“Mergem împreună spre UE și vom ajunge acolo împreună”: Zelenski salută simbolic, de pe aeroportul din Chișinău, lansarea primelor capitole de aderare pentru Ucraina și R. Moldova

Președintele Volodimir Zelenski, a salutat deschiderea primului cluster din negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru Ucraina și Republica Moldova, liderul ucrainean susținându-și discursul în cadrul Conferinței Interguvernamentale care marca lansarea tratativelor de pe aeroportul din Chișinău.

„Ceea ce se întâmplă astăzi, deschiderea primului cluster în negocierile de aderare pentru Ucraina și Moldova, transmite un mesaj clar că progresul Europei nu poate fi oprit. Am muncit din greu pentru a ajunge în acest moment. În ultimii ani, Ucraina și Moldova au făcut împreună pași importanți”, a transmis Zelenski.

Acesta a evidențiat în mod special simbolismul locului din care s-a adresat, Chișinău, aflat în centrul parcursului comun al celor două țări spre Uniunea Europeană, chiar în contextul deplasării sale către summitul G7 din Franța.

„Este deosebit de simbolic faptul că vă vorbesc din Chișinău astăzi, în drum spre Franța pentru summitul G7. Vecinătatea noastră cu Moldova este puternică și ne susținem reciproc. Și mergem împreună spre UE și vom ajunge acolo împreună”, a mai declarat președintele Ucrainei.

Citiți și O nouă bornă istorică în integrarea europeană a R. Moldova și Ucrainei: UE și cele două țări au deschis primul grup de capitole în negocierile de aderare

Uniunea Europeană a marcat luni, la Luxemburg, un moment important în procesul său de extindere prin deschiderea oficială a primului cluster de negociere, „valori fundamentale”, atât cu Republica Moldova, cât și cu Ucraina, în cadrul unor Conferințe Interguvernamentale cu cele două țări. Decizia reprezintă o etapă esențială în cadrul negocierilor de aderare, acest prim cluster reunind cele mai importante elemente ale acquis-ului comunitar referitoare la statul de drept și drepturile fundamentale, funcționarea instituțiilor democratice, reforma administrației publice și criteriile economice. Lansarea oficială a tratativelor pe grupuri de capitole a devenit posibilă după ce la finalul săptămânii trecute statele membre ale UE au decis în unanimitate acest lucru.

Clusterul acoperă nucleul valorilor și principiilor Uniunii Europene, incluzând acquis-ul referitor la statul de drept și drepturile fundamentale, funcționarea instituțiilor democratice, reforma administrației publice și criteriile economice.

Ministra cipriotă Marilena Raouna, a cărei țară asigură președinția Consiliului UE, a evidențiat semnificația politică a acestui moment pentru Ucraina și pentru Uniunea Europeană, subliniind că decizia transmite un mesaj clar privind ancorarea viitorului Ucrainei în spațiul european.

„Astăzi este o etapă istorică, un moment de referință al președinției cipriote, care transmite un mesaj clar: viitorul Ucrainei și al cetățenilor săi este ferm ancorat în Uniunea Europeană. Conferința de aderare de astăzi subliniază angajamentul ferm al Ucrainei față de integrarea europeană și recunoaște progresele substanțiale realizate în fața unor provocări fără precedent. Este o dovadă a rezilienței poporului ucrainean. În același timp, angajamentele asumate astăzi sunt esențiale pentru avansarea procesului de aderare. Extinderea nu este doar o oportunitate strategică pentru Ucraina, ci și o investiție într-o Europă mai puternică, mai sigură și mai unită”, a declarat aceasta.

Clusterul 1 „valori fundamentale” include cinci capitole: 23 – sistemul judiciar și drepturile fundamentale, 24 – justiție, libertate și securitate, 5 – achiziții publice, 18 – statistică și 32 – control financiar. Uniunea Europeană a stabilit repere intermediare atât pentru nivelul general al clusterului, cât și pentru capitolele privind statul de drept (23 și 24), care trebuie îndeplinite înainte de trecerea la etapa de închidere provizorie a negocierilor.

Totodată, au fost stabilite repere pentru închiderea provizorie a celorlalte capitole din cluster – achiziții publice, statistică și control financiar. Negocierile pe clusterul „valori fundamentale” reprezintă primul pas deschis și ultimul pas închis în procesul de aderare, iar progresul în acest domeniu va influența decisiv ritmul întregului proces. Aderarea rămâne un proces strict bazat pe merit, iar evaluarea alinierii la acquis-ul comunitar și la standardele europene va continua pe toată durata negocierilor.

În urma introducerii metodologiei revizuite pentru negocierile de aderare din 2020, capitolele sunt organizate în șase clustere tematice: fundamente, piața internă, competitivitate și creștere incluzivă, agenda verde și conectivitate sustenabilă, resurse, agricultură și coeziune, precum și relații externe.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare