JUSTIȚIE

Ministrul Apărării Mihai Fifor, reacție după raportul MCV și rezoluția PE: România este un stat european și trebuie să beneficieze de aceleași drepturi cu toate statele membre ale Uniunii Europene

Published

on

România este și va rămâne o țară pro-europeană și a dovedit în nenumărate rânduri că este un stat membru loial și implicat, care crede în valorile Uniunii Europene, pe care le apără și le respectă, a transmis ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, într-o reacție pe Facebook după raportul MCV privind România și rezoluția Parlamentului European referitoare la situația statului de drept din țara noastră.

”Am fost și suntem deschiși permanent cooperării strânse și deschise cu forurile UE și consider că toate statele membre trebuie să beneficieze de tratament egal. De aceea, este greu de înțeles introducerea unor condiționalități pentru România, sub pretextul afectării progreselor în justiție, în condițiile în care MCV a dovedit că și-a ratat obiectivul pentru care a fost creat”, consideră Fifor.

Ministrul Apărării a precizat că justiția trebuie să fie garanția că legile și drepturile cetățenilor sunt respectate și nu să reprezinte un tărâm al abuzurilor.

”România a prezentat argumente solide privind modificările legislative în domeniul justiției precum și clarificări de fiecare dată când a fost nevoie, în baza principiului cooperării loiale între instituțiile UE și statele membre. Primește în schimb „recomandări” să își ignore Constituția și noi „ținte de atins” pentru a fi considerat un stat egal cu celelalte state membre, precum și o rezoluție în Parlamentul European care propune o justiție oarbă la abuzuri. Pot înțelege până la un punct interesul unor grupuri politice de a ieși în evidență, având în vedere apropierea alegerilor europarlamentare, însă nu pot accepta atragerea României și a cetățenilor săi într-un astfel de joc politic. România este un stat european și trebuie să beneficieze de aceleași drepturi cu toate statele membre ale Uniunii Europene”, a detaliat Fifor.

Reamintim că marți, 13 noiembrie, Comisia Europeană a publicat cel mai dur raport MCV pentru România din ultimii ani,  în care țara noastră are opt recomandări suplimentare, executivul european cerând Guvernului de la București să suspende punerea în aplicare a legilor Justiției și să le revizuiască în acord cu recomandările Comisiei de la Veneția și GRECO.

De asemenea, Comisia Europeană solicită înghețarea intrării în vigoare a modificărilor propuse a fi aduse Codului penal și Codului de procedură penală, dar și suspendarea procedurii procedurilor de numire și revocare a procurorilor șefi.

În aceeași zi, Parlamentul European a votat cu largă majoritate rezoluția privind statul de drept în RomâniaEuroparlamentarii au  adoptat cu 473 de voturi pentru, 151 de voturi contra și 40 de abțineri, dintr-un total de 664, documentul referitor la România.

Textul rezoluției privind situația din România adoptat marți cu largă majoritate de către legislativul european atrage atenţia asupra noii legislaţii privind statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea sistemului judiciar şi Consiliul Superior al Magistraturii. În concordanţă cu avertismentele venite dinspre Grupul de state împotriva corupției al Consiliului Europei (GRECO) şi Comisia de la Veneţia, rezoluţia avertizează asupra impactului noii legislații asupra independenței sistemului judiciar, asupra eficienței şi calității acestuia, inclusiv consecințe negative pentru lupta împotriva corupției.

 

.

Click to comment

Trending

Exit mobile version