România și India își consolidează Parteneriatul Extins: Nicușor Dan primește la Cotroceni prima vizită a unui președinte indian în 32 de ani

Președintele Nicușor Dan o va primi, joi, 23 iulie 2026, la Palatul Cotroceni, pe președinta Republicii India, Droupadi Murmu, care va efectua o vizită de stat în România, în perioada 23-25 iulie 2026, la invitația părții române, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Convorbirile oficiale dintre cei doi șefi de stat vor viza consolidarea Parteneriatului Extins dintre România și Republica India în contextul aniversării anul viitor a 80 de ani de relații diplomatice bilaterale.

Dialogul va urmări dezvoltarea relațiilor interumane prin intensificarea schimburilor culturale, academice, sportive, precum și în domeniile cercetării și inovării, alături de aprofundarea cooperării economice bilaterale.

“Se remarcă, în acest sens, dinamica ascendentă a relației, evidențiată în special după adoptarea în 2024 a Declarației Comune de marcare a zece ani de parteneriat extins și pe fondul consolidării fără precedent a Parteneriatului Strategic dintre Uniunea Europeană și Republica India”, arată Palatul Cotroceni

În marja vizitei oficiale, va avea loc, la 24 iulie, un Forum economic bilateral, inaugurat de cei doi Șefi de stat, la care vor lua parte reprezentanți ai mediului de afaceri din România și din Republica India, precum și ai autorităților române.

Vizita de stat a președintei Republicii India în România reprezintă un moment de referință în relația bilaterală, marcând reluarea dialogului politic la cel mai înalt nivel, după un interval de două decenii.

Cea mai recentă vizită a unui șef de stat român în Republica India a avut loc în anul 2006, iar în 1994 a avut loc ultima vizită a unui președinte al Republicii India în România.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare