Ministrul român de externe, Oana Țoiu, a transmis un mesaj de apreciere pentru sprijinul exprimat de senatorul republican James Risch, după ce acesta a condamnat ferm încălcarea spațiului aerian românesc de către Rusia.
„Vă mulțumim pentru solidaritatea dumneavoastră, senator James Risch. Nu alegem vremurile în care trăim, dar alegem modul în care le putem influența”, a transmis șeful diplomației române.
De asemenea, Oana Țoiu a evidențiat importanța Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, arătând că „parteneriatul nostru strategic are puterea de a proteja pacea acolo unde o avem și de a o aduce acolo unde este necesară”.
Senatorul american a calificat drept „inacceptabilă” încălcarea spațiului aerian al României de către Rusia și a reafirmat sprijinul Statelor Unite pentru România și aliații NATO.
Acesta a subliniat că Washingtonul trebuie să consolideze capacitatea de descurajare a Alianței și să transmită clar că nu va ceda „niciun centimetru din NATO”.



