Livrarea primelor două sisteme radar destinate Forțelor Aeriene Române va fi devansată, anunță ministrul apărării după o întâlnire cu Thales

Ministrul apărării naționale, Ștefan-Radu Oprea, a avut marți o întrevedere cu reprezentanții companiei Thales, în cadrul căreia au fost analizate stadiul programelor de înzestrare cu sisteme radar și posibilitățile de accelerare a livrării acestora, informează MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Reprezentanții companiei au confirmat posibilitatea devansării termenelor de livrare pentru primele două sisteme radar mobile Ground Master 200 MM/A: primul cu câteva săptămâni, iar cel de-al doilea cu câteva luni față de calendarul inițial. Această accelerare va permite Forțelor Aeriene Române să beneficieze mai devreme de capabilități moderne pentru detectarea amenițărilor aeriene, de la drone care zboară la joasă altitudine până la aeronave și rachete la altitudini mari.

În acest context, Ștefan-Radu Oprea a apreciat investițiile Thales în România, în special în domeniul dezvoltării de produse software de înaltă calitate, și a exprimat interesul pentru extinderea acestor activități, astfel încât specialiștii români să aibă oportunități profesionale în țară, cooperarea industrială, a transferului de tehnologie și a valorificării expertizei specialiștilor români.

„Avem nevoie de capabilități moderne pentru protejarea spațiului aerian, iar livrarea mai rapidă a acestor sisteme este un pas important. În același timp, ne interesează ca programele de înzestrare să însemne și dezvoltare industrială în România: transfer de tehnologie, implicarea companiilor locale și locuri de muncă pentru specialiștii noștri. Investițiile în competență și tehnologie trebuie să se regăsească și în capacitatea industriei românești de a participa la proiecte de apărare complexe”, a declarat ministrul apărării naționale, Ștefan-Radu Oprea.

Achiziția sistemelor radar de supraveghere aeriană de tip Gap Filler se derulează în cooperare cu alte state europene, sub coordonarea Franței, iar programul sistemelor mobile de dirijare la apropiere și aterizare este derulat în baza contractului încheiat cu asocierea Thales România – Thales LAS France. Ambele programe contribuie la modernizarea infrastructurii radar și la consolidarea capabilităților Forțelor Aeriene Române.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare