Apartenența SUA la NATO și statutul său de aliat al Europei nu sunt puse sub semnul întrebării, în pofida evoluțiilor legate de Groenlanda, a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, în marja Forumului Economic Mondial de la Davos.
Vorbind în fața presei la pavilionul american de la Davos, Bessent a afirmat că “ne aflăm în plin proces de implementare a politicilor președintelui Trump și, desigur, Europa este un aliat”, relatează Politico Europe.
“Apartenența SUA la NATO nu este pusă la îndoială. Suntem parteneri în încercarea de a opri acest război tragic dintre Rusia și Ucraina. Asta nu înseamnă că nu putem avea dezacorduri cu privire la viitorul Groenlandei”, a declarat oficialul american, într-un mesaj de liniștire a apelor transatlantice tulburate de decizia președintelui SUA de a impune tarife vamale de 10% împotriva a opt țări europene de la data de 1 februarie, cu sporirea lor la 25% începând cu 1 iunie, până “în momentul în care se ajunge la un acord pentru achiziția completă și totală a Groenlandei” de către Statele Unite.
Țările vizate de măsura intempestivă a liderului de la Casa Albă sunt Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Regatul Unit, Țările de Jos și Finlanda, acestea fiind și statele care au trimis militari pe insula arctică și în regiune, ca parte a unor manevre militare daneze în scopul asigurării securității arctice și care susțin o misiune NATO de tip “Santinela Arctică“.
Scott Bessent a făcut apel la calm în contextul relației comerciale tensionate dintre UE și SUA.
Acordul comercial încheiat anul trecut este în prezent pus sub semnul întrebării, iar UE analizează tarife sub formă de represalii în valoare de 93 de miliarde de euro. El a comparat situația actuală cu anunțul lui Trump de anul trecut privind impunerea de tarife împotriva mai multor țări, calificând reacțiile drept „isterie”.
„Sunt încrezător că liderii nu vor escalada și că lucrurile se vor rezolva într-un mod care va duce la un rezultat foarte bun pentru toți, pentru securitatea națională, pentru SUA și pentru Europa”, a spus acesta.
Bessent a făcut apel către alte state să se relaxeze și să nu escaladeze tensiunile comerciale. “Ceea ce îi îndemn pe toți cei de aici să facă este să se retragă puțin, să respire adânc și să lase lucrurile să evolueze… cel mai rău lucru pe care îl pot face țările este să escaladeze împotriva Statelor Unite”.
Totuși, a subliniat că “ceea ce amenință președintele Trump în privința Groenlandei este foarte diferit de celelalte acorduri comerciale”.
Apelul oficialului american pare un semnal, fiind de așteptat ca Parlamentul European să blocheze acordul privind tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene, negociat anul trecut cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Cele două mari grupuri politice din Parlament au anunțat că vor opri procesul de ratificare legală ca răspuns la cele mai recente amenințări ale președintelui american. Acordul prevede stabilirea tarifelor americane pentru importurile din UE la 15%, în schimbul renunțării de către Uniune la aplicarea de taxe vamale pentru exporturile americane.
De altfel, anunțul privind tarifele în contextul situației din Groenlanda a declanșat o agitație continuă în rândul liderilor europeni, care încearcă să găsească un răspuns față de acțiunea lui Trump.
Pe acest fond, liderii celor 27 de guverne ale Uniunii Europene se vor reuni “în zilele următoare” pe 22 ianuarie, pentru a discuta un răspuns la amenințările președintelui american Donald Trump de a prelua Groenlanda, a anunțat duminică seara președintele Consiliului European, António Costa, în vreme ce ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene s-au reunit de urgență la Bruxelles și au luat în calcul aplicarea unor tarife în valoare de 93 de miliarde de euro asupra Statelor Unite sau restricționarea accesului companiilor americane pe piața europeană, iar Franța, prin președintele Emmanuel Macron, solicită activarea Instrumentului anti-coerciție al UE, așa-numita “bazooka” comercială, care nu a fost întrebuințată de la crearea sa în 2023.
Citiți și Trump agită aliații peste noapte, difuzând mesaje de la Rutte și Macron și o hartă editată cu supremația SUA în Emisfera Vestică. Macron propune o cină și un G7 la Paris: “Nu înțeleg ce faci cu Groenlanda”
Președintele american Donald Trump a publicat peste noapte o serie de mesaje pe rețeaua sa socială pe fondul crizei transatlantice în privința Groenlandei, precizând că a discutat telefonic cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, că a convenit asupra unei întâlniri la Davos cu actorii-cheie pe tema Groenlandei, după care a publicat un mesaj text de la președintele francez Emmanuel Macron care îl invita la o cină și la o reuniune G7 la Paris, a distribuit o fotografie modificată cu o hartă a emisferei vestice care prezenta Canada (și Venezuela) drept teritorii americane și a criticat dur Marea Britanie pentru cedarea unei baze militare din Oceanul Indian.
“Așa cum le-am spus tuturor, foarte clar, Groenlanda este esențială pentru securitatea națională și globală. Nu poate exista cale de întoarcere — asupra acestui lucru toată lumea este de acord!”, a scris Trump, în aceeași zi în care președintele american marchează un an de la preluarea celui de-al doilea mandat.
Astfel, măsurile de represalii de 93 de miliarde de euro sunt elaborate pentru a le oferi liderilor europeni pârghii de negociere în întâlnirile-cheie cu președintele SUA din cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos din această săptămână, au declarat pentru Financial Times oficiali implicați în pregătiri.