Connect with us

U.E.

UE avertizează Polonia cu privire la planul său de suspendare temporară a dreptului la azil pentru migranții de la granița cu Belarus: Nu trebuie să ne compromitem valorile în fața atacurilor hibride ale lui Putin și Lukașenko

Published

on

© European Union, 2021/Source: EC - Audiovisual Service

Uniunea Europeană a atras atenția că noile planuri controversate ale Poloniei de a refuza migranții de la granița cu Belarus riscă să încalce obligațiile țării în materie de drepturi ale omului, informează Politico Europe.

Conform propunerii poloneze anunțate sâmbătă de prim-ministrul Donald Tusk, Varșovia va introduce o nouă strategie privind migrația, inclusiv ”suspendarea temporară teritorială a dreptului la azil”.

Citiți și: Executivul Poloniei plănuiește să suspende temporar dreptul la azil pentru migranții de la granița cu Belarus

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat pentru Politico că țările membre ”au obligații internaționale și ale UE, inclusiv obligația de a oferi acces la procedura de azil”.

Președintele autoritar al Belarusului, Alexander Lukașenko, unul dintre cei mai apropiați aliați ai liderului rus Vladimir Putin, a încurajat activ potențialii solicitanți de azil să vină în țară, unde forțele sale de securitate îi ajută să ajungă la granița poloneză fără a le mai permite apoi să se întoarcă.

Nu este clar în ce părți ale frontierei poloneze s-ar aplica măsura lui Tusk sau cum ar respecta aceasta dreptul umanitar internațional.

”Trebuie să lucrăm la o soluție europeană – una care să fie puternică în fața atacurilor hibride ale lui Putin și Lukașenko, fără a compromite valorile noastre”, a completat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

El a declarat că această criză în plină expansiune – care a văzut cel puțin 26 000 de persoane din Orientul Mijlociu și Africa trecând în Polonia numai în acest an – arată că ”nu putem permite Rusiei și Belarusului să folosească propriile noastre valori, inclusiv dreptul la azil, împotriva noastră și să submineze democrațiile noastre”.

Citiți și: Premierii ceh și polonez solicită o înăsprire a politicii UE în domeniul migraţiei, pledând pentru acțiuni coordonate la nivel european

Comisia Europeană s-a opus ferm Budapestei atunci când aceasta a făcut propuneri similare cu cele ale Varșoviei, ceea ce l-a determinat pe prim-ministrul ungar Viktor Orban să amenințe cu trimiterea refugiaților la Bruxelles.

De altfel, Ungaria, alături de Olanda, a recurs la măsuri naționale de gestionare a migrației, astfel că a cerut derogare de la aplicarea prevederilor Pactului privind migrația și azilul, cu care toate statele membre au fost de acord la momentul adoptării.

Acțiuni naționale au sau au avut în vedere și Franța sau Germania.

În vreme ce Parisul a decis să înăsprească normele în domeniu, urmând dorința de ”a-și proteja mai bine frontierele”Berlinul a recurs la a introduce controale la toate frontierele sale terestre, suspendând timp de șase luni, începând cu 16 septembrie, Schengenul terestru.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

COMITETUL EUROPEAN AL REGIUNILOR

“Europa în acțiune pentru oameni”: Roxana Mînzatu anunță că va demara un dialog la nivelul UE privind politica socială și va elabora o foaie de parcurs pentru locuri de muncă de calitate

Published

on

© European Union, 2024 Source: EP

Corespondență din Bruxelles

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză, Roxana Mînzatu, va demara un dialog privind politica socială la nivelul UE și va elabora “Foaie de parcurs pentru locuri de muncă de calitate” ca prime măsuri pe care le va lua după preluarea mandatului.

Mînzatu a făcut acest anunț în cadrul audierii de confirmare în Parlamentul European la care participă eurodeputaţi din două comisii de specialitate, Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (EMPL) şi Comisia pentru cultură şi educaţie (CULT). Alte două comisii – Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen (FEMM) şi Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) – au statutul de invitate la audierea Roxanei Mînzatu.

Ea a declarat că dorește să demareze un dialog privind politica socială la nivelul UE pe tema “Europa în acțiune pentru oameni”, de îndată ce va fi în funcție.

Vicepreședinta executivă desemnată le-a precizat eurodeputaților că va pregăti o “Foaie de parcurs pentru locuri de muncă de calitate”, care va fi o “prioritate pentru primele luni ale mandatului meu”.


Citiți și
Premieră de la aderarea României la UE: Roxana Mînzatu va fi vicepreședinte executiv al Comisiei Europene și va fi responsabilă pentru domeniul “oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză”
Ursula von der Leyen dezvăluie componența Comisiei Europene 2024-2029: Cum arată arhitectura primei Comisii care va avea România în conducerea ei
“Europa este un atlet într-o competiție foarte complexă”, afirmă Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv desemnat al Comisiei Europene, în cadrul audierilor din Parlamentul European
Pregătirea europenilor, locuri de muncă de calitate și echitatea socială – cei trei piloni ai Roxanei Mînzatu ca vicepreședinte al Comisiei Europene

Pentru prima dată de la aderarea la UE, România va avea un comisar european în poziții de conducere la nivelul Comisiei Europene, după ce Ursula von der Leyen a desemnat-o pe Roxana Mînzatu în poziția de vicepreședinte executiv al Comisiei Europene care va fi responsabilă pentru domeniul “oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză”.

Mînzatu este audiată marți în Parlamentul European, în ultima zi a audierilor de confirmare ce au debutat pe 4 noiembrie pentru cei 26 de comisari europeni din următoarea Comisie. Alături de Mînzatu, marți sunt audiați și ceilalți 5 vicepreședinți executivi ai viitoarei Comisii Europene.

Potrivit scrisorii de misiune transmise de Ursula von der Leyen, Roxana Mînzatu va lucra pentru “competitivitatea modelului social european”. Mai mult decât atât, între momentul negocierii portofoliilor și cel al audierilor comisarilor europeni au fost publicate două documente cheie pentru viitorul UE, raportul Draghi privind competitivitatea economiei europene și raportul Niinisto privind pregătirea UE pentru situații de criză, ambele abordând domenii conectate la portofoliul comisarului european din partea României. Totodată, Declarația de la Budapesta a liderilor europeni privind un nou pact al competitivității europene cuprinde 12 puncte, din care al zecelea se referă la valorificarea talentelor europene și investițiile în competențe pentru a promova locuri de muncă de înaltă calitate în întreaga Uniune.

Audierea de trei ore a lui Mînzatu va fi urmată de o reuniune a președinților Comisiilor EMPL și CULT cu coordonatorii grupurilor politice din comisiile de resort pentru a evalua performanța și calificarea comisarului desemnat. Conform procedurii, pe baza recomandărilor comisiilor, Conferința președinților (președintele PE, Roberta Metsola, și președinții grupurilor politice) urmează să efectueze evaluarea finală și să declare audierile încheiate la 21 noiembrie. După ce Conferința președinților va declara închise toate audierile, vor fi publicate scrisorile de evaluare. Alegerea de către eurodeputați a colegiului complet de comisari, cu o majoritate a voturilor exprimate, este în prezent programată să aibă loc în timpul sesiunii plenare din 25-28 noiembrie de la Strasbourg.

Marți au loc ultimele audieri pentru Comisia von der Leyen 2.0 în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. După audierea a 20 de comisari desemnați, procedurile se încheie cu audierile de confirmare pentru cei șase vicepreședinți executivi propuși de Ursula von der Leyen în viitorul său mandat: Teresa Ribeira (vicepreședinte executiv al unei tranziții curate, echitabile și competitive), Henna Virkkunen (vicepreședinte executiv pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație), Stéphane Séjourné (vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială), Kaja Kallas (vicepreședinte executiv, Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate), Roxana Mînzatu (vicepreședinte executiv pentru oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză), Raffaele Fitto (vicepreședinte executiv pentru coeziune și reforme).

Parte a procedurii democratice de instalare a noii Comisii, audierile reprezintă și un teren pentru jocuri și negocieri de culise. Dintre cei 20 de comisari europeni audiați, Hadja Lahbib (Belgia), comisar european pentru gestionarea crizelor, și Jessika Roswall (Suedia), comisar pentru mediu, nu au oferit prestații satisfăcătoare, în vreme ce comisarul european desemnat pentru sănătate propus de Ungaria, Oliver Varhelyi, încă nu a primit evaluarea după audiere și după întrebări suplimentare în scris. Totodată, coordonatorii grupurilor politice din Comisiile AFET și REGI au decis să amâne evaluările pentru Kaja Kallas și Raffaele Fitto.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Pregătirea europenilor, locuri de muncă de calitate și echitatea socială – cei trei piloni ai Roxanei Mînzatu ca vicepreședinte al Comisiei Europene

Published

on

Corespondență din Bruxelles

Mandatul de vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză va fi axat pe trei piloni, respectiv pregătire, locuri de muncă de calitate și echitate socială, a anunțat marți Roxana Mînzatu, vicepreședinte desemnat al Comisiei Europene pentru aceste domenii, în cadrul audierii de confirmare în Parlamentul European.

Ea a declarat că dorește să demareze un dialog privind politica socială la nivelul UE pe tema “Europa în acțiune pentru oameni”, de îndată ce va fi în funcție.

La audierea Roxanei Mînzatu participă eurodeputaţi din două comisii de specialitate, Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (EMPL) şi Comisia pentru cultură şi educaţie (CULT). Alte două comisii – Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen (FEMM) şi Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) – au statutul de invitate la audierea Roxanei Mînzatu.

Ea promite să se întâlnească cu o varietate de persoane pe parcursul primului său an, “angajându-se cu toate părțile interesate relevante – cetățeni, parteneri sociali, guverne, parlamente naționale, grupuri de tineri, societatea civilă”.

“Europenii vor experimenta și mai multe schimbări în următorii ani – de aceea trebuie să construim o cultură a pregătirii pentru viitor pentru a face față cu succes tuturor schimbărilor și riscurilor. Pregătirea începe cu școala obligatorie, dar depinde de învățarea pe tot parcursul vieții, pe care noi, ca adulți, trebuie să o integrăm în rutina noastră.” Cu toate acestea, acest lucru ar putea fi o sarcină dificilă în unele țări membre”, a spus Mînzatu, referindu-se la pilonul pregătirii.

Pentru Mînzatu este de asemenea important ca oamenii să poată circula în UE cu competențele lor, precizând că va propune o “portabilitate a competențelor” și dorește ca UE să recunoască formarea profesională și educațională.

Vicepreședinta executivă desemnată le-a precizat eurodeputaților că va pregăti o “Foaie de parcurs pentru locuri de muncă de calitate”, care va fi o “prioritate pentru primele luni ale mandatului meu”, punctând astfel cel de-al doilea pilon al mandatului său.

Ea va urmări, de asemenea, să consolideze Autoritatea Europeană a Muncii.

Vorbind limba franceză, Mînzatu a expus cel de-al treilea pilon, cel al echității sociale, precizând că vrea “să îi ajute pe cei care au cea mai mare nevoie, pe toți, indiferent de vârstă, sex, religie sau locul în care trăiesc”.

“Un sfert dintre copiii europeni trăiesc în pragul sărăciei extreme”, în timp ce UE numără 100 de milioane de persoane cu handicap, “dintre care multe ar putea și ar dori să lucreze, dar nu pot”, și aproape 1 milion de persoane fără adăpost.

Mînzatu a precizat că dorește să lupte și pentru egalitatea de gen. “Voi consolida garanția europeană pentru copii. Și mă voi asigura că primul plan european de locuințe accesibile include soluții solide și durabile pentru cei mai vulnerabili”, a promis ea.

Mobilitatea persoanelor este, cred eu, în centrul proiectului privind locurile de muncă de calitate și în centrul competitivității noastre”, a mai precizat Roxana Mînzatu.


Citiți și
Premieră de la aderarea României la UE: Roxana Mînzatu va fi vicepreședinte executiv al Comisiei Europene și va fi responsabilă pentru domeniul “oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză”
Ursula von der Leyen dezvăluie componența Comisiei Europene 2024-2029: Cum arată arhitectura primei Comisii care va avea România în conducerea ei
“Europa este un atlet într-o competiție foarte complexă”, afirmă Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv desemnat al Comisiei Europene, în cadrul audierilor din Parlamentul European

Pentru prima dată de la aderarea la UE, România va avea un comisar european în poziții de conducere la nivelul Comisiei Europene, după ce Ursula von der Leyen a desemnat-o pe Roxana Mînzatu în poziția de vicepreședinte executiv al Comisiei Europene care va fi responsabilă pentru domeniul “oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză”.

Mînzatu este audiată marți în Parlamentul European, în ultima zi a audierilor de confirmare ce au debutat pe 4 noiembrie pentru cei 26 de comisari europeni din următoarea Comisie. Alături de Mînzatu, marți sunt audiați și ceilalți 5 vicepreședinți executivi ai viitoarei Comisii Europene.

Potrivit scrisorii de misiune transmise de Ursula von der Leyen, Roxana Mînzatu va lucra pentru “competitivitatea modelului social european”. Mai mult decât atât, între momentul negocierii portofoliilor și cel al audierilor comisarilor europeni au fost publicate două documente cheie pentru viitorul UE, raportul Draghi privind competitivitatea economiei europene și raportul Niinisto privind pregătirea UE pentru situații de criză, ambele abordând domenii conectate la portofoliul comisarului european din partea României. Totodată, Declarația de la Budapesta a liderilor europeni privind un nou pact al competitivității europene cuprinde 12 puncte, din care al zecelea se referă la valorificarea talentelor europene și investițiile în competențe pentru a promova locuri de muncă de înaltă calitate în întreaga Uniune.

Audierea de trei ore a lui Mînzatu va fi urmată de o reuniune a președinților Comisiilor EMPL și CULT cu coordonatorii grupurilor politice din comisiile de resort pentru a evalua performanța și calificarea comisarului desemnat. Conform procedurii, pe baza recomandărilor comisiilor, Conferința președinților (președintele PE, Roberta Metsola, și președinții grupurilor politice) urmează să efectueze evaluarea finală și să declare audierile încheiate la 21 noiembrie. După ce Conferința președinților va declara închise toate audierile, vor fi publicate scrisorile de evaluare. Alegerea de către eurodeputați a colegiului complet de comisari, cu o majoritate a voturilor exprimate, este în prezent programată să aibă loc în timpul sesiunii plenare din 25-28 noiembrie de la Strasbourg.

Marți au loc ultimele audieri pentru Comisia von der Leyen 2.0 în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. După audierea a 20 de comisari desemnați, procedurile se încheie cu audierile de confirmare pentru cei șase vicepreședinți executivi propuși de Ursula von der Leyen în viitorul său mandat: Teresa Ribeira (vicepreședinte executiv al unei tranziții curate, echitabile și competitive), Henna Virkkunen (vicepreședinte executiv pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație), Stéphane Séjourné (vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială), Kaja Kallas (vicepreședinte executiv, Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate), Roxana Mînzatu (vicepreședinte executiv pentru oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză), Raffaele Fitto (vicepreședinte executiv pentru coeziune și reforme).

Parte a procedurii democratice de instalare a noii Comisii, audierile reprezintă și un teren pentru jocuri și negocieri de culise. Dintre cei 20 de comisari europeni audiați, Hadja Lahbib (Belgia), comisar european pentru gestionarea crizelor, și Jessika Roswall (Suedia), comisar pentru mediu, nu au oferit prestații satisfăcătoare, în vreme ce comisarul european desemnat pentru sănătate propus de Ungaria, Oliver Varhelyi, încă nu a primit evaluarea după audiere și după întrebări suplimentare în scris. Totodată, coordonatorii grupurilor politice din Comisiile AFET și REGI au decis să amâne evaluările pentru Kaja Kallas și Raffaele Fitto.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Decarbonarea Europei nu va putea fi realizată fără o componentă de energie nucleară, subliniază eurodeputatul Virgil Popescu

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Decarbonarea Europei nu va putea fi realizată fără o componentă de energie nucleară, a subliniat eurodeputatul Virgil Popescu, membru al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European.

Fostul ministru al Energiei a participat la Forumul Energiei, organizat de Financial Intelligence.

Acesta a dezvăluit că ”mulți dintre europarlamentarii cu care lucrez susțin o tranziție verde realistă, în care energia nucleară și gazul să joace un rol de combustibil de tranziție”.

”Gazele naturale trebuie prelucrate în România, iar dezvoltarea industriei petrochimice este esențială pentru economia noastră. În același timp, investițiile în capacități moderne de producție a energiei electrice, cum ar fi centrala de la Mintia, vor fi resurse esențiale pentru o tranziție eficientă”, a subliniat Popescu în mesajul transmis.

Eurodeputatul a făcut referire la un aspect crucial pentru piața liberă și funcțională a energiei, și anume finalizarea ”interconectării de 20 de km între Austria și Ungaria”.

”Fără acest pas, nu vom putea vorbi de o piață energetică cu adevărat integrată și liberă. Și acesta este unul dintre mesajele pe care le-am transmis şi în Parlamentul European, unde susțin totodată ca măsurile luate în domeniul energiei să ne ajute să atingem obiectivele de securitate și independență energetică”, a amintit Virgil Popescu.

În cadrul audierilor pentru funcția de comisar european pentru energie și locuințe, Dan Jorgensen a declarat că prioritatea sa principală va fi scăderea prețurilor pentru industrie și populație. El a pledat pentru obținerea independenței energetice depline față de Rusia și, în același timp, pentru decarbonizarea mixului energetic.

