, eurodeputatul a evidențiat dezbaterea de joi privind guvernanța inteligenței artificiale la nivel mondial, arătând că această tehnologie este deja integrată în economie, muncă, securitate și educație.

„Și aici, eu vreau ca România să fie în zona celor care dezvoltă tehnologie, formează oameni și construiesc companii, nu doar în cea a consumatorilor”, a subliniat acesta.

Securitatea la Marea Neagră reprezintă o altă prioritate. Potrivit programului prezentat de eurodeputat, Parlamentul European va dezbate marți intensificarea atacurilor rusești în Uniunea Europeană, în special asupra transportului maritim din Marea Neagră, urmând să voteze joi o poziție pe acest subiect.

„Pentru noi, Marea Neagră este frontiera noastră, este securitatea noastră, comerț, energie și acces către piețele internaționale, iar războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să producă efecte nefaste. Și trebuie să găsim soluții”, a declarat Falcă, solicitând o poziție „fermă și curajoasă” a Parlamentului European.

Eurodeputatul a legat securitatea regiunii și de raportul privind politica de coeziune în regiunile frontaliere estice ale Uniunii, care urmează să fie votat joi. Acesta a amintit că România este stat de frontieră al UE și NATO, are graniță cu Ucraina și Republica Moldova și acces la Marea Neagră.

„Comunitățile aflate în această parte a Europei duc astăzi o parte din presiunea economică, logistică și de securitate produsă de război, iar coeziunea europeană trebuie să țină cont și de această realitate”, a subliniat el.

În privința infrastructurii, Falcă a atras atenția asupra votului de marți privind conectarea Europei prin transport feroviar de mare viteză.

„Nu putem vorbi serios despre competitivitate dacă unele regiuni ale Uniunii rămân insuficient conectate la marile coridoare de transport. România are nevoie de infrastructură feroviară modernă și de legături rapide cu restul Europei”, a afirmat eurodeputatul.

Acesta a precizat că a abordat decalajul feroviar al României și în cartea sa „Societate vie. România 2035”, considerându-l una dintre marile probleme de dezvoltare ale țării.

Finanțarea acestor priorități se află, de asemenea, pe agenda plenarei, prin dezbaterea de marți și votul de miercuri asupra bugetului UE pentru 2027, în paralel cu negocierile privind cadrul financiar multianual 2028–2034. Falcă s-a pronunțat împotriva reducerilor care ar afecta competitivitatea, cercetarea, infrastructura și securitatea.

„Pentru România, diferența dintre un buget european ambițios și unul făcut doar ca să iasă socotelile se vede foarte repede în investițiile de acasă”, a explicat acesta.

În ceea ce privește mediul de afaceri, eurodeputatul a evidențiat dezbaterea de miercuri, solicitată de Grupul PPE, privind reducerea costurilor și a obligațiilor inutile de raportare pentru antreprenori.

„Europa are nevoie de reguli acolo unde ele protejează oamenii și piața, dar trebuie să avem și curajul să eliminăm birocrația care blochează firmele. Nu putem, pur și simplu, cere companiilor europene să concureze cu SUA și China și, în același timp, să le ținem ocupate cu formulare”, a afirmat Falcă.

Totodată, acesta a menționat votul asupra unei interfețe europene pentru declararea detașării lucrătorilor, subliniind importanța simplificării procedurilor și a aplicării corecte a regulilor pentru lucrătorii și firmele românești care activează în alte state membre.

Pe agenda urmărită de eurodeputat se mai află relația UE–Regatul Unit, relevantă inclusiv pentru numeroasa comunitate românească din această țară, precum și viitorul programului Erasmus+ pentru perioada 2028–2034, care va fi dezbătut miercuri și supus votului joi.

„Sunt multe dosare în această săptămână, dar dacă mă uit la ele împreună, văd aceeași întrebare: cât de pregătită este Europa să-și apere securitatea, să-și întărească economia și să le ofere statelor membre instrumentele pentru a se dezvolta?”, a transmis Gheorghe Falcă.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare