Acasă ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: După NATO și UE, aderarea la OCDE este...

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: După NATO și UE, aderarea la OCDE este unul dintre cele mai importante obiective strategice ale României

31
© Victor Negrescu/ Facebook

Aderarea la OCDE înseamnă mai multă credibilitate internațională, investiții, stabilitate economică și instituții mai eficiente, a transmis luni vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, subliniind că, după NATO și Uniunea Europeană, acesta este unul dintre cele mai importante obiective strategice ale României.

„România este foarte aproape de aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, acesta a fost și mesajul pe care l-am redactat în cartea de onoare a OCDE. Procesul actual de aderare a început oficial pe 25 ianuarie 2022, când Consiliul OCDE a decis deschiderea negocierilor cu România, iar pe 10 iunie 2022 a fost adoptată foaia de parcurs pentru aderare”, a scris Victor Negrescu, pe Facebook.

Citiți și Victor Negrescu, întâlnire la Paris cu secretarul general OCDE: După ce acordul comercial UE-SUA va fi aprobat, toate capitolele aderării României la OCDE vor fi închise

De asemenea, el a amintit că, de atunci, România a parcurs unul dintre cele mai complexe procese de reformă și evaluare internațională, reușind să închidă în 2024 toate cele 12 capitole prevăzute pentru acel an, inclusiv cele referitoare la sănătate și pescuit, iar în 2025 să finalizeze și capitolele complexe privind justiția.

„În 2026, România a primit avize favorabile din partea comitetelor privind afacerile fiscale, piețele financiare, guvernanța publică, politicile de mediu și evaluarea economică. Astăzi, România a închis 24 din cele 25 de comitete necesare aderării. În discuțiile purtate cu Secretarul General al OCDE am discutat despre finalizarea ultimului capitol legat de comerț”, a adăugat Victor Negrescu.

Totodată, Victor Negrescu a precizat că, în contextul consultărilor privind viitorul guvern, toate partidele politice ar trebui să susțină un pact pentru promovarea unor proiecte de țară esențiale, precum finalizarea aderării României la OCDE.

„Aceste obiective trebuie tratate cu seriozitate, continuitate și responsabilitate, dincolo de diferențele politice”, a conchis vicepreședintele Parlamentului European.

Luna trecută, România a obținut penultimul aviz necesar pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Până în prezent, România a fost evaluată (preliminar sau definitiv) de 24 dintre cele 25 de comitete sectoriale ale OCDE. Dintre acestea, România a obținut 24 avize formale din partea Comitetelor: Înalții Funcționari pentru Buget, Politica de Dezvoltare Regională, Industria Siderurgică, Industria Construcțiilor Navale, Politicile de Concurență, Politica Digitală, Protecția Consumatorului, Educația, Afaceri Sociale, Muncă și Ocuparea Forței de Muncă, Politica de Reglementare, Sănătate, Pescuit, Guvernanță Corporativă și Agricultură, Știință și Politică Tehnologică, Statistică și Politicile de Statistică, Combaterea mitei în operațiunile economice internaționale (Grupul de lucru anti-mită), Chimicale și Biotehnologie, Politici de Mediu și Afaceri Fiscale, Piețe Financiare și Guvernanță Publică, Analiză Economică și de Dezvoltare și Investiții.

Potrivit secretarului general al OCDE, invitația pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică ar putea fi transmisă în vara acestui an.