Descurajarea nucleară se schimbă dramatic în ultimii ani, cu precădere de la războiul de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei. Ucraina însăși a demonstrat că limitele și credibilitatea Rusiei în materie a fost alterată dramatic odată ce au intervenit noile războaie de drone și provocările speciale dezvăluind slăbiciuni majore și perspective complexe ale acestui domeniu în ceea ce privește Federația Rusă. Ne-am oprit cu precădere asupra a trei domenii, care amenință fundamental situația curentă: Spider Web, operațiunea forțelor speciale SBU și GUR ucrainene care au distrus o treime din bombardierele strategice ruse. Incursiunea ucraineană în regiunea rusă Kursk, care nu a declanșat retalierea nucleară menționată în doctrina militară rusă încă de la 21 decembrie 2014 și războiul de drone și perspectiva utilizării nucleare a acestor purtătoare, care penetrează orice apărare anti-aeriană și schimbă dramatic jocul echilibrelor de putere și ideea de descurajare nucleară în tot, în secolul 21.
Umbrela nucleară americană a NATO și apropouri și propuneri complementare franceze
Semnalele serioase în cadrul schimbării doctrinare în materie de descurajare nucleară dublează și o reașezare a relațiilor de putere actuale la nivel aliat, în cadrul NATO. E adevărat că, în pripriile strategii, Strategia Națională de Securitate decembrie 2025 și Strategia Națională de Apărare ianuarie 2026, Statele Unite mențin umbrela nucleară pentru Europa, în cadrul NATO, ca și contribuții punctuale în domenii cheie, o formula asiguratoare, dar tot decizii intempestive și date pe surse discută, în chiar aceste zile, despre semnale privind retragerea bombardierelor strategice și a submarinelor americane din jurul Europei, cu impact major asupra umbrelei nucleare, inclusiv eficiența în apărarea teritoriului aliat, atât european cât și american. Forțăreața America fără componenta europeană este mult mai slabă și incomplet apărată în adâncime, pierzând din avantajul strategic al distanțelor și aliaților.
Nu există astăzi nici un substitut pentru dezvoltarea capabilităților independente, asta este o afirmație cu recunoaștere unanimă la nivel internațional, de aceea credibilitatea descurajării nucleare rămâne fundamentul descurajării în sensul mai larg în relațiile de echilibru și interdependențe securitare între vecini și state din proximitate care dețin asemenea capabilități. Iar referirile tot mai dese ale liderilor ruși la utilizarea arsenalului nuclear ca și exerciții ostentative și pretenții de mutare a muniției nucleare și în Belarus au de a face cu o dovadă de slăbiciune pe dimensiunea convențională, cu prăbușirea formulelor de descurajare credibilă după eșecurile repetate pe teren ale armatei ruse în cadrul agresiunii militare din Ucraina și redeschide capitolul riscurilor și înclinației cu joaca nucleară, respectiv cu prespectivele multiple inclusiv cele vizând umbrela nucleară sau echilibrele și confruntarea militară în Europa.
Războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina a venit cu continuitate și schimbare la descurajare și stabilitate în privința Rusiei: descurajarea a reușit la capitolul amenințărilor existențiale, nu și în ceea ce privește interese strategice ruse. Rusia a rămas ancorată în arta gesturilor strategice – să facă exerciții, să crească opțiunile de escaladare – însă nu a putut evita cele două laboratoare de război modern care au inclus Ucraina și Iranul, tot așa cum a validat și faptul că un stat nuclear poate să piardă un război convențional împotriva unui stat înarmat convențional și mai mic – precedentele sunt multiple – și că utilizarea armelor nucleare este tot mai inadmisibilă în absența unei amenințări existențiale reale, palpabile și recunoscută unanim, și doar dacă nu există mijloace clasice tradiționale și convenționale de reacție.
Avem, deci, de a face cu o adevărată erodare a tabu-ului nucleare, atât în privința provocării puterilor dotate cu arme nucleare la nivel convențional, cât și în ceea ce privește referirea la arme nucleare, amenințări și chiar planificarea efectivă a utilizării armelor nucleare de către statele care le dețin, cu credința și teoria dezvoltată, pe baze ideologice clare, că o asemenea utilizare nu ar fi escalatorie, dacă e limitată și bine comunicată. Serghei Karaganov și Grupul Valdai sunt campionii promovării utilizării armei nucleare de teatru, cu dimensiuni sub 1 kt, care ar fi, zice-se, neescalatorie în raport cu celelalte puteri nucleare, deci pasabilă a fi utilizată împotriva unui stat nenuclear care provoacă puterea nucleară. Tot astfel cu state nenucleare manifestă curiozitate nucleară, dacă nu chiar preocupări spre proliferare și statut nuclear, iar planificarea loviturilor balistice masive ar fi premisă, fiind noua normalitate, cu riscul schimbării raportului de forțe nucleare prin distrugerea efectivă a capabilităților purtătoare, dacă nu a încărcăturilor nucleare propriu-zise, fără explozie nucleară directă.
Așa a apărut un set de schimbări și noutăți: pentru prima oară din 1994, momentul Acordului de la Budapesta, Europa e principala amenințare pentru Rusia și nu SUA. De azi înainte, mulți gânditori, fracțiuni strategice, elite, centre de decizie, intelectuali trebuie să se întrebuințeze pentru a reconstitui frica strategică la nivel european. Efecte non-nucleare reîncarnează descurajarea prenucleară, zona convențională trebuie reconstruită. Asta odată ce Europa își reconstruiește capacitățile de lovire în adâncime strategică în Rusia, ca element de descurajare credibilă pre-nucleară. În plus, se vehiculează, nu rareori, un corp de idei despre proliferare în Eurasia extinsă, o preocupare ca nu cumva curiozitatea europeană – franco-britanică, decuplată de SUA, actori independenți care definesc deschiderea umbrelei nucleare proprii sau extinderea unei umbrele europene, precum Germania, Polonia și balticii – ar putea schimba termenii echilibrului terorii actual.
Fricțiune, constrângere, descurajare și dilema securității nucleare a la russe
Noua gândire rusă adaptată noului inamic, Europa, cu relevanță dublă dincolo de vechiul rival American cu arme nucleare amplasate în Europa, riscă să provoace înclinația spre teste și învățare, reașezare și provocare inclusiv cu relevanță nucleară din partea Rusiei. Pentru a-și restabili poziția, Rusia riscă să-și definească viitorul și să-și reașeze postura proiectând învățare prin fricțiune către Europa, dincolo de constrângere, descurajare și reașezarea dilemei securității nucleare cu noul jucător. Asemenea abordări riscă să împingă în zone sensibile evoluția în cazul unei interpretări excesive sau neconforme, sau nervozități privind pierderea poziției strategice dominante a Rusiei în Eurasia, și poate deschide calea erorilor de planificare și reacție. Cu atât mai mult într-o situație a unei Rusii slabe, cu probleme, în perspectiva unei schimbări de generație a liderilor și perspectivă de pensionare a lui Putin, descurajarea prin fricțiune devenind mai degrabă regula în condițiile rivalităților afirmate și la nivel intern, în Rusia, între servicii și potențiali jucători pe piața succesorilor.
Există competiție și soluții convenționale alternative și complementare venind din diferite domenii, cu precădere din partea războiului de drone. Penetrarea scutului antirachetă și antiaerian și imposibilitatea construirii unui zid antidronă măcar virtual impenetrabil deschide dezbaterea asupra perspectivelor în care țintele strategice probabile, inclusiv capabilități nucleare și purtătoarele acestora contează în egală măsură ca și capacitatea de a penetra și a le distruge. Așa cum Europa se gândește la falia și dispariția capacității descurajării americane, la actualele schimbări, și Rusia gândește și calculează suprapunerea a cel puțin doi jucători, Statele Unite și Europa. Scăderea credibilității intervenției și umbrelei nucleare americane aduce incertitudinea lucrului nou, a jucătorului neconvențional și ale cărui reflexe nu sunt nici formate, nici cunoscute, nici testate, de aceea a revenit în prim plan discuția rolului propriei descurajări nucleare europene și a unor centre independente de utilizare a armelor nucleare.
Acum trebuie ca Rusia să nu se gândească numai la SUA, ci să gândească și faptul că există și Franța și Marea Britanie. E momentul desenării rolului francez și al propunerii franceze, încă neclare, dar deja se menționează că interesele fundamentale ale Franței dobândesc o dimensiune europeană. Nu se poate imagina ca aceste state europene, mai ales vecine, ar fi atacate și acest lucru nu ar afecta Franța, care ar reacționa cu capabilitățile sale nucleare independente-cele ale Marii Britanii sunt dependente de capabilități americane. Ce ar însemna o umbrelă franceză? Președintele francez Emmanuel Macron a transmis deja semnale privind descurajarea nculeară, pentru aliați, și pentru Rusia. În cadrul de cooperare și coordonare se află 8 state menționate, 3 dintre state sunt cele care găzduiesc arme nucleare americane. Aceste state nu văd contradicție între cele două elemente. Nici Franța nu dorește să înlocuiească SUA, nimeni nu vrea ca SUA să plece din Europa. Franța vrea doar să completeze umbrela în fața amenințării Rusiei, o prelungire a umbrelei pe bază de convenție. E vorba despre amenințări existențiale, fundamentale, nu despre alte categorii de amenințări. Rusia trebuie să se adapteze la această perspectivă.
Arsenalul nuclear a reușit, în timpul Războiului Rece, să prevină războiul, ca să nu escaladeze la nivel nuclear. La fel se întâmplă și azi cu Rusia și cu teritoriul NATO. Și statele membre au fost atente să nu se implice direct în războiul din Ucraina, și Rusia a evitat provocarea Alianței. Însă calculele actuale ies din formula clasică, cu Rusia amenințând teritoriul aliat și Europa privind apărarea Ucrainei ca inseparabilă de propria securitate și apărare. Se schimbă gândirea. Astfel, noile teorii vizează planificarea ca, imediat după începutul unui război, un actor să elimine capabilitățile nucleare ale rivalului ca să câștige. Tabuurile au dispărut, când Rusia a atacat state mici, nenucleare, cu voința de a lupta și de a nu se plia pe impunerea dorințelor puterii nucleare. Dacă aliații europeni sunt singuri, cum descurajează ei Rusia? Nu cumva asta merge spre planificarea eliminării capabilităților nucleare potrivit precedentelor deja stabilite de Ucraina, în adâncimea teritoriului rus?
Astfel, nu mai ajută izolarea nuclearului de convențional. E o barieră artificială. Umbrela nucleară asupra Europei și complementaritățile convenționale elimină superioritatea armelor ruse. Putin vrea arma supremă, racheta care să depășească tot ce e acum și în viitorul previzibil(hipersonice) și să lovească fără a fi interceptată. Pentru că e mai slabă convențional, Rusia se va raporta mai mult la descurajarea nucleară. Războiul din Ucraina a determinat ca descurajarea să funcționeze astfel. Războiul va dura. În Ucraina încetarea focului va fi slabă, instabilă și cel mai probabil nu una de durată. De aceea Rusia se va raporta cu precădere la umbrela nucleară. Cum arată cea europeană? Dar echilibrul? Devine deja o problemă majoră pentru descurajarea credibilă care poate reclama, în viziunea Rusiei, inclusiv un test cu utilizarea armei nucleare, dacă alte instrumente nu sunt la îndemână.
Nervozitatea rusă. Cele mai mari exerciții nucleare strategice post-sovietice.
În perioada 19-21 mai 2026, Rusia a desfășurat cele mai ample exerciții nucleare din istoria post-sovietică, mobilizând peste 64.000 de militari, 73 de nave și 13 submarine pentru a simula utilizarea forțelor strategice și tactice sub pretextul unei „amenințări de agresiune”. În premieră, autoritățile ruse au raportat transferul efectiv de muniție nucleară reală către unități de luptă ruse și belaruse, o mișcare considerată neobișnuită de către experții care estimează că în mod normal se utilizează machete în exercițiile nucleare, o mișcare menită probabil să contracareze percepția internă și externă de slăbiciune a Kremlinului pe fondul impasului militar din Ucraina și al scăderii popularității lui Vladimir Putin.
O altă temă de interes a fost testarea sistemului „Sarmat”, cu lansarea amânată de două ori înainte de a reuși în mai 2026, o precauție determinată de mizele uriașe ale Moscovei, care se confruntă cu o fereastră critică pentru modernizarea forțelor sale nucleare strategice terestre, potrivit unei analize a Institutului Internațional pentru Studii Strategice (IISS) de la Londra. Cu doar două teste de zbor reușite dintr-un istoric marcat de cel puțin șase eșecuri majore, desfășurarea rachetei intercontinentale se face pe baze extrem de instabile, însă Kremlinul este presat să își asume acest risc ridicat deoarece sistemele vechi „Voievoda” (în serviciu din 1988) și-au depășit complet resursa tehnică, iar o alternativă de înlocuire nu există. Testele sunt insuficiente pentru o amplasare militară reală și o bună parte din descurajarea nucleară a Rusiei rămâne o simplă piesă de propagandă politică.
Pe de altă parte, dincolo de încercarea de a amplasa arme nucleare în spațiu, cu efect direct asupra pulsului electromagnetic produs, care ar întrerupe sistemele de geolocație și comunicații strategice și internet pe orbite joase, Rusia a lansat inițiativa amplasării de arsenal nuclear pe fundul mării. Serviciile de informații ale NATO suspectează că Rusia dezvoltă un proiect militar secret, denumit „Skif”, ce vizează amplasarea de rachete cu încărcătură nucleară în silozuri sau containere speciale pe fundul mării, la adâncimi de câteva sute de metri, conform unei investigații publicate de televiziunile germane WDR și NDR. Proiectul se bazează pe modificarea rachetelor balistice „Sineva”, capabile să fie lansate de la distanță și să parcurgă mii de kilometri, operațiunile de poziționare fiind atribuite navei de transport „Zvezdocika” și submarinului „Sarov” din cadrul Flotei Nordului. Tratatul din 1971 interzice armele de distrugere în masă pe fundul oceanelor. Miza principală a Kremlinului, în mai 2026, rămâne una de descurajare politică și de amplificare a stării de incertitudine în rândul aliaților occidentali.
Lecțiile învățate din Ucraina: detonarea descurajării credibile nucleare a Rusiei
Tentativa de restabilire a amenințării credibile cu terțe surse vine din problemele introduse de Ucraina în cadrul apărării sale împotriva agresiunii militare ruse. Este vorba, în primul rând, de Operațiunea Spider Web, realizată în parteneriat de către serviciile de informații ucrainene SBU și informațiile militare GUR, desfășurată duminică, 1 iunie 2025, în care circa 35% din flota de bombardiere strategice a Rusiei a fost distrusă sau lovită puternic utilizând drone ieftine, introduse prin contrabandă pe teritoriul rus. Au fost atacate 4 baze militare din aerodromuri rusești – Olenya (Murmansk Oblast), Diaghilevo (Ryazan Oblast), Belaya (Irkutsk Oblast), Ivanovo (Ivanovo Oblast) Ministerul rus al Apărării a mai menționat atacuri în Oblasrul Amur. Atacurile au avut loc la peste 4000 km de frontierele Ucrainei și au vizat coloana vertebrală a capabilităților aeriene de supraveghere și lovire la mare distanță ale Rusiei, într-un atac simultan sofisticat și coordonat vizând aviația strategică alcătuită din avioane Tu-95, Tu-22M3, A-50, Tu-160. Impactul la nivelul descurajării strategice ruse este enorm, odată ce s-a demonstrat că pot fi distruse purtătoarele de arme nucleare și, deci, echilibrul nuclear, chiar din primele momente ale unui război.
Operațiunea din 1 iunie 2025 vine după o serie de acțiuni curajoase și inventive ale Ucrainei, dar cea relevantă este incursiunea din august 2024, în regiunea rusă Kursk. Relevanța majoră vine din faptul că, pentru prima oară, un teritoriu rus a fost ocupat, după cel de-al Doilea Război Mondial, teritoriu menținut până în aprilie 2025. Impactul legat de descurajarea credibilă vine din încălcarea de către Rusia a propriei doctrine militare care prevede, începând cu varianta adoptată în 21 decembrie 2014, utilizarea armei nucleare într-un război convențional regional în care îi sunt afectate interesele fundamentale, între care, firește, integritatea teritorială și ocupația propriului teritoriu.
În aceeași categorie se înscrie și războiul de drone al Ucrainei adânc în teritoriul Rusiei. Ucraina a demonstrat că poate penetra cu dronele orice sistem de apărare multistratificat al Rusiei, inclusiv prin atacul la adresa Moscovei, ultra-apărată, în imediata vecinătate a zilei de 9 mai – o altă piatră de hotar remarcabilă când Putin însuși a fost obligat să se adreseze Americii lui Trump pentru a determina ca să nu aibă loc vreun atac în Piața Roșie, în timpul paradei de la ziua Victoriei. Oricum parada a fost o improvizație pe repede înainte, cu 45 de minute de defilare fără avioane și fără tehnică militară. Penetrarea celor patru rânduri de cercuri concentrice ale apărării Moscovei și impactul zilnic al zborurilor dronelor ucrainene adânc în interiorul teritoriului rus, vizând centre de comandă control, dispozitive și depozite militare precum și terminale petroliere și rafinării a creat o nouă dilemă strategică pentru descurajare a Rusiei: și dacă dronele pot transporta și încărcătură nucleară, cum se mai face descurajarea nucleară credibilă?