El a recunoscut că mulți europeni sunt îngrijorați de tranziția actuală cu emisii reduse de carbon și a propus să se concentreze pe combaterea sărăciei energetice.

De asemenea, acesta s-a angajat să stimuleze utilizarea energiilor regenerabile prin proceduri de autorizare mai rapide, să extindă rețelele energetice, să dezvolte interconectările, să stimuleze captarea și stocarea carbonului (CSC) și noile tehnologii de stocare, precum și așa-numitele soluții ”Power to X”.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

ROMÂNIA DIGITALĂ59 mins ago

ICI București și Agenția Națională de Presă lansează proiectul “Aplicație AI – Știrile Agerpres”

COMITETUL EUROPEAN AL REGIUNILOR2 hours ago

“Europa în acțiune pentru oameni”: Roxana Mînzatu anunță că va demara un dialog la nivelul UE privind politica socială și va elabora o foaie de parcurs pentru locuri de muncă de calitate

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Pregătirea europenilor, locuri de muncă de calitate și echitatea socială – cei trei piloni ai Roxanei Mînzatu ca vicepreședinte al Comisiei Europene

ROMÂNIA2 hours ago

Secretariatul General al Guvernului și Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” au încheiat un parteneriat strategic care va contribui la o abordare inovativă a politicilor publice economico-sociale și demografice

ROMÂNIA2 hours ago

ICI București a fost prezent la Forumul Gazelor Naturale

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 hours ago

Decarbonarea Europei nu va putea fi realizată fără o componentă de energie nucleară, subliniază eurodeputatul Virgil Popescu

ROMÂNIA2 hours ago

ICI București participă la Conferința BSDA 2024 Homeland Security, Safety & Protection

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

“Europa este un atlet într-o competiție foarte complexă”, afirmă Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv desemnat al Comisiei Europene, în cadrul audierilor din Parlamentul European

ROMÂNIA3 hours ago

România va solicita finanțare europeană din Fondul pentru Modernizare pentru investiții în producția de biocombustibili avansați

U.E.3 hours ago

Donald Trump ”nu va dori să îi facă un cadou” lui Putin, permițând Rusiei să realizeze în Ucraina ”cea mai mare anexare teritorială din ultimii 75 de ani” în Europa, subliniază ministrul francez de externe

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

“Europa este un atlet într-o competiție foarte complexă”, afirmă Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv desemnat al Comisiei Europene, în cadrul audierilor din Parlamentul European

ROMÂNIA1 day ago

Luminița Odobescu evidențiază importanța finalizării cât mai rapide a procesului de aderare a României la Schengen: Discuțiile evoluează. Suntem optimiști

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

Nicolae Ciucă, vizită la Chișinău după ce Maia Sandu a fost reconfirmată în funcția de președintă: Ținta noastră este ca planul de creștere pentru R. Moldova să fie aprobat de PE nu mai târziu de februarie

INTERNAȚIONAL5 days ago

Joe Biden face apel la unitate după victoria lui Trump: “Într-o democrație, voința poporului prevalează întotdeauna. Nu-ţi poţi iubi ţara doar atunci când câştigi”

ROMÂNIA1 week ago

INTERVIU Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte al CNAS, anunță pentru 2025 noi mecanisme financiare care să extindă lista medicamentelor inovative

ROMÂNIA1 week ago

Iulius Firczak, deputat în cadrul Comisiei pentru buget: Trebuie să învățăm cum să atragem capital privat în cercetarea medicală. Este un joc pe care SUA și China l-au învățat deja

ROMÂNIA1 week ago

Fondurile din PNRR și Politica de Coeziune reprezintă ”ancore solide” pentru ”a construi o Românie și o Europă în care accesul la sănătate este egal pentru toți cetățenii”, subliniază Ramona Chiriac

ROMÂNIA1 week ago

Senatoarea Nicoleta Pauliuc: Una dintre problemele grave cu care se confruntă sistemul sanitar românesc este adoptarea foarte greoaie a unor tratamente aprobate și folosite la nivelul UE

ROMÂNIA1 week ago

Marcel Ciolacu, la Salonul Euronaval din Paris: Prioritatea este dezvoltarea industriei de apărare din România. Modernizarea Armatei înseamnă noi locuri de muncă pentru români

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Vicepreședintele PE Victor Negrescu punctează pilonii strategiei în domeniul industriei farmaceutice: Dezvoltarea inovației, securitatea medicală a Europei și protecția proprietății intelectuale

Advertisement

Trending