Unirea R. Moldova cu România: Cetățenii vor decide cum vor să intre în UE, afirmă comisarul european pentru extindere

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a subliniat miercuri, în cadrul unui interviu acordat TVR Moldova, că locul Republicii Moldova este în UE, dar modalitatea prin care se va produce integrarea depinde exclusiv de voința cetățenilor moldoveni.

Câteva lucruri clare. Republica Moldova a arătat o dorință puternică de aderare la Uniunea Europeană. Parcurgerea acestui proces dificil nu este ușoară, dar Republica Moldova a ales acest drum. Al doilea lucru este că există un loc pentru Republica Moldova în interiorul Uniunii Europene și nu există nicio îndoială în această privință. Cum se va întâmpla acest lucru vor decide cetățenii Republicii Moldova“, a spus Marta Kos, conform sursei citate.

Deși comisarul european nu menționează explicit modalitatea prin care cetățenii pot decide cum țara lor va adera la UE, afirmațiile sale vin într-un context mai larg generat de pozițiile publice ale președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.

La începutul anului, Maia Sandu a afirmat că, în prezent, nu există un sprijin majoritar pentru unirea cu România, subliniind că orice decizie de acest tip poate fi luată exclusiv pe baza voinței cetățenilor, exprimată democratic. Aceasta a oferit aceste clarificări după ce, într-un podcast realizat de jurnaliștii britanici Rory Stewart și Alastair Campbell, întrebată direct dacă susține unirea cu România, răspunsese astfel: „Dacă am avea un referendum, aș vota pentru reunirea cu România”.

În luna aprilie, ea a reluat subiectul unirii țării sale cu România, considerând că acest proces ar permite o aderare mai rapidă la UE și subliniind că decizia reunificării aparține majorității cetățenilor.

„Acest lucru ne-ar permite să aderăm mai repede la UE și ne-ar putea ajuta”, a afirmat Maia Sandu într-un interviu pentru publicația franceză Le Monde.

Citiți și Eurodeputații cer deschiderea fără întârziere a negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE și avertizează asupra intensificării ingerințelor Rusiei

Președintele Nicușor Dan a reafirmat recent că poziția României privind o eventuală unire cu Republica Moldova rămâne neschimbată și este condiționată exclusiv de voința democratic exprimată a cetățenilor moldoveni.

Întrebat de Calea Europeană despre afirmațiile președintei Maia Sandu, care a readus în spațiul public ideea unirii ca posibilă cale de accelerare a aderării la Uniunea Europeană, șeful statului român a invocat consensul politic exprimat anterior la nivel parlamentar.

„Din partea României cred că nu s-a schimbat nimic faţă de votul în unanimitate al Parlamentului din 2018, care a spus că România este pregătită în orice moment în care cetăţenii din Republica Moldova o vor dori. Acum depinde de aspiraţiile, dorinţele democratice ale cetăţenilor Republicii Moldova, pe care evident că le respectăm. Dacă va exista majoritate pentru acest proiect, noi suntem gata”, a declarat Nicușor Dan.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare