Connect with us

CONSILIUL EUROPEAN

Antonio Costa: Președinția Ciprului la Consiliul UE, moment crucial pentru reconstrucția Ucrainei și avansarea integrării europene

Published

on

© European Union, 2025

Președințiile rotative oferă întotdeauna un impuls proaspăt Uniunii Europene și permit fiecărui stat membru să contribuie direct la definirea agendei europene, a declarat președintele Consiliului European, Antonio Costa, la ceremonia de deschidere a președinției Ciprului la Consiliul UE, desfășurată miercuri la Nicosia. 

„Cipru preia conducerea Consiliului într-un moment foarte dificil, în care ordinea internațională bazată pe norme este atacată, subminând multilateralismul, comerțul echitabil și principiile fundamentale ale Cartei Națiunilor Unite. Istoria proprie a Ciprului, marcată de ocupație și divizare, i-a conferit o înțelegere foarte concretă a valorii cruciale a dreptului internațional pentru pacea și stabilitatea între națiuni”, a subliniat Antonio Costa. 

Antonio Costa a precizat că Europa reprezintă o comunitate de valori, iar puterea sa colectivă se bazează pe o economie prosperă, investiții sporite în apărare și pe angajamentul constant de a apăra aceste valori.

„De aceea, UE nu poate accepta încălcări ale dreptului internațional, fie că este vorba de Cipru, America Latină, Groenlanda, Ucraina sau Gaza. În ceea ce privește Groenlanda, permiteți-mi să fiu clar: Groenlanda aparține poporului său. Nimic nu poate fi decis cu privire la Danemarca și Groenlanda fără Danemarca sau fără Groenlanda. Acestea beneficiază de sprijinul și solidaritatea deplină și fermă a Uniunii Europene. Europa va rămâne un apărător ferm și neclintit al dreptului internațional și al multilateralismului”, a spus el. 

Citiți și Cipru preia președinția UE într-un moment potrivit, consideră von der Leyen: „Puține locuri înțeleg ce înseamnă să trăiești cu consecințele divizării și, în același timp, să nu lași divizarea să definească viitorul”

Totodată, acesta a subliniat că europenii au învățat din propria istorie că unilateralismul duce rapid la conflict, violență și instabilitate, „iar invazia rusă în Ucraina a demonstrat încă o dată acest lucru în mod clar”. 

„Un război de agresiune care constituie o încălcare gravă a dreptului internațional și a principiilor consacrate în Carta Organizației Națiunilor Unite. Sprijinul ferm al Uniunii Europene pentru Ucraina reprezintă o apărare curajoasă a acestor principii, împărtășite de națiunile din întreaga lume. De aceea, vom continua să luptăm pentru o pace justă și durabilă”, a punctat Costa. 

El a precizat că președinția Ciprului va reprezenta un moment crucial pentru continuarea sprijinului acordat reconstrucției Ucrainei și pentru avansarea decisivă a integrării sale europene.

„Aceasta va fi cea mai bună investiție pe care Uniunea Europeană o poate face pentru a asigura pacea, stabilitatea și prosperitatea pe termen lung în Europa. În această lume multipolară, o Uniune Europeană extinsă înseamnă o Europă mai puternică, mai sigură și mai pașnică atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Următoarea extindere, către Ucraina, Moldova și Balcanii de Vest, este esențială pentru consolidarea Uniunii noastre ca actor geopolitic”, a mai spus Antonio Costa. 

Costa a subliniat că procesul de extindere trebuie să avanseze pe două direcții paralele: continuarea reformelor în țările candidate și pregătirea Uniunii Europene pentru primirea de noi membri. El a arătat că, în contextul negocierilor de pace în curs din Ucraina, progresele în materie de extindere devin deosebit de urgente în următoarele luni, pentru a reflecta ritmul accelerat al reformelor implementate de Kiev.

„Aderarea este esențială pentru orice acord de pace, fiind o bază fundamentală pentru prosperitatea și dezvoltarea viitoare a Ucrainei. Dar anul 2026 este important și pentru aderarea Moldovei și a partenerilor din Balcanii de Vest. În cazul Muntenegrului, de exemplu, în următoarele 12 luni se pot finaliza negocierile de aderare și sperăm că redactarea tratatului de aderare va putea începe foarte curând, în timpul președinției dumneavoastră”, a continuat acesta.

În finalul discursului său, Antonio Costa a declarat că, în 2026, în strânsă cooperare cu Comisia Europeană, UE trebuie să dea un nou impuls competitivității economice, pentru a obține rezultate concrete pentru cetățeni, subliniind că fără prosperitate coeziunea socială nu este sustenabilă. În acest context, el a anunțat că va convoca, pe 12 februarie, o sesiune strategică a liderilor europeni, dedicată valorificării întregului potențial al pieței unice europene.

„Angajamentul Ciprului față de parcursul european, împreună cu înțelegerea profundă a provocărilor cu care ne confruntăm, îi vor permite să îndeplinească acest rol cu succes și eficacitate. Împreună, vom asigura că Uniunea noastră rămâne unită, acționând cu hotărâre în beneficiul tuturor cetățenilor noștri”, a conchis Antonio Costa. 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

CONSILIUL EUROPEAN

Pregătirile pentru summitul informal privind competitivitatea din luna februarie sunt în desfășurare. Liderii din UE vor avea ocazia să discute față în față despre noile evenimente de pe scena globală

Published

on

© European Union 2025

Necesitatea ca UE să răspundă la multiple crize globale înseamnă că problemele mondiale vor fi probabil abordate la summitul liderilor de luna viitoare, care trebuia să fie dedicat exclusiv unei sesiuni de brainstorming privind modalitățile de stimulare a industriilor aflate în declin ale blocului, informează Politico Europe.

Discuțiile privind agenda informală a Consiliului European din februarie – prima întâlnire față în față a anului – relevă presiunile concomitente pe termen scurț și lung cu care se confruntă Bruxelles-ul, în contextul eforturilor sale de a reduce dependența economiei de SUA și China.

Pedro Lourtie, șeful de cabinet al președintelui Consiliului European, Antonio Costa, s-a întâlnit miercuri cu ambasadorii pentru a discuta despre pregătirile pentru summitul informal programat pentru 12 februarie la Alden Biesen, un castel din zona rurală din estul Belgiei. Costa a convocat reuniunea sub forma unei sesiuni extraordinare pentru a se concentra asupra problemelor legate de competitivitate.

Dar asta a fost înainte ca președintele american Donald Trump să-și intensifice eforturile de a prelua controlul asupra Groenlandei și să lanseze o nouă rundă de negocieri cu Rusia și Ucraina. Summitul informal de la Copenhaga de anul trecut s-a încheiat cu o serie de probleme nerezolvate din cauza constrângerilor de timp, iar diplomații și oficialii sunt hotărâți să se asigure că acest lucru nu se va repeta și de data aceasta.

Ambasadorii au profitat de întâlnirea cu Lourtie pentru a afirma că agenda ar trebui să le ofere liderilor lor suficient spațiu pentru a discuta despre relațiile transatlantice și amenințarea din partea Moscovei.

„A existat un sprijin larg din partea unui număr mare de țări, care au afirmat că este nevoie de timp suficient pentru discutarea chestiunilor geopolitice importante pe care liderii vor dori, de asemenea, să le abordeze”, a declarat unul dintre diplomați, căruia i s-a acordat anonimatul pentru a putea vorbi liber despre discuțiile cu ușile închise. „Acest lucru va trebui să se întâmple pentru a ne asigura că putem discuta și despre chestiunea importantă a competitivității.”

Problemele globale ar putea necesita atenția liderilor, iar Costa se va asigura că va exista suficient timp pentru această discuție, a declarat un oficial al Consiliului.

Ungaria s-a arătat sceptică față de această mișcare, au afirmat diplomații. Budapesta a refuzat să se alăture altor capitale în condamnarea eforturilor lui Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei de la Danemarca și a urmărit relații mai strânse atât cu China, cât și cu Rusia.

Se preconizează că dezbaterea privind competitivitatea va include două elemente: amenințări externe, inclusiv bariere comerciale impredictibile impuse de SUA și politicile comerciale ostile ale Beijingului, și amenințări interne, precum prețurile energiei și birocrația pentru industrie. Ungaria dorește să se concentreze în primul rând pe al doilea punct, au declarat diplomații.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Antonio Costa și Ursula von der Leyen vor călători în India pentru a reprezenta UE în cadrul summitului care vizează consolidarea parteneriatului strategic cu țara asiatică

Published

on

© European Union 2025

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se vor deplasa în India pentru a reprezenta UE la cel de al 16-lea summit UE-India, programat să aibă loc la 27 ianuarie.

Potrivit unui comunicat al Consiliului European, cei doi președinți se vor întâlni cu prim-ministrul indian Narendra Modi la New Delhi pentru un summit care vizează consolidarea parteneriatului strategic UE-India și întărirea colaborării în domenii politice cheie. Comerțul, securitatea și apărarea, tranziția către o economie curată și cooperarea interumană vor fi principalele teme ale discuțiilor.   

„India este un partener crucial pentru UE. Împreună, împărtășim capacitatea și responsabilitatea de a proteja ordinea internațională bazată pe norme. Această reuniune va fi o ocazie importantă pentru a consolida parteneriatul nostru și a stimula progresul în cooperarea noastră”, a declarat Antonio Costa, președintele Consiliului European

În calitate de invitați de onoare, președinții Costa și von der Leyen vor participa, de asemenea, la celebrarea celei de-a 77-a ediții a Paradei Zilei Republicii din India, care va avea loc la 26 ianuarie.

Aceasta va fi prima dată când liderii Uniunii Europene participă la celebrarea Paradei Zilei Republicii în calitate de invitați de onoare, ceea ce semnifică consolidarea relațiilor bilaterale dintre UE și India.

Comisia Europeană a propus în semptembrie o „nouă agendă strategică UE-India” ce vizează mai multe domenii de aprofundare a cooperării, inclusiv în sectorul securității și apărării, în pofida apropierii acestei țări asiatice de Rusia.

Citiți și: Comisia Europeană propune o „nouă agendă strategică UE-India” ce vizează sporirea prosperității și a securității pentru ambii parteneri: Suntem gata să investim în viitorul nostru comun

Comunicatul Comisiei Europene arată o abordare pragmatică, într-o arenă internațională din ce în ce mai imprevizibilă, care o împinge să își diversifice comerțul, distanțându-se de SUA lui Trump ce practică politica amenințării cu tarife, umplând, în același timp, goluri care ar putea fi ocupate de puteri ostile.

La mijlocul lunii octombrie, UE anunța că își intensifică discuțiile cu India privind un acord de liber schimb (FTA) și vor continua negocierile fără întrerupere, după ce au înregistrat progrese în cadrul rundei de discuții desfășurate săptămâna trecută la Bruxelles.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Înaintea întâlnirii dintre Zelenski și Trump, UE reiterează că „sprijinul pentru Ucraina nu va fi slăbit”: Continuăm să lucrăm pentru o pace solidă și durabilă, în strânsă cooperare cu partenerii noștri americani

Published

on

© European Union 2025

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, și-au exprimat sprijinul pentru Volodimir Zelenski și Ucraina înainte de întâlnirea pe care acesta din urmă urmează să o aibă cu președintele american Donald Trump, în Florida.

Cei doi oficiali europeni s-au alăturat unei convorbiri telefonice cu mai mulți lideri din Europa, inițiată de Zelenski și de premierul canadian Mark Carney.

Citiți și: Înaintea de întâlnirea cu Trump, Volodimir Zelenski a primit un sprijin puternic din partea europenilor și Canadei

„Tocmai am luat legătura cu mai mulți lideri înaintea întâlnirii de mâine (n.r. duminică) dintre președintele Trump și președintele Zelenski privind negocierile de pace. Salutăm toate eforturile care conduc la obiectivul nostru comun – o pace justă și durabilă, care să păstreze suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Și care să consolideze capacitățile de securitate și apărare ale țării, ca parte integrantă a securității continentului nostru”, a transmis președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un mesaj publicat pe X.

„Împreună cu liderii europeni, am discutat cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a coordona întâlnirea de mâine (n.r. duminică) cu președintele Trump. Sprijinul UE pentru Ucraina nu va fi slăbit. În război, în pace, în reconstrucție. Deciziile recente ale UE au întărit Ucraina: asigurarea finanțării necesităților Ucrainei pentru următorii doi ani, înghețarea pe termen lung a activelor suverane rusești,  prelungirea sancțiunilor împotriva Rusiei, cu măsuri suplimentare în curs de elaborare, dacă va fi necesar. O Ucraină puternică și prosperă în cadrul UE reprezintă o garanție fundamentală a securității. Continuăm să lucrăm pentru o pace solidă și durabilă în Ucraina, în strânsă cooperare cu partenerii noștri din SUA”, a menționat, la rândul său, președintele Consiliului European, Antonio Costa.

În urmă cu câteva zile, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut convorbiri telefonice separate cu premierul Canadei, lideri europeni – președintele finlandez Alexander Stubb, care a reușit să lege și să întrețină o relație apropiată cu președintele american Donald Trump, premierul Estoniei, Kristen Michael, premierul Danemarcei, țară a cărei președinție semestrială a Consiliului UE este pe final, Mette Frederiksen, cancelarul german Friedrich Merz – și cu secretarul general la NATO, Mark Rutte, anunță Administrația Prezidențială de la Kiev.

Coordonarea dintre Volodimir Zelenski și liderii Canadei și din Europa vine înainte de discuțiile ce urmează să aibă loc în Florida între președinții ucrainean și american cu privire la noul proiect de pace în 20 de puncte. 

Potrivit The Guardian, lideri europeni, printre care și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar urma să se alăture discuțiilor din Florida prin legătură telefonică. 

Citiți și: Volodimir Zelenski se va întâlni cu Donald Trump duminică, în Florida, pentru a discuta despre planul de pace: Planul în 20 de puncte la care am lucrat este gata în proporție de 90%

Însă, într-un interviu, Trump s-a arătat rezervat față de ultima propunere a lui Zelenski și nu s-a grăbit să susțină propunerea președintelui ucrainean.

„Nu are nimic până nu aprob eu. Așa că vom vedea ce are”, a spus Trump.

Citiți și: Donald Trump se autoproclamă arbitru suprem al oricărui acord de pace: Zelenski „nu are nimic până nu aprob eu”

Proiectul actualizat al planului de pace în 20 de puncte, prezentat miercuri de Zelenski, include posibilitatea creării unei zone economice speciale demilitarizate în unele zone din Donbas.

Citiți și: Volodimir Zelenski dezvăluie proiectul de pace în 20 de puncte negociat cu SUA: Reprezintă „cadrul principal pentru încheierea războiului”

Liderul ucrainean a declarat că ultima versiune a planului – o actualizare a propunerii administrației Trump, pe care atât Kievul, cât și Uniunea Europeană o respinseseră inițial ca fiind „inacceptabilă” – menține garanțiile de securitate propuse de SUA, NATO și partenerii europeni, care sunt echivalente cu cele prevăzute în articolul 5 al NATO.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

SUA24 minutes ago

UE continuă riposta la tarifele lui Trump: Acordul comercial UE-SUA va fi “pus pe pauză”/ “China și Rusia trebuie să se bucure din plin, beneficiind de diviziunile dintre aliați”

SUA2 hours ago

“Nu ne vom lăsa șantajați și intimidați”: Europenii ripostează la tarifele lui Trump și promit un răspuns unit, inclusiv asigurarea securității arctice și în Groenlanda

U.E.5 hours ago

“Bine ați venit în cea mai mare piață din lume”: În debutul epocii jocului de sumă zero între superputeri, UE și Mercosur au semnat, la Asuncion, acordul celei mai mari zone de liber-schimb

INTERNAȚIONAL6 hours ago

Trump impune tarife Danemarcei, Norvegiei, Suediei, Franței, Germaniei, Regatului Unit, Țărilor de Jos și Finlandei pentru a forța “achiziția” Groenlandei: Pacea mondială este în joc!

