Ambasadorul Rusiei, convocat la Londra după ce o dronă rusească a lovit un bloc din Galați: Regatul Unit este ferm alături de România și vom apăra fiecare centimetru al teritoriului NATO

Guvernul britanic a convocat ambasadorul Federației Ruse la Londra și a condamnat ferm încălcarea spațiului aerian al NATO după ce o dronă rusească a lovit săptămâna trecută o clădire rezidențială din România.

Demersul autorităților britanice vine pe fondul intensificării atacurilor rusești asupra Ucrainei și la scurt timp după reuniunea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU solicitată de România în urma incidentului de la Galați, unde o dronă de tip Geran-2 s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc, rănind două persoane.

Într-un comunicat oficial, Ministerul britanic de Externe a legat direct atacurile recente ale Rusiei asupra Ucrainei de incidentul produs pe teritoriul României.

Cel mai recent bombardament brutal al Rusiei împotriva civililor din Ucraina vine după încălcarea spațiului aerian al NATO de săptămâna trecută, când o dronă a lovit o clădire rezidențială din România. Rănirea unor civili nevinovați pe teritoriul NATO este inacceptabilă și reprezintă un memento dur al amenințării pe care civilii ucraineni sunt nevoiți să o îndure zi de zi”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Externe.

Londra a transmis că un înalt oficial al Ministerului de Externe a condamnat în termeni fermi ceea ce a descris drept o escaladare gravă a acțiunilor Rusiei.

„Prin convocarea ambasadorului rus, un înalt oficial al FCDO a condamnat ferm această gravă escaladare. Rusia continuă să manifeste un dispreț evident față de viața civililor, lansând sute de drone și rachete asupra Ucrainei și amenințând statele vecine. Avertismentele recente adresate diplomaților de a părăsi Kievul au fost iresponsabile și nejustificate”, a precizat partea britanică.

Guvernul de la Londra și-a reafirmat totodată angajamentul față de apărarea colectivă a Alianței Nord-Atlantice și solidaritatea cu România.

Regatul Unit este ferm alături de Ucraina, România și toți aliații noștri din NATO și vom apăra fiecare centimetru al teritoriului NATO”, se mai arată în declarație.

Reacția Marii Britanii se adaugă valului de sprijin exprimat în ultimele zile pentru România, după prăbușirea dronei rusești la Galați, în ceea ce președintele Nicușor Dan a descris drept cel mai grav incident de securitate pe teritoriul țării noastre de când Rusia a invadat militar Ucraina.

Astfel, România a solicitat convocarea unei sesiuni speciale a Consiliului de Securitate al ONU, o premieră diplomatică pentru București în cei peste 70 de ani de apartenență la organizație. România a beneficiat de sprijinul unui grup de 56 de state, care au susținut demersul Bucureștiului la Națiunile Unite, iar ministrul român de externe Oana Țoiu a prezentat cazul în forul onusian.

Totodată, la inițiativa României, 14 state participante la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, membre ale formatelor București 9 (B9) și Nordic-Baltic 8 (NB8), au solicitat convocarea unei reuniuni extraordinare comune a Forumului de Cooperare în domeniul Securității și a Consiliului Permanent al OSCE pentru a discuta implicațiile de securitate ale incidentului. În cadrul OSCE, 43 de state și-au exprimat solidaritatea cu România.

Potrivit concluziilor anchetei tehnice prezentate de președintele Nicușor Dan, fragmentele recuperate la Galați provin de la o dronă de tip Geran-2 de proveniență rusească.

Nicușor Dan a convocat vineri de urgență ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), după incidentul de la Galați, pe care l-a descris drept „cel mai grav incident care a afectat teritoriul național de la începutul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei”. La finalul ședinței a anunțat că autoritățile române au decis declararea drept persona non grata a consulului general al Federației Ruse la Constanța și închiderea Consulatului General al Rusiei și a precizat că România se va adresa și Organizației Națiunilor Unite.

Citiți și UE reafirmă “angajamentul neclintit” față de securitatea României după prăbușirea unei drone rusești asupra unui bloc din Galați

Mai multe state aliate – FranțaEstonia, Letonia, LituaniaBelgiaGermaniaCehiaFinlandaUngariaMarea BritaniePoloniaSlovaciaCanada, Italia – , înalți oficiali precum secretarul general al NATO, președinții Comisiei EuropeneConsiliului European și Parlamentului European și șefa diplomației europene, și marile familii politice pro-europene – PPEPES și ALDE – au condamnat acțiunile iresponsabile ale Rusiei. Un mesaj de solidaritate a fost exprimat și de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. De asemenea, Statele Unite au reafirmat, prin ambasadorul la NATO, că „vom apăra fiecare centimetru de teritoriu NATO”, calificând incidentul cauzat de drona rusească drept o „încălcare iresponsabilă” a teritoriului României. Totodată, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina este pregătită să ofere sprijin României.

Totodată, șefa diplomației române, Oana Țoiu, a avut convorbiri telefonice cu mai mulți omologi aliați, din Europa și Canada, iar Bucureștiul a primit mesaje de susținere și din partea unora dintre cei mai influenți membri ai Congresului american.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare