Ministrul afacerilor externe, Dan Neculăescu, a afirmat luni că atacurile hibride nu vor împiedica România să își consolideze reziliența și capacitățile de apărare, în contextul amenințărilor de securitate generate de operațiunile de sabotaj atribuite Federației Ruse în Europa.
„Autoritățile române au destructurat o rețea de sabotaj coordonată de Federația Rusă, implicată în atacul prin incendiere din 14 septembrie, de pe platforma industrială Carfil din Brașov, România, în apropierea unui producător din industria de apărare. Acest incident face parte dintr-o campanie mai amplă de sabotaj desfășurată în Europa, care vizează inclusiv producția din industria de apărare. Atacurile hibride nu ne vor împiedica să ne consolidăm reziliența și apărarea”, a transmis șeful diplomației române într-o postare pe platforma X, în care a făcut referire la identificarea de către autoritățile române a unei rețele de sabotaj coordonate de Rusia.
Romanian authorities have exposed a sabotage network coordinated by the Russian Federation behind the September 14th arson attack at the Carfil industrial platform in Brașov/Romania near a defense industry manufacturer.
This is part of a broader campaign of sabotage across Europe, targeting also defense production.
Hybrid attacks will not hold us back from strengthening our resilience and defence.
— Dan Neculaescu (@DanNeculaescu) October 26, 2026
Serviciul Român de Informații, în cooperare cu parteneri interni și externi, a identificat o rețea de sabotaj coordonată din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului din 14 septembrie 2026, din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, în imediata apropiere a societății CARFIL SA, filială a CN ROMARM, a anunțat instituția într-un comunicat.
Investigațiile au indicat că activitățile rețelei vizau și alte obiective militare și industriale din România și din alte state europene.
SRI a anunțat că verificările continuă în cooperare cu DIICOT, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne, precum și cu parteneri europeni și transatlantici.





