Invitația lansată Canadei de către președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru ca aceasta să devină primul „membru asociat” al Uniunii Europene reprezintă un „adevărat catalizator” pentru relația bilaterală dintre România și Canada, a declarat ministrul român de externe, Oana Țoiu.
„Invitația istorică lansată astăzi la Strasbourg de către președinta Comisiei Europene – în cadrul discursului despre Starea Uniunii -, care propune Canadei statutul de prim „membru asociat” al Uniunii Europene, face parte dintr-o direcție de aliniere strategică accelerată în acest an și este un adevărat catalizator pentru relația noastră bilaterală”, a transmis Oana Țoiu, într-o postare pe Facebook.
Ministrul de externe a precizat că agenda relației România-Canada se bazează pe patru piloni, respectiv energia nucleară, schimburile comerciale, securitatea și comunitatea românilor din Canada.
În ceea ce privește cooperarea în domeniul energiei nucleare, Oana Țoiu a menționat o întrevedere bilaterală avută în această săptămână cu vice-ministrul canadian pentru resurse naturale, Greg Orencsak, în marja Adunării Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.
„Alături de experții și instituțiile românești și canadiene din domeniu, am evaluat rezultatele foarte bune ale colaborării noastre la nivel tehnic și politic și am conturat planurile de viitor”, a afirmat ministrul.
Potrivit acesteia, planurile vizează creșterea capacității de producție de energie nucleară, identificarea unor oportunități de finanțare oferite de Export Development Canada și promovarea comună a extinderii tehnologiei CANDU în alte țări din regiune.
„Totodată, punem accent pe susținerea inovației, pe utilizarea izotopilor medicali pentru tratamentele oncologice și pe dezvoltarea, la Cernavodă, a unui centru regional de instruire în domeniul energiei nucleare”, a mai transmis Oana Țoiu.
Ministrul a evidențiat și cooperarea militară și oportunitatea de investiții.
„Invitația pe care i-am adresat-o omoloagei mele, ministra de externe Anita Anand, de a vizita Bucureștiul înainte de Summitul NATO, a subliniat importanța pe care o acordăm colaborării în materie de securitate. Militarii canadieni sunt pe teren, alături de noi, contribuind direct la operațiunile vitale de deminare din Marea Neagră (MCM Black Sea). Mai mult, conectarea Canadei la piața europeană de producție militară deschide noi oportunități pentru investiții comune în România”, precizat ea.
Citiți și În ovațiile Parlamentului European și în prezența lui Mark Carney, Ursula von der Leyen propune Canadei să devină “primul membru asociat al Uniunii Europene”
Referindu-se la relația dintre București și Ottawa în perspectivă europeană, Țoiu a observat că, de la aplicarea acordului de liber schimb CETA în 2017, schimburile bilaterale au înregistrat o creștere de peste 70%.
„O formă de asociere și mai strânsă a Canadei la piața europeană va deschide, fără îndoială, noi uși pentru antreprenorii români. Un parteneriat extins UE-Canada înseamnă mult mai mult decât economie. Înseamnă a strânge rândurile marilor democrații ale lumii, exact în momentele în care este cea mai mare nevoie de unitate și reziliență. România este una dintre ancorele puternice ale acestei alianțe pentru viitor, deoarece, în relația noastră bilaterală, oceanul care ne desparte a rămas de mult timp doar o simplă distanță geografică. Avem deja împreună proiecte strategice și planuri clare, pe care le-am consolidat diplomatic pe parcursul acestui an. La recepția de Ziua Canadei le-am transmis partenerilor noștri că momentul în care UE și Canada vor oficializa cea mai puternică apropiere din istoria noastră se apropie. Iată că acel moment a sosit”, a conchis ministrul de externe.




