Patru aeronave Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene au aterizat miercuri, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța, a anunțat Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat.
Detașamentul, format din aproximativ 180 de militari (piloți și personal tehnic) și aeronave Eurofighter Typhoon, va executa, împreună cu militarii Forțelor Aeriene Române, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, în următoarele două luni.
Aceasta este cea de-a şaptea rotaţie în România a Forţelor Aeriene Italiene.
Misiunile de Poliție Aeriană Întărită, desfășurate în comun cu partenerii NATO, începând cu anul 2014, contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și cele aliate.
Anunțul aterizării avioanelor italiene vine la câteva zile după incidentul produs în noaptea de 28 spre 29 mai, când o dronă rusească Geran-2 a încălcat spațiul aerian al României și s-a prăbușit în Galați, provocând răniți și pagube materiale.
De asemenea, începând cu luna aprilie, Forțele Aeriene Britanice au preluat misiunea NATO de poliție aeriană întărită în România pentru a sprijini vigilența aliată pe flancul estic și la Marea Neagră.
Aceste măsuri practice dublează acțiunile diplomatice după ce drona rusească a încălcat spațiul aerian al României, în ceea ce președintele Nicușor Dan a descris drept cel mai grav incident de securitate pe teritoriul țării noastre de când Rusia a invadat militar Ucraina.
Astfel, România a solicitat convocarea unei sesiuni speciale a Consiliului de Securitate al ONU, o premieră diplomatică pentru București în cei peste 70 de ani de apartenență la organizație. România a beneficiat de sprijinul unui grup de 56 de state, care au susținut demersul Bucureștiului la Națiunile Unite, iar ministrul român de externe a prezentat cazul în forul onusian.
Totodată, la inițiativa României, 14 state participante la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, membre ale formatelor București 9 (B9) și Nordic-Baltic 8 (NB8), au solicitat convocarea unei reuniuni extraordinare comune a Forumului de Cooperare în domeniul Securității și a Consiliului Permanent al OSCE pentru a discuta implicațiile de securitate ale incidentului. În cadrul OSCE, 43 de state și-au exprimat solidaritatea cu România.



