U.E.

Premierul spaniol Pedro Sanchez își suspendă atribuțiile publice până pe 29 aprilie, când va anunța dacă renunță la fotoliul de premier

Published

on

© European Union, 2023

Premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat miercuri că ia în considerare posibilitatea de a demisiona după ce un tribunal a deschis o anchetă pentru fraudă în cazul soției sale, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

„Trebuie să fac o pauză și să mă gândesc”, a declarat Sanchez într-o scrisoare distribuită pe platforma de socializare X, fostul Twitter, anunțând că își suspendă atribuțiile publice până luni, 29 aprilie, dată până la care va lua o decizie.

 

„Am nevoie urgentă de un răspuns la întrebarea dacă … ar trebui să continui să conduc guvernul sau să renunț la această onoare”, a scris el.

Anunțul a fost făcut după ce un tribunal spaniol a anunțat miercuri că a lansat o anchetă preliminară pentru a stabili dacă Begoña  Gomez a abuzat de poziția sa de soție a premierului pentru a obține presupuse sponsorizări pentru un curs de masterat universitar pe care îl conducea.

Gomez, în vârstă de 49 de ani, nu deține o funcție publică și menține un profil politic scăzut.

Instanța a declarat că a deschis o anchetă privind „traficul de influență și corupția” ca răspuns la o plângere depusă de grupul de presiune anticorupție Manos Limpias (“Mâini curate”), al cărui lider are legături cu extrema dreaptă.

Premierul socialist Sanchez, care tocmai a format un nou guvern de coaliție de stânga după ce a oferit amnistie separatiștilor catalani exilați, a declarat în scrisoarea sa că plângerea se bazează pe fapte „inexistente” și face parte dintr-o campanie de „hărțuire” împotriva soției sale, condusă de presa „ultraconservatoare” și susținută de opoziția conservatoare și de extrema dreaptă.

„Nu sunt naiv. Sunt conștient că se aduc acuzații împotriva Begoñei, nu pentru că ar fi făcut ceva ilegal, pentru că știu foarte bine că nu este adevărat, ci pentru că este soția mea”, a adăugat el.

În timp ce Manos Limpias se descrie ca un sindicat, principala sa activitate este urmărirea cazurilor juridice, multe legate de cauze de dreapta, în calitate de așa-numită „procuratură populară”.

Această particularitate a legislației spaniole permite persoanelor sau entităților să ia parte la anumite cazuri penale chiar și atunci când nu au fost direct prejudiciate de către acuzat.

Ministrul justiției din Sanchez, Felix Bolanos, a calificat drept „false” acuzațiile aduse lui Gomez.

Întrebat în Parlament dacă el crede că sistemul judiciar funcționează în lumina deciziei instanței, Sanchez a răspuns: „Într-o zi ca cea de astăzi și după ce am auzit știrile, în ciuda a tot ceea ce se întâmplă, încă mai cred în sistemul judiciar al acestei țări”.

Click to comment

Trending

Exit mobile version