ONU7 hours ago

A intrat în vigoare tratatul ONU ce oferă un cadru pentru guvernanța comună a aproximativ două treimi din suprafața oceanelor. Emmanuel Macron: Marea liberă nu va mai fi un Vest Sălbatic

ROMÂNIA9 hours ago

Autoritatea Națională pentru Cercetare: Proiecte de cercetare de peste 12 miliarde de lei contractate în ultimii trei ani din fonduri structurale, PNRR și fonduri naționale pentru competitivitatea europeană și națională

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE10 hours ago

Ministrul Finanțelor prezintă avantajele aderării României la OCDE în acest an: Un pas decisiv pentru modul în care va funcționa statul român în următorii ani, comparabil ca impact cu aderarea la NATO și UE

ROMÂNIA11 hours ago

Ministrul Muncii pledează pentru integrarea „cât mai bună pe piața muncii a romilor”: Este o decizie economică inteligentă. România și Europa au nevoie de toate motoarele pornite

SUA11 hours ago

Belgia minimizează tensiunile legate de Groenlanda cu „Unchiul Sam”, pe măsură pe Europa își consolidează prezența pe insula arctică: Nu este o demonstrație de forță împotriva SUA, ci de reasigurare

SUA12 hours ago

Negociatorii ucraineni și americani se întâlnesc sâmbătă la Miami pentru o nouă rundă de discuții ce vizează garanții de securitate și un cadru pentru prosperitatea economică a Ucrainei

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Președinții Braziliei și Comisiei Europene au sărbătorit acordul comercial UE-Mercosur. Ursula von der Leyen: Bine ați venit în cea mai mare zonă de liber schimb de pe planetă

ROMÂNIA4 weeks ago

Oana Țoiu: România și R. Moldova au cel mai puternic parteneriat diplomatic. Interesele țărilor noastre nu sunt doar aliniate, ci îndeplinite cu succes atâta timp cât le urmărim împreună

SUA4 weeks ago

Rubio: SUA nu încearcă să impună un acord de pace între Ucraina și Rusia, ci să înțeleagă ce este dispusă fiecare parte să accepte și să ofere pentru a ajunge la o soluție negociată

COMISIA EUROPEANA2 months ago

Comisia Europeană prezintă două soluții pentru a sprijini nevoile de finanțare ale Ucrainei în perioada 2026-2027: împrumuturi UE și utilizarea activelor rusești înghețate pentru un împrumut pentru reparații

ROMÂNIA2 months ago

Industria de apărare din România face apel la un cadru legislativ modern, predictibil și capabil să susțină producția locală, lanțurile de furnizori și transferul de tehnologie

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII2 months ago

Șeful Biroului Grupului BEI în România prezintă instrumentele de finanțare ale Băncii Europene de Investiții pentru sectorul securității și apărării: Ambițiile noastre în acest domeniu s-au mărit considerabil

ROMÂNIA2 months ago

MAI câștigă o poziție de top în cadrul Frontex. Cătălin Predoiu: Este un succes important, obținut în condiții de concurență acerbă între țările europene

ROMÂNIA2 months ago

Președintele Senatului, în cadrul Summitului Parlamentar al Platformei Crimeea: Susținem independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor recunoscute la nivel internațional

ROMÂNIA2 months ago

România nu mai vrea să fie un actor reactiv în dezbaterile europene, ci un contributor direct cu viziune proprie la definirea noului Cadru Financiar Multianual, spune Dragoș Pîslaru la lansarea „Procesului de la București”

COMISIA EUROPEANA2 months ago

Roxana Mînzatu, apel ferm ca dimensiunea socială să nu fie marginalizată în viitorul buget al UE: Trebuie să arătăm oamenilor că nu lăsăm ca nevoile lor să fie transformate în arme împotriva proiectului european

Trending